Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 277, anul II, marți, 25 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Conferinţa de presă de ieri a dlui Ion Iliescu a fost dominată de tema corupţiei care face ravagii în România de azi. Declaraţia de presă a președintelui, considerațiile dlui Ion Iliescu pe marginea textului, numeroase întrebări şi numeroase răspunsuri s-au axat nemilos pe această temă. Cînd ziarul nostru a publicat, în serial, dezvăluirile generalului Florică, multă lume ne-a pus în seamă fel de fel de intenții ascunse. Acum, cînd nu numai la Preşedinţie, ci şi la toate nivelurile, nu numai în Evenimentul zilei, dar şi în întreaga presă internă şi internaţională se discută despre corupția din România, iniţiativa ziarului nostru îşi evidențiază rolul de detonator al unui scandal care a proiectat în prim-planul atenţiei generale existenţa periculosului flagel pe care îl reprezintă corupţia. Publicînd dezvăluirile generalului Florică, eram siguri că, prin şocul produs asupra opiniei publice, ele n-aveau cum să nu se transforme într-o discuţie la nivel naţional, discuție care, depăşind pe cei acuzati de fostul comisar-şef, să atingă şi guvernările Roman şi Stolojan. Aşa cum de atîtea ori am scris, răspunzînd unor insinuări venite din partea unor colegi de breaslă, deşi dezvăluirile generalului nu conțin nici un nume din guvernările anterioare, ele pot fi punctul de plecare al unei vaste acţiuni menite a denunţa toate cazurile de corupție din decembrie 1989 şi pînă acum.
Într-un efort uriaş de a repara gafa de sîmbătă, de la întîlnirea cu prefecţii, cînd a susţinut, nici mai mult, nici mai puțin, că actuala campanie împotriva corupţiei e un plan diabolic al opoziției de a răsturna guvernul Văcăroiu, dl Ion Iliescu a dat o declarație în care, definind corupția drept un pericol nu numai moral, dar şi politic, susține că organele de ordine publică, de cercetare şi de justiţie trebuie să-şi spună cuvîntul asupra unor persoane dovedite ca fiind corupte sau că au comis ilegalități, indiferent de funcția pe care au ocupat-o sau pe care o ocupă.
Extraordinara diferenţă dintre declaraţia oficială de ieri şi discursul de sîmbătă ne atrage din nou atenţia asupra unui păcat mai vechi al dlui preşedinte: acela că uneori îl ia gura pe dinainte. Acest păcat, care stă la originea tuturor gafelor memorabile ale dlui Ion Iliescu, gafe care brăzdează cerul postdecembrist al României, ni-l face simpatic pe dl preşedinte. El, acest păcat, ne arată că şi preşedintele e om. Din nefericire, acest păcat a adus, în multe cazuri, mari deservicii înaltei funcţii pe care o ocupă dl Ion Iliescu în stat. Plecînd de la el, putem afirma că adevărata poziţie a Preşedinţiei în scandalul corupţiei nu trebuie considerată ca fiind exprimată în discursul de sîmbătă, cînd dl Ion Iliescu, aţîţat de privirile prietenoase ale prefecților, a spus vrute şi nevrute, ci în declaraţia oficială de ieri, la a cărei redactare un rol deosebit l-au jucat, cum e şi normal, consilierii prezidenţiali. Această declarație conţine multe lucruri cu care nu pot să nu fiu de acord. Printre acestea, aş situa în prim-plan precizarea potrivit căreia „lupta împotriva corupţiei nu trebuie în nici un fel şi sub nici o formă să paralizeze procesul de privatizare şi reforma în ansamblul ei, care, dimpotrivă, trebuie susținute și continuate, ele dovedindu-se, în fond, mijloacele cele mai eficiente de contracarare și eradicare a corupției“. Trec peste justeţea observaţiei potrivit căreia privatizarea şi reforma sînt cele mai eficiente forme de luptă împotriva corupției. Într-adevăr, contrar demagogiei naţionalist-comuniste, nu privatizarea în sine generează corupție, ci faptul că ea n-a fost şi nu este o privatizare autentică. Dacă privatizarea s-ar fi făcut după toate regulile economiei de piață, n-ar fi existat posibilitatea ca ea să se transforme într-o sursă de corupție. În precizarea din declaraţie găsesc altceva, mult mai important decît evidenţierea unui adevăr de netăgăduit. Găsesc un angajament ferm, poate cel mai ferm de pînă acum, al preşedintelui Iliescu în favoarea privatizării şi a reformei. Dacă dl Ion Iliescu ar fi un adversar al acestor procese, i-ar fi fost nespus de uşor nu numai să treacă sub tăcere referirea la privatizare, dar să şi găsească prilejul de a pune pe seama acesteia fenomenul corupţiei. Identificarea reformei şi privatizării cu corupția e una din prejudecăţile care mai stăpînesc mințile multor cetăţeni. Refuzînd să flateze această prejudecată, găsind loc, într-o declaraţie împotriva corupţiei, să apere privatizarea şi reforma, dl Ion Iliescu ne dovedeşte că angajarea sa în direcţia tranziției la economia de piață e mult mai sinceră decît o credeau unii dintre noi.
