Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 271, anul II, luni, 17 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
În vara anului trecut, dl Ion Iliescu şi-a concentrat întreaga sa campanie electorală pe denunţarea corupţiei și a angajării în lupta împotriva celui mai primejdios flagel al societății româneşti de după decembrie 1989. Această campanie se numără printre cauzele care i-au adus dlui Ion Iliescu victoria la scrutinul prezidenţial din septembrie 1992. Și-a spus aici cuvîntul, în primul rînd, starea de spirit a societății româneşti din toamna lui 1992. La acea vreme, societatea românească avea aproape trei ani de afirmare și extindere a corupției la toate nivelurile. Presa dezvăluise pe larg, în cadrul unor răsunătoare campanii, cazuri de corupție la vîrf. Guvernările Roman și Stolojan vor intra în istorie drept perioade ale promovării curajoase a reformei şi democraţiei. Din nefericire, ele vor intra în istorie şi ca perioade de dezvăluire a unor mari scandaluri de corupție. Deşi ar putea să pară ciudat, nu aceste scandaluri ajunseseră să-i exaspereze pe oamenii simpli. Pe aceştia îi dăduseră gata nu atît urcarea corupției spre nivelurile cele mai înalte, cît mai ales coborîrea ei spre nivelurile cele mai joase. Pentru că, în pandant cu marile, dar puţinele situaţii de corupție la vîrf, omul simplu se confrunta zi de zi cu micile, dar numeroasele situaţii de corupţie la bază. Pînă în decembrie 1989, omul cinstit se confruntase cu „pilele“ pe linie de partid şi de stat. Acum, el se confrunta cu banii. Banii care hotărau în orice contact al său cu funcţionarii de stat: cînd voia să i se repartizeze o locuință, cînd voia să obțină o aprobare pentru un chioşc, cînd avea nevoie de o simplă adeverință.
În victoria campaniei anticorupţie a dlui Ion Iliescu un rol deosebit l-a avut imaginea sa publică. Denunţarea corupţiei fusese făcută şi de alți politicieni. La fel, şi alţi politicieni se angajaseră să lupte împotriva flagelului. Spre deosebire de mulți alții, dl Ion Iliescu avea însă cîteva avantaje. Primul şi cel mai important îl reprezenta faptul că domnia-sa reuşise să-şi impună, în ochii opiniei publice, imaginea de om cinstit, de „prost“ de cinstit chiar. I se reproşau dlui Ion Iliescu multe lucruri. Nu însă și acela de a fi un ahtiat după îmbogăţirea cu orice pret. Grație şi unei subtile campanii de dezinformare, ruptura de dl Petre Roman reuşise să fie înfăţişată, exclusiv, ca urmare a unei supărări a „cinstitului“ Ion Iliescu pe „bişnitarul“ Petre Roman. De-a lungul campaniei sale electorale, dl Ion Iliescu a exploatat din plin această credinţă populară. În dese rînduri, domnia-sa a căutat să-i prezinte pe cei din fostul guvern Roman nu numai ca pe nişte tineri aventurieri, dar şi ca pe nişte oameni puşi pe îmbogăţire cu orice pret. Chiar dacă dl preşedinte n-o spunea direct, se înţelegea că, scăpînd de echipa Petre Roman, domnia-sa va pune capăt corupţiei, instaurînd în România regimul cinstei şi al dreptății. Campania anticorupţie a dlui Ion Iliescu a fost credibilă în acelaşi timp şi datorită trecutului său comunist. Fără să vrea, după decenii de înfăţişare a comunistului sub ipostaza luptătorului cinstit împotriva putreziciunii burgheze, societatea românească a perceput trecutul comunist al dlui Ion Iliescu drept o garanţie că spusele sale împotriva corupţiei sînt sincere.
Dl Ion Iliescu a învins în alegeri. Ca şi în cazul promisiunilor de protecţie socială, populația a aşteptat transpunerea în viaţă a declarațiilor sale războinice împotriva corupției. A fost o aşteptare zadarnică. De 7 luni de cînd se află din nou în fruntea ţării, dl Ion Iliescu n-a făcut nici un gest răsunător pentru stoparea şi stîrpirea corupției de la toate nivelurile. Iniţiativelor curajoase, istorice le-aş spune, menite a contribui la asanarea vieții politice româneşti, domnia-sa le-a preferat continuarea declaraţiilor retorice împotriva corupției. Domnia-sa n-a făcut nimic, practic, nici atunci cînd presa i-a prezentat dosare ale corupției la nivelurile cele mai înalte. Dezvăluirilor din „Afacerea Ţigareta“ domnia-sa le-a dat un răspuns de complezenţă. Dl Ion Iliescu n-a reacţionat în vreun fel nici la dezvăluirile privind afacerile cu zahărul infestat şi importul de grîu. La dezvăluirile dlui Gheorghe Florică, domnia-sa a găsit de cuviință să ceară o analiză a fenomenului de corupție.
Complicitate cu afaceriştii, cum insinuează unii? Nu cred. E vorba, mai degrabă, de faimoasa indecizie a dlui Ion Iliescu. Ca în toate marile momente de pînă acum ale istoriei interne şi internaționale, dl Ion Iliescu ezită să ia o decizie răsunătoare. Spre nefericirea sa şi a societăţii româneşti.
