Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 242, anul II, sîmbătă, 10 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Pentru luni, 12 aprilie, Frăţia a anunţat mari demonstraţii în principalele oraşe ale țării. Printr-o obişnuinţă devenită deja tradiție, şoferii din puternicul sindicat al șoferilor, sindicat care face parte din Frăţia, urmează să participe la demonstraţii cu maşinile. Pînă ieri, la prînz, ziua de luni nu părea a anunţa ceva extraordinar. Şoferii au mai participat la mitinguri cu maşinile societăților comerciale ai căror salariaţi sînt. Mare lucru nu s-a întîmplat. Maşinile au huruit şi claxonat pe străzile oraşelor, cei de pe margini au aplaudat sau au înjurat, după opțiunea politică, dar şi după starea de spirit, demonstranții au strigat „Jos guvernul!“ Şi cu asta, basta! Oamenii s-au întors, răcoriţi, pe la casele lor.
De ieri după-amiază însă, atmosfera zilei de luni s-a schimbat radical. Demonstrațiile se anunţă deja sub semnul unei tensiuni extraordinare. O tensiune care, date fiind condițiile social-politice şi economice prezente, poate duce la orice. Inclusiv la o repetare a ultimei mineriade. Această schimbare îşi are cauza în decizia de ieri a primului-ministru de a interzice sindicatelor folosirea mijloacelor de transport ale societăților comerciale pentru demonstrațiile de luni. Altfel spus, dl Nicolae Văcăroiu le interzice şoferilor să iasă cu maşinile în stradă.
În destinul unor politicieni există hotărîri cărora analistul situat în prezent nu le poate desluşi enigma. El, analistul, n-are nici perspectiva, nici datele necesare pentru a găsi, fără să rişte, o explicație adecvată. Un asemenea lucru se poate spune şi despre decizia dlui Nicolae Văcăroiu. Ce se ascunde în spatele ei? Luarea în serios a tezei fedeseniste potrivit căreia, statul fiind proprietar al economiei naționale, primul-ministru e un fel de patron care face ce vrea în hotarele averii sale? Nu cred. E drept, ultimele inițiative ale dlui Nicolae Văcăroiu, între care se detaşează la loc de frunte vizitele prin întreprinderi, mărturisesc o mentalitate de prim-ministru nu sub Iliescu, ci sub Ceauşescu. Pe unde se duce, dl Nicolae Văcăroiu dă indicații prețioase, face promisiuni hazardate, îndeamnă cu vorba. Clare expresii ale unei conştiinţe exagerate a autorităţii sale asupra economiei naționale. Cu toate acestea, nu se poate ca, în cazul de faţă, dl prim-ministru să nu-şi dea seama că decizia sa, transmisă în Bucureşti şi în ţară cu tot tipicul unui premier ceaușist, riscă să nu poată fi transpusă în practică de conducerile societăților comerciale. Mai ales că tot dl prim-ministru susține pe toate drumurile că societăţile comerciale au o anumită autonomie față de guvern. Acestea abia dacă reuşesc să-i pună pe oameni la lucru, d’apoi să-i mai oprească să iasă în stradă cînd vor şi cum vor. O tentativă de intimidare a șoferilor? Greu de răspuns afirmativ. Şoferii nu ies în stradă dintr-un capriciu politic. Oricît de mult ar pălăvrăgi partidele coaliției majoritare pe tema manipulării sindicatelor, e limpede că vizibila creştere a tensiunii sociale din ultimul timp îşi are cauza în catastrofala înrăutățire a vieţii cotidiene. Poate altădată demonstrațiile sindicatelor au avut şi o coloratură politică. Acum însă ele au profunde cauze economice. Chiar dacă, să spunem, liderii sînt vîrîţi în jocuri politice, sindicaliştii de rînd îi urmează pentru că le-a ajuns cuțitul la os. Oricîte speculații s-au făcut pe seama isteţimii politice a dlui prim-ministru, nu cred că domnia-sa e atît de mărginit încît să nu-şi dea seama de adevăratele resorturi ale protestelor. Și, în consecință, nu cred că
nu-şi dă seama că şoferii nu pot fi intimidați cu decizii care nu sînt altceva decît bătutul cu pumnul în masă. De altfel, Frăţia a şi răspuns că nu va da înapoi. Aşa cum se vede şi din declarația acordată ziarului nostru, dl Miron Mitrea consideră absolut legală ieşirea în stradă cu maşinile. Cum era şi de aşteptat, încruntarea dlui prim-ministru în loc să intimideze a reuşit să-i îndîrjească şi mai tare pe sindicaliști.
Căzînd aceste presupuneri, rămîne doar ipoteza unui scenariu. E limpede că guvernul nu se teme de demonstrațiile anunţate pentru săptămîna viitoare. Din multe puncte de vedere, acestea nu constituie pentru el un pericol real. Adevăratul pericol îl reprezintă posibilele mişcări de după 1 mai, cînd reducerea subvențiilor va duce la o spectaculoasă creştere a prețurilor. În perspectiva acestui moment de cumpănă, se pune la cale un scenariu. În ce constă acesta? Numai evenimentele de săptămîna următoare ne pot da un răspuns.
