Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 277, anul II, luni, 24 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
În Delirul lui Marin Preda, noaptea rebeliunii legionare e marcată de o întrebare pe care şi-o pun mulți: ce face mareşalul? Păstrînd proporţiile, pentru că „Scandalul Florică“ nu e totuna cu rebeliunea legionară, iar dl Ion Iliescu nu se înalță la proporțiile legendare ale mareşalului Antonescu, o întrebare şi-au pus-o mulți în legătură cu poziția preşedintelui fată de scandalul declanşat de dezvăluirile fostului comisar-şef al Gărzii Financiare: ce face dl Ion Iliescu?
Răspunsul la această întrebare a fost sursa unei uriaşe cantități de iluzii. S-a presupus că dincolo de scandal s-ar afla chiar preşedintele. Declarat luptător împotriva corupţiei, dl Ion Iliescu ar fi vrut să dea o lecție magistrală națiunii române, arătînd că nimeni nu e mai presus de orice suspiciune, nici măcar membrii guvernului său. Lăsîndu-i pe unii din membrii marcanți ai partidului său, FDSN, pradă dezvăluirilor, dl preşedinte şi-ar mai fi urcat cota de popularitate, în serioasă scădere pe fondul adîncirii dificultăţilor vieții cotidiene, al dezamăgirii tot mai pronunţate în rîndurile electoratului care l-a ales. S-a mai presupus, de asemenea, că dl Ion Iliescu a fost tare mînios pe demnitarii ale căror nume au apărut în dezvăluirile fostului comisar-şef. Că dl preşedinte i-a chemat la Cotroceni pe liderii partidului de guvernămînt şi, într-un acces de furie, amintind de cea în urma căreia Ștefan cel Mare mai scurta cîte un cap, a dat cu ei de pămînt. Ipoteza s-a sprijinit, printre altele, şi pe o declaraţie prezidențială, e drept, citită de dl Traian Chebeleu, în care Cotroceniul exprima cerinţa ca ancheta să meargă pînă la capăt. Aceste presupuneri, ca și altele, n-au fost avansate de sprijinitorii necondiționaţi ai dlui Ion Iliescu. Ele au aparţinut întregii opinii publice românești. Și în apariţia lor au funcționat cîteva dintre creditele populare în legătură cu persoana şi personalitatea dlui preşedinte. A funcționat, de exemplu, credinţa mai veche, străbătînd cei patru ani de viaţă politică postdecembristă, că într-o lume politică de bişnitari dl preşedinte face figură de om cinstit. Și, în această postură, oricît de dragi i-ar fi fost domniei-sale unii dintre cei nominalizați de dl general Florică, nu se putea ca aceștia să nu-i stîrnească mînia, pentru că au putut ajunge sub acuzația de trafic de influentă şi de corupție. În consecință, s-a presupus că dl preşedinte a dat foc verde televiziunii şi procuraturii pentru ca anchetele lor să-şi urmeze nestingherite cursul.
Şi-a spus cuvîntul, de asemenea, în presupunerea unei poziții prezidentiale în „Scandalul Florică“, şi credința că dl Ion Iliescu a ajuns, după alegerile din septembrie 1992, la conştiinţa condiţiei sale de preşedinte al României. Potrivit Constituţiei, preşedintele trebuie să rămînă deasupra bătăliei dintre partide. Într-o țară sfîșiată de lupta opoziție – guvern, echidistanţa prezidențială e o necesitate. Cum „Scandalul Florică“ risca să-şi piardă adevăratul sens prin tot mai intensa sa semnificare politică, îi revenea dlui Ion Iliescu rolul de a-l păstra dincolo de patimile luptei pentru putere, în zona lipsită de orice conotaţie politică, a luptei pentru cinste și dreptate. Toate aceste iluzii
s-au spulberat sîmbătă, după întîlnirea dlui preşedinte cu prefecții. Cu această ocazie, opinia publică a aflat, uimită, explicaţia dată de dl Ion Iliescu întregului scandal. Toată campania împotriva corupţiei se înscrie într-un scenariu menit a descuraja guvernul, scenariu pe care opoziţia îl scrie şi îl aplică întruna după scrutinul din septembrie 1992. Las la o parte faptul că, în această explicaţie puerilă, dl Ion Iliescu se contrazice flagrant. Nu de mult, domnia-sa susţinuse că fenomenul corupţiei a atins nivelurile cele mai înalte şi că trebuie dusă o campanie necruţătoare împotriva tuturor afaceriştilor pe banii statului, indiferent de postul în care s-ar afla. Acum, domnia-sa revine spectaculos, precizînd că toţi cei care sesizează extinderea corupţiei pînă la cele mai înalte niveluri vor să descurajeze bietul guvern. Sîmbătă, la întîlnirea cu prefecții, dl Ion Iliescu n-a făcut decît să repete o teză susținută tocmai de cei acuzați în dezvăluirile generalului Florică. Cinstitul, echidistantul preşedinte s-a pronunţat de partea celor acuzați înainte ca procuratura şi parlamentul să ajungă la o concluzie. E chiar atît de sigur dl Ion liescu de nevinovăţia celor acuzați? Sau, cumva, prin discursul de sîmbătă domnia-sa indică procuraturii şi comisiei parlamentare concluzia la care trebuie să ajungă ancheta?
