Iedul fusese găsit de Ghiță Rostogol, din Vintileasa Deal, în Pădurea Statului, tocmai cînd se pregătea să fure niște lemne. Scosese motoferăstrăul, dăduse drumul motorului, care începuse să cîrîie asurzitor și se pregătea să-i înfigă dinții în copacul ochit spre tăiere cînd, în marginea poieniței, se ivi Iedul. Mai tîrziu, cînd Iedul deveni de-al casei, Ghiță încercă să-și explice cum de ajunsese acolo, mai spre marginea Pădurii Statului, un ied de capră sălbatică, de regulă făcîndu-și veacul la înălțimi. Atunci însă apariția Iedului îl șocă atît de tare încît uită să mai pună fierăstrăul pe trunchiul copacului. Rămase așa, ca prostuʼ, cu aparatul circular în mînă. Spre surprinderea lui, Iedul n-o rupsese la fugă cînd dădu de un om. Continuă să-l fixeze pe Ghiță Rostogol cu ochii săi mari și umezi.
E greu de spus ce exprimau ochii Iedului.
De fapt, nici n-are importanță.
Importanță are faptul că Iedul îl salvase pe Ghiță Rostogol de la pușcărie. Din marginea Pădurii se apropia tiptil-tiptil o echipă mobilă a Poliției Pădurilor. Legea privind înființarea Poliției Pădurilor fusese deja publicată în Monitorul Oficial. Comandantul acestei Poliții socoti că era nevoie de nițică publicitate. Ori ce mai bună publicitate era decît Breaking News-urile televiziunilor de știri despre operația Stau la pîndă și te prind?! Poliția Pădurilor, ca orice poliție, avea informatori numeroși în satele din jurul pădurilor, dar și în păduri. Iedul surprinsese momentul cînd un lup beteag, cu mari dificultăți materiale (asta explica de ce acceptase rolul infect de informator), îi destăinuise unui polițist că un cetățean din Vintileasa Deal va veni a doua zi în Pădurea Statului ca să taie ilegal niște copaci. Iedul nu fusese înzestrat de Dumnezeu cu grai. Prin urmare, nu-i putuse trimite lui Ghiță un e-mail sau, ajuns în poiană, să-i spună că venea Poliția Pădurilor ca să-l prindă și să-l aresteze. Nu reuși să-i comunice asta. Deși inteligent, ajuns acolo cu inteligența că mai avea puțin – un milimetru, poate – și devenea om – om în piele de capră însă, Iedul nu putea vorbi. Cu toate acestea îl salvă pe Ghiță Rostogol. Uimit de nepăsarea iedului, omul lăsă baltă tăiatul și, cu motoferăstrăul în mînă, păși spre animalul din marginea poieniței. Deși vedea venind spre el un om, Iedul n-o rupse la fugă. Așteptă pînă cînd Ghiță Rostogol ajunse la vreo doi metri de el și, fără să se grăbească, o porni prin tufișuri. Mergea încet, întorcîndu-se din cînd în cînd, ca și cum ar fi vrut să vadă dacă omul îl urmează.
Lui Ghiță Rostogol îi plăcuseră basmele. Cînd era mic își asigurase protecția unei bande de adolescenți care se luau de toată lumea spunîndu-i povești șefului bandei. Acesta, un analfabet funcțional, nu știa că basmele spuse de Ghiță Rostogol erau din carte. Povestitorul pretindea că le-a născocit el. Șeful bandei nu auzise de Ion Creangă și, cu atît mai puțin, de Petre Ispirescu. Astfel că de Ghiță Rostogol nu se atingea nimeni din acea parte a Vintilesei.
Convins că Iedul îl ducea la o peșteră cu comori, cum se întîmpla în O mie și una de nopți, Ghiță Rostogol îl urmă.
La un moment dat Iedul dispăru.
– Mi-a tras clapa, nenorocitul! se înfurie Ghiță Rotogol și o luă înapoi, spre poieniță, gata să taie acum copacul și nu numai pentru a-l fura, dar și pentru a-și ușura furia. Cînd se apropie de poieniță, îi văzu pe cei de la Poliția Pădurilor și ei furioși. Nu pe Ied, ci pe informatorul din sat. Ghiță Rostogol șezu un timp pitit în spatele unei tufe. Cînd polițiștii plecară, ieși din ascunziș.
Atunci își făcu apariția Iedul. Ghiță Rostogol își dădu seama că Iedul îl salvase de la Pușcărie. Și-l luă acasă. De atunci Iedul îl însoțea peste tot, inclusiv cînd mergea la vînătoare de capre.
Aflînd de asta, un ONG din Florești protestă energic, pe motiv că Iedul era pus să asiste, fără voia lui, la masacrarea Propriului Popor.
La început, Ghiță Rostogol se amuză. Apoi, se neliniști. Plicului prin care i se punea în vedere să elibereze Iedul în prezența camerelor de luat vederi, dovadă că făcuse asta, îi urmă apariția a cinci tineri la poartă. Erau în pantaloni scurți, și veniseră pînă-n Vintileasa Deal pe trotinete, de fapt pe lîngă trotinete. Drumul era plin de gloduri. Pînă și o căruță mergea greu, d-apoi o trotinetă. Aveau cîte un inel în ureche și-și vopsiseră părul în verde și albastru. Aceștia îi declarară că vor organiza acolo, în fața porții, un protest spontan. Îi filma o jună șleampătă, transpirată și nespălată. Ghiță Rostogol observă că părul îi era năclăit. Justa postă pe facebook filmul cu protestul. Acesta se viraliză. Alți zeci de inși din țară se grăbiră să vină în Vintileasa Deal și să se alăture protestului. Primarul, cu care Ghiță se avea bine, îi făcu o vizită pentru a-l ruga să elibereze Iedul. Un lider la partidului căruia îi aparținea primarul îl sunase pentru a-l informa că scandalul afecta capitalul politic al formațiunii. La următoarele alegeri era posibil ca partidul să nu-l mai propună candidat.
Pînă la urmă, Ghiță Rostogol se învoi. Eliberă Iedul, care n-avea cuvinte (nu știa să vorbească) pentru a-și exprima protestul față de samavolnicie. ONG-iști și ONG-iste îl luară în primire și-l duseră pînă la marginea Pădurii.
La un an după, s-a zvonit în sat că Iedul a fost mîncat de un lup.
La început Ghiță Rostogol, aflînd vestea se gîndi să le arate ONG-iștilor și ONG-istelor degetul mijlociu vîrît printre arătător și degetul mare.|Îl potoli un vecin, facebookist înrăit ca și el, care-i atrase atenția că s-ar putea trezi cu o plîngere penală pentru incitare la ură.