Cum am reușit eu de Vinerea Mare, să scot un steguleț cu Papa la un euro cincizeci, deși tuciuriul îmi cerea doi euro
Papa Francesco a oficiat Via Crucis, liturghia din Vinerea Mare, la Colosseum, Roma. La Roma fiind, nu se putea să nu fiu prezent la fața locului, în calitate de creștin, dar și de jurnalist. Cîteva note de atmosferă, scrise acum, la miezul nopții de vineri spre sîmbătă, la întoarcerea de pe Via dei Fori Imperiali, transformată de joi seara în arteră pietonală. Pentru ca spectacolul (pînă la urmă un spectacol a fost, dacă mă gîndesc la decorul antic în care s-a petrecut slujba, la alegerea unor credincioși de diferite profesii pentru a citi Stațiile Calvarului, la Crucea de lumini de pe Arcul lui Constantin) să poată fi urmărit de cît mai multă lume, din loc în loc pe Via dei Fori au fost instalate ecrane pe care putea fi văzut ce se întîmpla lîngă Colosseum. Cei strînși în jurul ecranului se comportau ca și cum ar fi fost în interiorul unei biserici în diferitele momente ale slujbei. Am văzut mulți credincioși din America Latină, dar și din restul Europei. Pe măsură ce înaintai spre Colosseum, mulțimea devenea tot mai deasă. Mulți se grăbeau să fotografieze cu tabletele și cu telefoanele mobile imaginea de neuitat a Colosseumului, pe zidul căruia un ecran transmitea și el slujba. Unii, mai norocoși sau poate mai întreprinzători își găsiseră loc din vreme pe înălțimile din jurul Colosseumului. Seara, pe Via dei Fori Imperiali se desfășoară, dat fiind traseul turistic de excepție, un comerț intens cu de- ale gurii, suveniruri. Toate tarabele lucrau din plin în timpul slujbei. Mulți italieni, dar și mulți turiști se plimbau în sus și-n jos. Seara, în această zonă își fac apariția tuciurii (nu de-ai noștri, ci de-ai Africii) care vînd fulare, dispozitive care stropesc cu luminițe albastre, ghiduri ale Romei. De data asta, toți vindeau (fără bon fiscal, desigur) stegulețe cu chipul Papei. Am cumpărat și eu unul după ce, întîia oară-n viață m-am tîrguit aprig, reușind astfel să-l scot cu un euro și cincizeci de cenți de la doi euro, cît îmi cerea el mirosind că sunt turist nătîng. (Italienilor le cerea doar un euro). A fost una din marile realizări ale vieții mele, cu care mă voi mîndri mult timp de acum încolo. Drept pentru care închei aceste rînduri cu deosebită satisfacție.
*
Îndemnări turcești în materie de comerț
Seara, pe Istiklal Caddesi, făcîndu-mi loc cu greu prin şuvoaiele care se duc sau vin pe această Stradă Mare a Istanbulului, mă surprind din nou incredibilele îndemînări turceşti în materie de comerţ stradal.
Să spunem, pentru a fi corecţi cu Istiklal Caddesi, că de o parte şi de alta a drumului, se respectă procedurile occidentale în materie de comerţ. Spre deosebire de alte locuri din Marele Oraş, nu vei vedea aici mărfuri care năboiesc în stradă, de parcă n-ar mai fi avut loc înăuntru.
Dacă ne-am încumeta la un raport, am observa imediat disproporţia vădită dintre prăvăliile cu de-ale gurii şi prăvăliile cu alte articole.
Din loc în loc ghişee de unde se vinde direct în stradă atrag atenţia prin varietatea culorilor şi a mirosurilor.
La multe dintre ele se produce pe loc, în faţa clientului, suc din fructe, din cele mai diferite fructe.
Îngheţata turcească, fără apă, amintind de guma de mestecat, se serveşte de la ghişee, graţie unor tipi cu fes, printr-un spectacol-tărăboi, înregistrat pe youtube.
E suficient să scrii pe Google Search, Îngheţată, Turcia, şi ţi se vor desfăşura site-uri după site-uri cu filmuleţe întocmite de autori prin folosirea telefonului mobil.
Tot la ghişee, se dau în caserole pui la rotisor, chebab, mîncare gătită, sandvişuri.
Aici am întîlnit un sandviş de un fel aparte:
Un cartof baban în care se puneau tot felul de produse de consum.
Un taxi mă trece podul Attaturk şi mă lasă în piaţa Taxim, mai bine zis, lîngă gardul din placaj ridicat în jurul Pieţei, afectată de lucrări.
Mult cîntată Strada Mare a Perii, botezată astăzi Istiklal Cadessi, e comparată de Camil Petrescu cu Calea Victoriei. Aş compara-o, mai degrabă, cu Strada Mare a unui Oraş românesc de provincie. N-am întîlnit nimic occidental pe întinderea ei de la Piața Taksim la Tunel. Neîndoielnic nu voi întîlni aici mărfurile revărsate în stradă şi eclectice de tip bazar. Vitrinele însă sînt sărăcăcioase, amintindu-mi de cele din vremea comunismului.
*
Şi aici dau peste inşi care-mi amintesc de binecunoscuţii pierde-vară din Piaţa Amzei. Sînt în şi care nu fac nimic, deşi lasă impresia că ar face ceva.
*
Complexul Akmurkez, ultramodern, surprinde prin aceeaşi atmosferă provincială.
Maşinăriile sînt ultramoderne. La fiecare etaj găseşti dispozitive graţie cărora afli nu numai la ce etaj şi la ce număr e un butique, dar şi cum ajungi pînă la el