„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Iluzia Justiţiei italiene

Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 251, anul II, vineri, 23 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“

Lupta împotriva corupției nu e numai stindardul de moment al dlui Ion Iliescu. Sub faldurile ei desfăşurate s-au adunat şi alții: prim-ministrul, miniştrii, liderii partidelor majoritare în Parlament, liderii opoziţiei, jurnaliştii. Putem vorbi astfel de o nouă modă politică. Și ca orice modă de acest fel, ea nu poate sta decît sub semnul demagogiei. Cum altfel decît demagogie să numeşti declarațiile virulente împotriva corupţiei ale unor politicieni care s-au îmbogătit pe sub mînă? Senatorul Corneliu Vadim Tudor tună şi fulgeră împotriva afacerilor pe seama statului, cere arestarea şi anchetarea altora, uitînd că modul în care el şi-a însuşit lacul şi pămînturile de la Butimanu reprezintă una dintre cele mai răsunătoare ilegalități de după decembrie 1989. Cum altfel decît demagogie să numeşti campaniile declanşate împotriva corupţiei de către unele cotidiene cînd ele însele s-au privatizat încălcînd flagrant legea? În crearea acestei mode un cuvînt greu l-a avut de spus, între altele, şi fascinația exercitată asupra opiniei publice româneşti de către loviturile date de Justiţia italiană corupţiei din cele mai înalte sfere ale politicii. Corupția a atins la noi şi structurile puterii. De ce n-ar putea urma şi Justiția noastră exemplul Justiţiei italiene? De ce n-ar putea şi Justiția noastră să atace necruţător cazurile de corupție, fără a ține cont de locul ocupat de anumite persoane în ierarhia politică a momentului? Cam aşa ar suna raţionamentele pe care le lasă să se înţeleagă declarațiile belicoase din politica şi presa românească ale momentului. Din nefericire, aceste raționamente sînt complet iluzorii. Exemplul Justiţiei italiene nu poate fi urmat de Justiţia noastră. Şi iată de ce.

Ceea ce ne surprinde şi ne fascinează pe noi, românii, la Justiția italiană de azi e neasemuita ei îndrăzneală. În radicalitatea ei înspăimîntătoare, această justiție n-are nici un complex față de politicienii care au încălcat legea. Ea şi-a permis să ancheteze nu numai foști, dar şi atotputernici ai zilei. Slabi din fire cum sîntem noi, românii, în faţa celor ce au în mînă pîinea şi cuțitul, nu putem să nu ne întrebăm cum de nu se tem magistraţii italieni de repercusiunile pe care le pot avea asupra lor procesele intentate unor politicieni aflaţi în fruntea statului. Explicația acestui curaj e însă foarte simplă. Magistraţii italieni n-au nimic de pierdut. Anterior acestei bătălii, ei s-au confruntat cu Mafia. O confruntare făcută – nu încape îndoială – cu riscul vieții. Unii dintre ei chiar au plătit cu viața lupta împotriva Mafiei. În aceste condiții, bătălia împotriva politicienilor corupți e floare la ureche. Cu ce mai poate fi înspăimîntat un om care şi-a pus viața în joc băgîndu-i la închisoare pe mai-marii Mafiei?!

E limpede, astfel, că îndrăzneala de acum a magistraților italieni n-a venit din senin. Ea s-a format în înverşunata luptă anterioară, în numele legii, împotriva Mafiei. Are Justiția noastră democrată o asemenea experiență de viată şi de moarte? Indiscutabil, nu. Dimpotrivă, putem spune că Justiția noastră are o experienţă anterioară menită a nu-i da curaj în lupta împotriva corupţiei din sferele puterii. Bătălia împotriva afaceriştilor plasați în locuri înalte e extrem de grea. Demnitarii corupți sînt decişi să se bată pînă în pînzele albe. Denunțarea de către Justiție ar însemna pentru ei sfîrşitul. Și pentru a preîntîmpina acest sfîrşit, ei sînt gata să arunce totul în joc: bani, influenţă. Cum să aibă Justiția noastră curajul să se ridice împotriva acestora, în numele legii, cînd, în perioada de după decembrie 1989, ea a dat numeroase dovezi de laşitate?! Justiția română s-a temut să sfideze opinia publică a momentului şi, în consecinţă, i-a condamnat pe foştii membri ai C.P.Ex. Justiția română s-a temut să-l aducă în instanţă, potrivit legii, pe Miron Cosma. Justiția română s-a temut să respingă candidatura anticonstituţională a dlui Ion Iliescu pe listele Senatului. Justiția română s-a temut să-l condamne pe Corneliu Vadim Tudor pentru calomnie. Justiția română s-a temut să intenteze proces pînă și unui amărit ca Ilie Neacşu, ale cărui articole primitive sînt de un antisemitism indiscutabil. Și dacă Justiția română n-a avut curaj să impună legea în aceste cazuri puțin riscante, cum vom putea crede că ea va avea îndrăzneala să se ia de afaceriştii bine plasați în sferele puterii ?
Fascinantul exemplu al Justiției italiene rămîne pentru noi o biată iluzie, ca, de altfel, şi declarațiile de război prezidențiale şi guvernamentale împotriva cancerului social care e corupția.