Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 305, anul II, vineri, 25 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Nu puţine sînt scrisorile expediate pe numele meu în care admiratorii lui Ion lliescu îşi exprimă credinţa că tonul meu critic faţă de preşedinte e semnul unei părtiniri. Aveți ceva cu dl preşedinte!, îmi spun, mai mult sau mai puţin decent, aceşti cititori. Stimaţi admiratori ai lui Ion Iliescu, n-am nimic cu domnia-sa. Nu fac altceva decît să-l privesc cu alți ochi decît ai dumneavoastră. Dumneavoastră îl urmăriți cu ochii aburiți de dragoste necondiționată. Eu, care nu sînt un admirator al preşedintelui, cum nu sînt, de altfel, un admirator al nici unei alte personalități politice, îl văd cu ochi lucizi. Aşa cum trebuie să-l vadă nu numai orice jurnalist independent, ci şi orice om care știe că puterea e trecătoare. Preşedintele Ion Iliescu e azi în frunte. Mîine s-ar putea să nu mai fie. Așa cum s-a întîmplat cu Nicolae Ceauşescu. Aşa cum s-a întîmplat cu Mihail Gorbaciov. Aşa cum s-a întîmplat cu Petre Roman. Admiratorii lui Ion Iliescu sînt supărați pe mine pentru că le critic idolul. E supărat, de asemenea, şi Ion Iliescu. Altfel n-ar fi ridicat Evenimentului zilei acreditarea la Cotroceni. Şi Ion Iliescu, şi admiratorii săi îşi vor da seama mai tîrziu, cînd Ion Iliescu nu va mai fi în frunte, că poziția mea de acum e cinstită. Pentru că în clipa în care nu va mai fi un atotputernic al zilei şi cînd, deci, toţi linguşitorii de acum îl vor părăsi, dînd în el după cum le va spune noul lor stăpîn, eu îi voi lua apărarea. Aşa s-a întîmplat, ca să dau un exemplu, cu Petre Roman, pe care, cît timp a fost prim-ministru l-am criticat nemilos. După ce a căzut, după ce linguşitorii l-au părăsit, a avut în mine un apărător. Aşa se întîmplă acum, ca să dau un alt exemplu, cu Cornel Dinu. Cît timp a fost antrenorul echipei naţionale de fotbal, cît timp, deci, a putut să-i ia pe unii jurnalişti cu el prin turnee, Cornel Dinu a fost răsfățatul multor gazete. Singurul ziar care l-a criticat a fost Evenimentul zilei, Acum, Cornel Dinu e un om singur. Toţi cei care l-au lăudat anterior au plecat de lîngă el. Gazetele care îl lingușeau altădată îl refuză acum subtil. În această singurătate, Cornel Dinu a găsit, totuşi, un apărător: Evenimentul zilei. Cotidianul care nu l-a iertat pe vremea cînd era puternic. Acum, cînd nu mai e în frunte, cînd nu mai poate oferi nimănui nici un avantaj, Evenimentul zilei i-a pus la dispoziţie paginile sale pentru a se exprima.
Semn al poziţiei sincere, cinstite şi obiective faţa de Ion Iliescu e faptul că în editorialul consacrat scandaloasei vînzări a flotei româneşti denunţam efortul celor care au pus la cale contractul de a-l face pe preşedinte complice la o tranzacție dubioasă. Arătam că, potrivit programului anunţat, preşedintele urma să-i primească miercuri pe reprezentanţii firmei şi ai băncilor implicate în afacere. Din experienţa de pînă acum mi-am dat seama că primirea la preşedinție nu era lipsită de tîlc. Autorii afacerii ştiau că primirea la Ion Iliescu a reprezentanţilor respectivi trece pentru cei de jos, pentru cei de prin ministere, drept un semnal că ei se bucură de înalta binecuvîntare prezidențială. Și că, în consecință, autoritățile trebuie să închidă ochii la unele nereguli din contract. Această şmecherie a fost folosită cu mult succes pînă acum de toți cei care au văzut în afacerile cu investitorii străini o sursă de cîştiguri necinstite. De aici, poate, explicația unui lucru care i-a frapat pe mulți români: primirea la preşedinție a fel de fel de oameni de afaceri, unii dintre ei nebucurîndu-se în alte locuri de această favoare nici măcar din partea unui şef de trib. Denunţînd capcana întinsă lui Ion Iliescu, îmi exprimam satisfacţia că preşedintele, simţind primejdia de a fi considerat protectorul unei afaceri îndoielnice, a contramandat primirea la Cotroceni. Această satisfacţie pleca de la o credință a mea, mai veche, în cinstea președintelui Ion Iliescu. Oricît s-au străduit unii să mă convingă că preşedintele ştie de tranzacţiile dubioase la care se pretează unii din jurul lui, eu am continuat să mă încăpăţînez a susține că preşedintele n-are cunoştință de aceste tranzacții, că, mai mult, dacă ar afla de ele, s-ar face foc. Sub acest semn, eram convins că Ion Iliescu nu ştie de vînzarea flotei româneşti. Că, aflînd, s-a mîniat rău şi a contramandat primirea, îngrijorat ca nu cumva să treacă drept binecuvîntător al unei afaceri scandaloase.
La conferinţa de presă de ieri, asaltat de ziarişti pe tema afacerii PETROMIN, Ion Iliescu a reluat argumentele prin care Ministerul Transporturilor a justificat contractul dintre PETROMIN şi FORUM MARITIME. Afacerea cu vînzarea flotei țării pe nimic a primit astfel binecuvîntarea preşedintelui Ion Iliescu. Să ajung la concluzia că întreaga mea credinţă în cinstea preşedintelui s-a întemeiat pe o iluzie?
