Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 290, anul II, luni, 8 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Cine a urmărit scandalul provocat de dezastrul de la Kosice n-a putut să nu observe că el a repetat, într-un fel, desfăşurarea tuturor scandalurilor de la nivel înalt din ultimul timp. În clipa izbucnirii sale, toată lumea părea de acord că antrenorul Cornel Dinu, principalul artizan al dezastrului, trebuie destituit. Consensul era însă iluzoriu. Slujbaşii lui Cornel Dinu, intimidaţi de furia opiniei publice, tăcuseră cu prudenţă. Cînd lucrurile s-au mai liniştit, ei au scos capul. Timid la început, privind temători în toate părțile, să nu primească riposta opiniei publice, tot mai îndrăzneţ, tot mai obraznic apoi. Aşa se face că la nici o săptămînă de la un dezastru văzut de o întreagă ţară, de la o catastrofă al cărei autor era, fără nici un dubiu, Cornel Dinu, ei erau pe cale să întoarcă totul în favoarea lor. Că antrenorul n-ar fi vinovat. Că schimbarea lui ar fi o nenorocire pentru fotbalul nostru. Că să-i mai dăm o şansă. Că jurnaliştii care-l critică au în spate forţe obscure. Atît de mare a fost strădania lor mizeră că, încetul cu încetul, opinia publică părea să-şi schimbe poziția. De la mînia dintîi împotriva lui Cornel Dinu la atît de românescul: ei şi! Jurnaliştii cinstiţi de la Evenimentul zilei, de la Gazeta sporturilor, de la Meridian nu mai ştiau ce să creadă. Nu mai știau ce să creadă nici milioanele de telespectatori care văzuseră dezastrul. Că în scandalul corupţiei, după izbucnirea dintîi, lucrurile au intrat în ceaţă, mai înţelegeau. Cazurile concrete sînt greu de dovedit la o primă vedere. Pînă la rezultatul final al anchetei e posibil ca un jurnalist să susțină că acuzații sînt nevinovaţi. Că un dezastru provocat de un ministru într-un domeniu poate fi negat cu îndîrjire de unii jurnalişti, iar înţelegeau. Noţiunea de dezastru economic e greu de definit. Oricînd poate veni cineva care să pretindă că nu e dezastru. Sau că e dezastru, dar bietul ministru n-are nici o vină. De vină e moştenirea lăsată de ministrul anterior sau de regimul Ceauşescu. În cazul Cornel Dinu lucrurile nu îngăduiau nici un echivoc. Nu era vorba, cum au zis unii, de faptul că rezultatul ne-a diminuat şansele de calificare. Nu aceasta a fost semnificația dezastrului de la Kosice. Cei care, pentru a-l apăra pe Cornel Dinu, au început să susțină sus şi tare că dracul nu-i atît de negru, că mai avem şanse de calificare au deturnat chestiunca de la fondul ei. Era vorba de o umilire națională. O echipă amărîtă – cea a Cehiei şi Slovaciei –, încropită pe rămăşitele unui stat dispărut de pe hartă, rămasă în 9 jucători, înfrînge la scor o echipă alcătuită din mari individualități – echipa României –, o echipă sprijinită de o opinie publică unită. Şi dacă am fi avut şanse de calificare după meciul de la Kosice, autorul unei asemenea ruşini naţionale trebuia să-și dea demisia. Şi dacă ar fi fost cel mai mare antrenor din lume, şi nu unul care a semănat peste tot dezastru, Cornel Dinu trebuia să plece. Și cu toate acestea, o mînă de slujbaşi ai acestui personaj tipic epocii de tranziție, amestecînd fotbalul cu politica, trecînd nonşalant de la un stăpîn la altul, au încercat să-l păstreze la cîrma echipei naţionale. Altfel spus, au căutat să sfideze o întreagă țară. Pentru că o sfidare a întregii ţări ar fi însemnat dacă Federația Română de Fotbal nu l-ar fi demis pe Cornel Dinu. Deşi e vorba doar de fotbal, efectele ar fi fost dezastruoase la nivelul întregii societăți româneşti. Dacă şi un asemenea scandal s-ar fi încheiat ca şi celelalte scandaluri postdecembriste, adică fără nici un rezultat concret, ar fi însemnat că totul e posibil în ţara asta.
Ieri însă luciditatea a biruit. Cornel Dinu a fost destituit. Au fost destituiţi şi secunzii săi, Gino Iorgulescu şi Necula Răducanu. A fost destituit şi Cornel Drăguşin, preşedintele Comisiei Tehnice a FRF. Mircea Sandu, președintele Federaţiei, şi-a depus mandatul. A dovedit, iată, mult mai mult bun-simţ decît Cornel Dinu şi decît sprijinitorii săi. Cutremurul de la FRF depăşeşte hotarele sportului. Pentru prima dată după decembrie 1989, autorul unui dezastru e demis. Fără a fi nevoie, pentru asta, să vină minerii. Pentru prima dată după decembrie 1989, jocurile de culise, faimoasele noastre sforării orientale, s-au dovedit neputincioase. Opinia publică de la noi, de atîtea ori înşelată, de atîtea ori stupefiată văzînd că unui puternic al zilei nu i se poate întîmpla nimic, a primit acum satisfacţie.
Momentul de ieri, de la FRF, nu e numai un moment fotbalistic. El este şi, dacă nu chiar în primul rînd, un moment politic. S-a dovedit astfel că aroganţa coruptă, incompetenţa profesională, sfidarea bunului-simt nu pot dura la infinit. Că vine un moment cînd cel corupt, cel incompetent, cel arogant e zvîrlit din fruntea bucatelor. Oricît s-ar zbate să rămînă. Oricîți sprijinitori ar avea pe față și pe spate.
