Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 132, anul I, luni, 23 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Abia peste mulți ani, cînd patimile de acum vor fi îndulcite de nostalgiile inerente memorialisticii, vom afla, probabil, adevărul despre relația Ion Iliescu – Petre Roman, care a dominat, prin suișurile și coborîșurile sale, istoria recentă a României. Pînă atunci, ne mulțumim să constatăm că multe dintre gesturile și declarațiile dlui Ion Iliescu își au explicația în ceea ce s-ar numi obsesia Petre Roman. În campania electorală, nu puține au fost momentele cînd candidatul FDSN la președinție a polemizat, uneori direct, alteori indirect, totdeauna însă vizibil iritat, cu liderul FSN. Cum apare la tribună vreun membru FSN, parlamentarii FDSN, pînă în acea clipă blajini la vorbă și la port, sar ca electrocutați. Ceva din ura lor împotriva FSN exprimă în planul mai larg, al relațiilor dintre partide, raporturile dintre Ion Iliescu și Petre Roman. Pînă și neașteptata vizită în Franța a dlui președinte poate fi pusă, într-un fel, pe seama obsesiei Petre Roman. Franţa și președintele Mitterrand fac parte dintre atuurile internaționale ale liderului FSN. Putem crede că în eforturile dlui Ion Iliescu de a prinde o primire la Élysée se află nu numai preocuparea sa de a demonstra adversarilor interni că, după alegeri, drumurile către Occident nu i s-au înfundat, dar și gîndul, nemărturisit, de a demonstra că nu numai liderul FSN are uși deschise la președintele Mitterrand. Pe seama obsesiei Petre Roman aș pune și încercarea dlui Ion Iliescu de a-l imita în secret pe liderul FSN. Multe dintre mişcările de succes ale dlui Petre Roman au fost rapid preluate de către dl Ion Iliescu. O asemenea mișcare ni se pare și recenta preocupare de a ieși împreună cu noul prim-ministru al României, dl Nicolae Văcăroiu.
În campania electorală, dl Pere Roman și-a făcut o plăcere din a-l plimba, prin sate și orașe luate la rînd, pe candidatul FSN la președinție, dl Caius Dragomir. Inițiativa fostului prim-ministru a stârnit multe zîmbete ironice. Unui adversar al dlui Caius Dragomir, dlui Gheorghe Funar, i-a dat prilejul unei noi vorbe de duh. Dincolo de originalitatea-i de netăgăduit, umblarea împreună cu dl Caius Dragomir s-a dovedit o abilă manevră politică a dlui Petre Roman. Liderul FSN a intenționat astfel să dea puțin-cunoscutului Caius Dragomir ceva din capitalul său politic.
O socoteală asemănătoare pare să-și fi făcut dl Ion Iliescu în ce-l privește pe dl Nicolae Văcăroiu. Necunoscut, lipsit pînă și de faima de a fi o personalitate a FDSN, noul prim-ministru are nevoie de un capital politic de pornire. Acest capital ar putea fi obținut destul de ușor printr-un transfer de la dl Ion Iliescu la dl Nicolae Văcăroiu. Neîndoielnic, dl Nicolae Văcăroiu e un prim-ministru made in Cotroceni. O mărturisire publică în acest sens a dlui Ion Iliescu ar da noului prim-ministru un important capital politic. Constituţional, dl preşedinte nu-și poate permite așa ceva. De aceea, domnia sa a preferat să apeleze la mijlocul prin care Petre Roman l-a adus în fața națiunii pe dl Caius Dragomir: ieșitul împreună. A fost împreună cu noul prim-ministru la inaugurarea Bursei Române de Mărfuri. În felul acesta, dl Ion Iliescu i-a liniștit pe reformiști. La două zile după aceea, dl Ion Iliescu l-a dus pe dl Nicolae Văcăroiu la festivitatea consacrată aniversării a 1890 de ani de la primul război daco-roman. A venit rîndul ca noul prim-ministru să fie arătat lumii ca un bun patriot. Naţionaliștii, îngrijorați de implicațiile internaţionaliste ale Bursei Române de Mărfuri, au fost astfel liniștiți.
Nu e exclus să mă înșel. Eu însă nu văd altă explicație la bizareria de a face o festivitate de proporţiile celei de la Adamclisi cu prilejul unei aniversări care n-are cifră rotundă. Avînd în vedere că e vorba de un război daco-roman, adică de unul dus de strămoșii noștri cu strămoșii italienilor, am fi putut crede că deplasarea la Adamclisi e un semnal de prietenie trimis Italiei. Numai că marți dl Ion Iliescu merge în Franta și nu în Italia. Nu stă în picioare nici explicația că dl Ion Iliescu a căutat la Adamclisi prilejul unui chef plătit din bugetul statului. Corespondențele de la fața locului arată că dl președinte a refuzat cu eleganţă participarea la una dintre monstruoasele mese festive organizate cu acest prilej. Astfel că, pînă la proba contrarie, rămîne valabilă tot explicaţia cu scoaterea în lume a noului prim-ministru.
