Accesul la W.C.-ul public e una dintre chestiunile de fond ale conștienței cu cea mai lungă răspîndire în Istoria omenirii.
Liber sau contra cost?
Cu plată la preţ fix sau după cum te lasă inima?
Întrebări pe care şi le pune orice călător în străinătate cînd dă cu privirea de siluetele ce împart oamenii în cele două categorii biblice:
Urmaşii lui Adam şi urmaşii Evei.
Scoţia a tranşat chestiunea, o dată pentru totdeauna:
Intrarea e liberă!
În călătoria mea prin această componentă a Regatului Unit, am descoperit, totuşi, două excepţii:
Prima: W.C.-ul de la Mary King’s Close, muzeu dedicat unei străzi din secolul XVI, care şi-a luat numele de la locatara cea mai pricopsită a arterei, văduva unui negustor din Edinburgh, mutată aici, după moartea soţului, împreună cu cei patru copii.
Pe uşa toaletei, aşezată pe stînga cum intri, înainte de a ajunge la casieria de bilete, te descurajează un avertisment cît se poate de clar:
„Această toaletă e doar pentru clienţii noştri.
Codul de acces poate fi găsit pe tichetul de intrare”.
Am venit aici din a doua seară a popasului în capitala Scoţiei. N-am găsit bilete, n-avut codul de intrare, pe care trebuia să-l fac apăsînd anumite cifre de pe o drăcovenie fixată pe uşă.
Şi, totuşi, am intrat. A fost suficient să împing uşa, fără nici un efort. Era întredeschisă.
Abia ajuns înăuntru m-am lămurit.
Vă rugăm trîntiţi uşa! – scria pe o parte a uşii. Prin trîntire, ușa se închidea și nimeni în afara celor cu tichet nu mai putea intra.
Nimeni n-o trîntea. Din două motive:
Erau civilizaţi şi, în consecinţă, nu obişnuiau să trîntească uşa.
Nu catadicseau să citească îndrumarea preţioasă, ocupaţi cum erau cu găsirea cabinei propriu-zise.
Astfel că uşa rămînea deschisă. Spre maxima mea satisfacţie.
Am reuşit, venind într-altă seară, să procur bilete pentru a doua zi. Aveam codul de pe tichet.
Spre nemulţumirea mea, nu-mi dădea nici un avantaj:
Uşa era tot întredeschisă.
Astfel că, intrînd, am trîntit uşa.
A doua excepţie:
Lîngă parcarea de la Pitlochry, orăşelul de popas al tuturor autobuzelor şi minibuzelor în tur prin Highlands se ridică un W.C.
Cum intri, te surprinde anunţul: 20 p.
Ca să-ţi mai îndulcească mirarea, tipul de la ghişeu îţi dă pe gratis o hartă a ţinutului.
Cîştigi, judecînd după preţ, vreo 50 de p.Â
Aşa da, afacere!
*
Au dreptate cei care vorbesc despre marile inegalități din Occidentul de azi.
Le întîlnești și-n Franța, țară care se mîndrește cu Libérté, Egalité, Fraternité de la Revoluția încheiată cu instrumentul care reteza gîturile fără să se întrebe cărei clase le aparțin:
Ghilotina.
M-am convins de asta la Nisa, trecînd de la W.C.-ul de la hotel Negrescu la W.C.-ul barului din portul de îmbarcare pentru Corsica.
O încăpere strîmtă, sufocată de cîteva mese.
E un singur W.C. Cu plată, un euro.
Nu-ți ridică asta prea multe probleme.
Ai ușa sub observație continuă, cîtă vreme în bar sînt doar cîtev a mese. Cînd vezi c-a ieșit cineva, țuști și tu! Situație fericită deoarece ușa nu se închide bine. Pentru a face față situației, proprietarul barului a dotat cabina propriu-zisă cu un soi de paravan din lemn (stil chinezesc) ce se poate trage după tine pe trei sferturi.