Alături de documentele de arhivă, de jurnale intime, de fotografii și înregistrări audio, Presa vremii se constituie într-un Document semnificativ prin ipostaza de Istoric al Clipei. Grație Presei aflăm date importante despre realitățile unei perioade.
Inaugurăm această rubrică prin reproducerea unui reportaj din Porunca Vremii, marți, 15 octombrie 1940, din fosta vilă a Elenei Lupescu, deschisă prin Hotărîre de Guvern vizitelor publicului larg, pentru ca acesta să se convingă de „luxul în care trăia Metresa regală”. De remarcat că, dînd curs antisemitismului său primitiv, Porunca Vremii pune abuzurile Elenei Lupescu pe seama originii sale evreiești. O prostie! Elena Lupescu comisese abuzuri ca Metresă și nu ca evreică.
Urmele unui trecut de teroare și rușine. Icoane, obiecte de artă și… ,,farmece”
Îmi este atît de greu să cobor prestigiul unui nume mare, pe care un edil l-a dat celui mai aristocratic parc al Capitalei, lîngă numele blestemat al unei femei, de care nu ne leagă decît groaza celei mai sinistre amintiri. Acolo, în parcul Filipescu, pe aleea Vulpache, la numărul 2, în colțul înconjurat de Aleea Elisa Filipescu și Aleea Alexandru, acolo, în vila din cărămidă roșie șlefuită, cu un parc vast ce dă înspre Aleea Alexandru, și-a desfătat, timp de zece ani, Elena Lupescu luxul de regină, farmecele de curtezană și pofta sălbatică de cîrmuire aspră, tiranică și ucigătoare.
Zece ani grei, scurși avar, ca pedeapsa cea mai temută, chinezească.
Și în acești zece ani, fiecare zi a consumat abjecții, nenorociri și crime, cu aceeași nestăpînită lăcomie cu care se consumau banchetele, petrecerile și orgiile, pecetluindu-se – cu un scris vulgar – pe fiecare filă a calendarului, întrebuințarea oricărui ceas din timp, așa cum apare pe fila zilei de 17 februarie 1939: „dejunul lui Armand Călinescu”.
Un palat de basm
Cititorii noștri își reamintesc, desigur, de primele dezvăluiri pe care le-am făcut asupra castelului de la Băneasa, când am invitat opinia publică să plece în convoi să vadă armanul unei rușini, așezat în preajma postului de Radio-difuziune.
În adevăr, zilele ce-au urmat au însemnat adevărate pelerinaje, așa cum în Aleea Vulpache va continua să se înșiruie lumea, cu răbdare să vadă locuința principală a Estherei Lupescu.
Și-acum să pornim la o descriere sumară a „celor rămase” în palatul de basm din Aleea Vulpache, al fugarei curtizane.
În vestiarul cu fundul din oglindă, se profilează liniile statuetei de bronz, reprezentînd „Sărutul” de Rodin, danie făcută de fostul demnitar Istrate Micescu, din colecția d-nei Olga Micescu.
Acestei sculpturi Rodin și se alătură „emblema casei” care nu este alta decît cunoscuta stea jidovească șănțuită pe o tavă grea din bronz negru.
Sub ocrotirea acestui iudaic simbol, se așezau toți „ai casei”.
Din vestiar, pătrunzînd pe singura ușă din dreapta, intri într-un hall foarte spațios, unde te întîmpină fotografia stăpînei.
Pe pereți sînt goblenuri veritabile și pînze semnate de George Henry Harlow și Decker, cum și cîteva copii scumpe.
În dreapta, fotolii comode și canapele. În stînga, pianul, acoperit cu un șal spaniol, unde se răsfață, printre cîteva fotografii de prinți străini și fotografia artistei Elvira Popescu, întărită solemn cu următoarea dedicație: „Elvira, care te iubește, așa cum sufletul dumitale merită”. Apoi cîteva vitrine cu bibelouri și piese de artă indiană și egipteană.
Urmează camera japoneză, cu un altar de veche origină, abandonat, probabil, din cauza mărimii, unde două covoare din „țara soarelui”, întrunesc suma de nouă milioane. Apoi, lămpi de o migăloasă sculptură japoneză, din care se descifrează o valoare pornind de la sute de mii de lei.
Apar „Grigoreștii”…
În sufrageria verde alăturată, apar patru lucrări veritabile de Grigorescu. Sînt acele pînze care – dacă vă reamintiți – au dispărut misterios acum cîțiva ani în urmă, din Pinacoteca nepăzită a Statului, și au ajuns, ca prin farmec, în sufrageria Elenei Lupescu.
Vitrinele sînt pline doar cu pahare și servicii abandonate, care, deși se pare că numai un pahar are o valoare de 3000 lei, Lupeasca l-a considerat o marfă prea ieftină, ca s-o mai tîrască după ea.
Pe un perete, o pînză fără autor, despre care se spune că ar fi luată din castelul Peleș.
Mai îmbrac pereții sufrageriei picturile lui Isache, Severin, Știubei, Catargi și alții.
Urmează apoi camera viciului, jocului de noroc, unde, pe două mese, sînt instalate toate accesoriile ca la cel mai autentic club…
Pe bara scării de stejar, ce duce sus la dormitoare, sînt întinse cîteva goblenuri. Sus în stînga, era camera de îmbrăcare a „domniței”, unde te impresionează cea mai creștinească icoană și candelă.
Mobila ca și tapetul este din mătase gris. Aproape tot peretele din dreapta este în oglindă. În stînga, un adevărat tezaur cu cele mai scumpe parfumuri, droguri și săpunuri pentru înfrumusețare. Un flacon cu loțiune costă 45.000 lei, iar un săpun cît fundul unei străchini, costă 12.000 lei.
Apar și… „fermecele”
În tăvălugul acela de săpunuri, sticle și felurită cosmeticărie, apar și… „fermecele”! Este presupusul magnet al celor stăpîniți de pofte satanice. În amestecul acela mătănii, nasturi sparți și noduri făcute în fire de păr, se dezvăluie sinistra zodie a unei ființe drăcești.
Dormitorul este îmbrăcat tot în mătase verde, ca și culoarea băii. Alt dormitor este îmbrăcat în galben, iar baia respectivă în negru. În fața patului din această cameră se găsește o etajeră cu cărți străine și românești, purtînd o veche cifră.
Pe jos, cutiile goale a atîtor bijuterii cu aceeași înaltă inițială. Desigur, că odată cu ele au dispărut și pînzele lui El Greco și Van Dyck, așa cum au dispărut toate obiectele de valoare mare.
În birou, un anumit înalt portret, lucrat de Știubei.
Printre cărțile unor celebri autori străini se remarcă și volumele autorilor noștri, ba chiar și măgulitoare dedicații.
Iată, de exemplu, cărți cu alese dedicații ale d-nei și d-lui Victor Eftimiu, alături de – nici mai mult nici mai puțin – patru exemplare din volumul de ordinar pamflet, intitulat: „Jos laba de pe tricolor”.
Ce alt ar putea justifica existența a patru exemplare din această sinistră carte în casa Elenei Lupescu decît interesul ce-l avea de-a folosi și-a prigoni pe adevărații români naționaliști?…
Pe lîngă cărțile de teatru și literatură străină, foarte interesantă, sînt altele de-o pornografie și imoralitate celebră. Peste aceste spurcăciuni tronează mutra lui Ernest Urdăreanu.
Figurile feminine care – în mod deosebit – completează galeria celebrelor fotografii sînt sunt ale d-nelor Aușnit și Voronof.
Iată dar, locul unde se opreau intrigile și de unde porneau apoi ordinele pentru prigonirea tineretului naționalist.
În sărăcia în care ne-a lăsat să ne batem, fiecare Român va găsi, totuși, bruma unui pol de bani pe care să-i depună la ușa deschisă a celor care vor să vadă cele ce am scris, pol destinat ajutorului legionar, ca o agonisire pentru alinarea suferinței celor mulți, năpăstuiți.
Iar în furia vîntului de toamnă și iarnă, să trimită Elenei Lupescu blestemul asprei noastre îndurări, în trecerea celor zece ani de zile.
Ion Mile