Cei din Vintileasa veniseră de acasă cu pahare de vin în mînă pe pajiștea din marginea satului, ca să ciocnească în chip festiv cu cei trei extratereștri sosiți de pe Venus.
Totul pornise de la o chemare anonimă lansată pe rețelele sociale în zorii zilei cu sosirea Înalților Oaspeți:
Azi la ora 17, întîlnirea la un pahar de vin cu oaspeții noștri dragi de pe Venus.
Vinul îl aducea fiecare de acasă.
În Vintileasa dialogul pe rețelele sociale ajunsese principala ocupație a foștilor viticultori. Pe vremuri, cînd urma să pună sare în oala cu ciorbă, dacă nu știa de cîtă e nevoie, lelița ieșea din bucătărie, după ce în prealabil închidea bine ușa, să nu intre nenorocita de mîță, care, nenorocita, se uita la ea prudentă de sub lemnele din ogradă, deschidea poarta și, fără s-o închidă, trecea drumul la lelița din vecini, ca s-o întrebe. Vecina era prin ogradă. Își certa cîinele, care se zbătea să fugă din lanț, gata să se sinucidă prin sugrumare sau gătea în bucătărie, ascultînd difuzorul de pe polița special pusă pentru cunoscutul mijloc de comunicare în masă.
Acum nu se mai întîmplă așa ceva. Lelița cu ciorba lasă oala cu apa clocotind și, punînd mîna pe telefonul mobil, lăsat pe capacul putinii cu varză, îi trimite vecinei de peste drum un mesaj pe WhatsApp. Nu peste mult timp, un semnal sonor amintind o picătură care cade într-un recipient plin cu apă o avertiza c-a primit un mesaj. Lua telefonul mobil și citea că trebuie să pună atîta și atîta sare, evident, dacă bărbatu-său nu voia cumva ceva sărat.
Viața satului a fost una gălăgioasă. Scandalurile între lelițe se țineau lanț, cu strigăte de la un gard la altul, de Fă, curvo! Fă, nespălat-o! cu bătăi de palmă peste fundul dezgolit de rochia ridicată, cu încăierări în care se foloseau din plin parul, cu bărbați alergîndu-și nevestele prin grădină, ca să le prindă de păr și să le tîrască metri întregi.
Înainte vreme, o ceartă izbucnită ca din senin se încheia cu capete sparte sau măcar cu haine rupte. Acum așa ceva nu se întîmpla. Certurile toate, se iveau și se dezvoltau pe facebook. Toate se încheiau la fel:
Cei doi își dădeau block reciproc.
Iar cînd se întîlneau, de obicei în centru, unde fusese pusă cutia Easybox, își spuneau scurt, Ți-am dat block, fără nici o continuare.
Se înțelege că anunțul stîrni mare tulburare pe rețelele sociale. Nichita Strătulat, din Vintileasa dinspre Munți, faimos în sat pentru teoriile sale ale Conspirației (susținea, de pildă, că John Kennedy n-a fost omorît, că în locul lui era o sosie, în timp ce el era deja în America de Sud, cu Marilyn Monroe), spunea, cui voia să-l asculte, firește, că lipind urechea de computerul deschis pe Google, puteai auzi postările gonind nebunește pe Autostrada Internetului.
La ora 17, aproape toată Vintileasa era pe fostul islaz comunal, azi un teren viran în așteptarea unui investitor imobiliar.
Venise și primarul.
Evident, după ce întrebase la partidul de guvernămînt dacă poate să meargă. Da, poți, i se spusese, dar ai grijă ce spui și ce faci, cum și unde-ți sufli nasul, cu ce te îmbraci. Nu ești un primar oarecare. Ești primar din partea Partidului de guvernămînt. N-am vrea să ne faci de rîs înaintea străinilor. Opoziția din sat era întruchipată de cei cîțiva membri ai formațiunii Fără străini în casă! Membrii partidului aveau steagul României bătut în cuie la poartă, purtau ițari și căciuli (chiar și vara), iar cînd se îmbătau, cîntau Deșteaptă-te Române / Din somnul tău de moarte. Aflînd că pe islaz aterizaseră niște străini, cei cîțiva membri ai partidului dădură fuga cu pancarte pe care scria:
Afară din casă cu străinii!
Vintileasa nu-i de vînzare!
Întoarceți-vă acolo de unde ați plecat!
La un moment dat a vrut să vină și popa Durbacă, mai ales că-l bătea nevastă-sa la cap să meargă. Preoteasa tocmai își cumpărase o rochie nouă de la Milano, unde fusese într-o excursie în grup, și se gîndea cu groază că n-avea în Vintileasa nici un prilej să și-o pună. Sosirea înalților oaspeți era un pretext solid ca să se îmbrace cu ceea ce luase de la Milano. Preotul întrebase mai sus la episcopie. De aici fusese trimis la Patriarhie, dacă să meargă sau nu, ținînd de competența Patriarhului. De la Cancelarie i se răspunsese printr-un email că n-are voie să meargă.
Extratereștrii pretindeau că vin de undeva, de la zeci de ani lumină, cam de pe acolo unde se spunea că stă Dumnezeu. Era o blasfemie să accepți că din cer puteau coborî și alte persoane decît îngerii.
Întîlnirea dintre extratereștrii și cei din Vintileasa decurse cum nu se poate mai normal.
Extratereștrii n-aveau nimic neobișnuit. Erau exact ca în filmele SF văzute de ei pe youTube. Aveau înfățișarea unor furnici, mari cît un om mai mărunt, ridicate în două picioare. Negre, cu mijlocul sugrumat, ochii bulbucați, ca niște mingi de fotbal, și antene în loc de urechi. În spatele lor, trasă sub un copac, ca să nu se încingă, farfuria zburătoare care arăta exact ca o farfurie, că nu de altceva i se spunea farfurie. Cei trei aveau și ei în mîini cîte un pahar de plastic, plin cu vin, cu care ciocniră. După ce ciocniră, Vintileștenii îl dădură pe gît. Extratereștrii îl țineau în mîini, nu-l duseră la gură, dar era fără îndoială că-l beau în felul lor. Lichidul scădea în pahar văzînd cu ochii. După care extratereștrii ridicară mîinile a salut, se întoarseră cu spatele și o luară spre farfurie. Ajunși la ea, se îmbarcară și, într-un fel de foc care nu ardea, nava spațială dispăru.
Prin tot ceea ce făcuseră și mai ales prin tot ceea ce arătau, extratereștrii nu erau extratereștrii. Erau niște actori care făceau reclamă la un nou serial SF. Asta a fost concluzia celor din Vintileasa și astfel se explica de ce n-au fost o clipă tulburați de întîlnirea de gradul 0.
Numai că oaspeții nu erau actori deghizați în extratereștri.
Erau chiar extratereștri!