O echipă de cercetători de la judeţ se deplasă în Munţi pentru a face inventarul complet al vrăjitoarelor. Timp de două luni echipa bătu toate costişele şi văgăunile, umplînd cu notiţe caiete întregi, cu scoarţe colorate, din vinilin, înregistrînd pe bandă de magnetofon modul de lucru al vrăjitoarelor (mărturisit cu mîndrie chiar de acestea), filmîndu-le în timpul descîntecelor de deochi. Tuturor locuitorilor, ba chiar şi celor care se ascundeau prin păduri, pentru că erau daţi în urmărire generală, li se aplică un chestionar de douăzeci şi unu de pagini, care conţinea astfel de întrebări:
– Ce material foloseşte vrăjitoarea dumneavoastră?
- a) cărbune stins;
- b) inimă de cocoş tînăr;
- c) ulcior nedus la izvor;
- d) usturoi;
- e) alte materiale.
– Apelaţi la vrăjitoare cînd aveţi un necaz?
- a) Da.
- b) Nu.
– Dacă Da, ce fel de necaz?
- a) boală;
- b) probleme materiale;
- c) probleme sufleteşti.
- d) alte probleme.
Cu această ocazie, se strînsese un material bogat: cincizeci de caiete cu observaţii, doi kilometri de peliculă şi cinci benzi de magnetofon. De fapt, fuseseră şase benzi, dar una dispăruse înaintea plecării. Şeful echipei înclina să creadă că una dintre vrăjitoare, pricepînd pericolul unei astfel de cercetări, o sustrăsese şi o distrusese. Într-adevăr, banda fusese şterpelită de o vrăjitoare. Aici şeful echipei avea dreptate. În ce priveşte distrugerea, se înşela însă:
Banda fusese luată de Catrina Tarbă pentru a o folosi în scopurile sale vrăjitoreşti.
La un moment dat, se stricase magnetofonul. Ca să-l repare, cei din echipă derulaseră banda, care se zvîrcolea pe podele ca un şarpe viu. Văzînd scena, Catrina Tarbă îşi dădu seama cît de mult i-ar folosi banda pentru noul descîntec, la care lucra de vreun an şi ceva. Aşa că învăţă pe un nepot, un puşti de vreo şapte ani, să se strecoare în camera de la Sfatul Popular, unde şedeau cei din echipă, şi să şterpelească o bucată de bandă. Neştiind să umble cu magnetofonul, nepotul luă o rolă întreagă, întrecînd astfel toate aşteptările. Banda îşi găsi locul în descîntecul pentru duşmani: o melodie tărăgănată, la sfîrşitul căreia, spunînd: Să te răsuceşti şi în mormînt ca banda asta! Catrina Tacu arunca spre uşă o bucată de bandă, care se răsucea rapid, producînd un efect puternic asupra celui descîntat.
Cercetarea urma să prefaţeze o amplă acţiune de lichidare a superstiţiilor din întreaga zonă. Pe baza respectivelor cercetări, avea să se deplaseze în munţi o brigadă complexă de răspîndire a cunoştinţelor materialist – ştiinţifice. Conform unui ambiţios program, înaintat pe filieră, pînă sus, şi acceptat cu mici retuşuri, brigada urma să prezinte în satele din munţi, cu ajutorul unei caravane cinematografice anexe, filme documentare extrem de sugestive şi convingătoare – spuneau cei ce le văzuseră – pentru adevărul că practicile vrăjitoarelor din zonă erau aproape identice cu cele ale vrăjitoarelor din podişul chilean şi cu cele ale şamanilor din Siberia. La sfîrşitul filmului, un conferenţiar cu barbă (neapărat cu barbă, ca să impresioneze auditoriul) urma să se ridice de la locul lui şi să tragă concluzia manifestării:
Descîntecele cu care se fălesc vrăjitoarele din zonă n-au nimic supranatural. Ele exprimă, din cîte se vede şi din identitatea cu practici de pe alte meridiane, un anumit stadiu de dezvoltare materială şi culturală.
Cînd pe aceste meleaguri vitrege se vor înălţa combinate argintii, blocuri turn şi intersecţii marcate, nimeni n-o să mai meargă la vrăjitoare.
Toţi se vor duce la secretarul de partid.
Trecură însă ani în şir şi din acest plan ambiţios nu mai rămase nimic. Cercetările, neprelucrate, zăcură în arhivele Comitetului judeţean pentru răspîndirea ştiinţei şi culturii, umplînd aici un dulap întreg. În decembrie 1989, revoluţionarii din oraş luară cu asalt clădirea Comitetului. Dosarele voluminoase, pline de praf, benzile şi filmele fură confundate cu arhiva Securităţii. Drept pentru care unul dintre revoluţionari le luă într-un sac şi le duse acasă.
Mai tîrziu, cum în zonă înflori o puternică industrie de vrăjitoare, le vîndu pe bani buni, cu care îşi cumpără, printre altele, un bilet la cursa Air France de New York, deşi n-avea de gînd să se mişte din oraş.