Noaptea tîrziu, cînd vin acasă, de cum deschid ușa, îl văd pe Tzontzy așezat pe locul în care-mi pun geanta în vederea descălțării. Aici, în hol, între ușa care dă spre sufragerie și ușa spre holul din stînga bucătăriei, se află o mobilă alcătuită dintr-un mic dulăpior și un loc de stat jos. Cînd plec de acasă, mă așez acolo pentru a mă încălța, dar și pentru a-i imita pe ruși înainte de a porni la drum.
– Să stăm un pic jos – zic aceștia, cînd au încheiat pregătirile de plecare și nu le-a mai rămas decît să deschidă ușa sau poarta și să iasă.
De cum deschid ușa casei, aici îmi pun servieta pentru a mă putea consacra descălțării. Lîngă el, pe suprafața dulăpiorului cu mijloace de întreținut pantofii, tronează un calendar de birou, ilustrat cu fotografii de pisici. Deși lîngă el stă cu botul pe labe o pisică răpitor de drăguță, corespunzătoare lunii martie a lui 2025, Tzontzy s-a așezat pe locul destinat servietei mele fără să ia în seamă frumoasa din fotografie.
Explicația?
E castrat.
Cînd mă vede că deschid ușa, Tzontzy sare de pe locul genții mele direct pe podea, fără să-și scrîntească un picior, și-o ia țanțoș spre bucătărie. La intrarea în bucătărie, pe dreapta, se află castronul cu boabe, cocoțat pe un dulăpior. De cum ajunge sub el, Tzontzy se așează în fund și ridică privirile spre locul castronașului. E solicitarea în limbaj pisicesc să-i dau de mîncare. Mă descalț și, lăsînd geanta pe locul ei, merg să-i cobor lui Tzontzy castronașul solicitat. Fără să se grăbească, Tzontzy vîră botul, dă de cîteva ori din fălci, după care pleacă, fără să spună un cuvînt. În deschizătura ușii de la camera Doinei s-a ivit Motty, stîrnit de sunetul castronașului la atingerea podelelor. Nu trece mai departe de ușă. Se uită la mine neliniștit, gata să o zbughească la prima mea mișcare mai deosebită. Știu însă că așteaptă să plec pentru a-l da la o parte pe Tzontzy ca să-i ia boabele rîvnite, deoarece nu sînt de dietă. Asta explică de ce stau lîngă Tzontzy cît lipăie cu limba prin castronaș. După cîteva minute, Tzonty pleacă lăsînd castronul plin. De ce dracuʼ a mai venit pînă la castron?
Cum de ce?
Ca să nu cred eu c-a sărit de pe locul genții de teama mea. A plecat, deoarece și-a amintit că-i e foame.
*
Cînd ieși din bloc dau fuga-fuguța la tine cele cinci mîțe ale străzii. Doina, doctor docent în cîini și pisici, mă asigură că toate aparțin unei familii.
– Unui clan – simt eu nevoia să intervin pentru a înțelege mai bine, dat fiind că sînt analfabet funcțional în viețuitoarele care nu pot vorbi, deși Dumnezeu le-a dat și lor limbă ca și nouă oamenilor.
– Nu clan, ci familie! mă pune la punct Doina.
Tac mîlc.
Mi-am dat seama c-am făcut o gafă.
Clan trimite la Mafie.
Cum să spui că mîțele sînt mafiote?
Toate, dar toate, se opresc la vreun metru distanță de tine și prind a se scălîmbîi pe post de lingușire pisicească.
Le-aș compara cu bufonii Regelui, care-și dau picioare-n fund, ca să le facă pe Prințese să rîdă delicat.
Nu e prima dată cînd mă întîlnesc cu șmecheria numită lingușire pisicească.
La oameni, pentru a obține ceva – o friptură, ca să fac o metaforă – se practică vîrîtul pe sub pielea șefului.
Dacă ești bărbat, de exemplu, și știi că Șefului nu-i plac fumătorii, îl anunți într-o dimineață că te-ai lăsat.
Dacă ești femeie, și știi că Șefa poartă rochii lungi ca să-și ascundă bulumacii, te grăbești să vii la serviciu în fusta cît mai lungă, să nu se vadă că ai pulpe frumoase.
Cum ne lingușesc mîțele pe noi oamenii pentru a obține ceva de la noi?
Evident nu o mîngîiere, de asta sînt sătule, ci o bucată de friptură.
Făcîndu-ne pe plac!
Doamnele și domnișoarele, de exemplu, sînt fericite cînd o pisică se lasă mîngîiată și pe deasupra le mai și împunge cu căpșorul. De aceea, deși sînt sigur că numai de mîna unei străine trecută peste blăniță n-are chef o pisică, ea închide ochii și prinde să toarcă fericită, spre fericirea mîngîietoarei.
Arsenalul pisicesc în materie de lingușiri e deosebit de bogat. Enumăr doar cîteva feluri de lingușiri, practicate de mîțe, cu scopul clar de a da gata persoana umană:
- – Mieunatul dramatic, prin deschiderea delicată a botului.
- – Frecatul de cracul pantalonului (în cazul bărbaților) și de glezna piciorului (în cazul femeii).
- – Așezatul în fund și ridicatul spre tine a unei priviri rugătoare. Te simți ca Icoana Maicii Domnului în timp ce se roagă la ea o mamă deznădăjduită.
- – Spălatul cu lăbuța. E un bun prilej de a-l convinge pe copil să se spele pe dinți.
- Într-o dimineață, ieșind din bloc, m-am confruntat cu ceea ce s-ar putea numi culmea în materie de lingușire pisicească.
Una dintre pisici a dat fuga la mine cu un șoarece în gură. Ajunsă la vreun metru, l-a lăsat jos și, așezată în fund, a prins a se uita la mine. Îndată celelalte patru au făcut la fel.
În privirile lor mi s-a părut că citesc următoarele:
– Iată, am prins un șoarece, așa cum scrie la carte că fac mîțele! Stăpînul n-are cum să vîneze șoarecii din casă fie și pentru că nu se poate vîrî în gaura care-i ascund pe nemernicii răzători și împrăștietori de ciumă. Noi însă putem. Și drept răsplată, ar fi cazul să ne dai niște boabe.
Întîmplător am luat cu mine, într-o pungă, niște boabe, răpite de la gura celor doi motani. Scot punga și răstorn boabele în fața mîțelor. Acestea se reped să mănînce.
Din cînd în cînd una se oprește din înfulecat și ridică privirile spre mine.
Te pomenești că vrea să-mi mulțumească!