Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 259, anul II, luni, 3 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Sîmbătă noaptea, cînd inima evenimentelor prinde a bate mai încet, pentru că e weekend şi pentru că în weekend nu numai oamenii, dar şi istoria se relaxează, telexurile marilor agenţii de presă au fost trezite din picoteală de o ştire zguduitoare: Pierre Bérégovoy, pînă nu de mult prim-ministru al Franţei, personalitate a scenei politice europene, s-a sinucis. Dinu Flămând, corespondentul Evenimentului zilei la Paris, scrie în reportajul său, publicat în numărul de față al ziarului nostru, că întreaga clasă politica franceză se declară profund tulburată de acest gest. Eu cred însă că nu numai politicienii francezi şi politicienii în general, dar şi fiecare dintre noi, oameni care avem mai puțină treabă cu politica, ar trebui să ne declarăm tulburaţi. Nu numai filosofii, dar şi oamenii simpli cad de acord că lumea din cărți e mult mai binecuvîntată de Dumnezeu decît lumea din viață. Lumea din viaţă, lumea reală, e o lume cenuşie, supusă mecanismului apăsător: muncă – salariu. Lumea din cărţi e însă altfel. Aici se întîmplă lucruri uimitoare, care ne izbesc imaginația şi ne încntă. Sînt însă momente în care lumea din cărți păleşte în faţa lumii din viață. Felul în care s-a sinucis Pierre Bérégovoy e unul dintre acestea.
Există o mie şi unul de feluri de a-ţi pune capăt zilelor. Aproape toate sînt de o uluitoare simplitate. Fostul prim-ministru al Franței a ales însă unul complicat, contorsionat aş spune, de a se sinucide. Putea să se otrăvească. Putea să se spînzure. Putea să-şi taie venele cu lama. El însă a preferat să pună la cale o întreagă istorie. După ce a participat, în primele ore ale amiezii, la întrunirea Consiliului municipal Nevers, el spune şoferului şi poliţistului însoțitor că vrea să meargă la canalul de lîngă pădurea din marginea oraşului. La un moment dat, după ce-i luase polițistului arma (potrivit uzanţelor legale, acesta o lăsase pe bancheta din spate, la urcarea în maşină), fostul prim-ministru cere să coboare pentru a se putea plimba singur cîţiva paşi. Depărtat de cei doi, el îşi duce pistolul la tîmplă şi se împuşcă. Dacă nu e un asasinat (ipoteză care nu poate fi exclusă din start), sinuciderea lui Pierre Bérégovoy are în ea ceva straniu, enigmatic. Recapitulînd întîmplarea, nu poţi să nu-ți pui cîteva întrebări tulburătoare: de ce a fost nevoie de această întreagă regie? Cînd s-a decis fostul premier să facă actul fatal? De ce a făcut-o? Răspunsul la aceste întrebări trimite la un adevăr etern, pe care întreaga filosofie a lumii n-a încetat să-l descopere şi să-l declare: caracterul enigmatic al firii umane.
Tragedia de la Nevers surprinde însă şi dintr-un alt punct de vedere. Pierre Bérégovoy nu era un om carecare. El era un politician cu o mare experienţă a bătăliilor politice. Şi cum acestea sînt tot atîtea bătălii ale vieții, putem spune că pînă a ajunge în vîrful ierarhiei politice franceze, în postul de prim-ministru, el trecuse prin zeci, sute de examene. Pe marginea cauzelor care au dus la gestul fatal se fac la ora actuală numeroase presupuneri. Se spune că fosta personalitate a socialiştilor francezi ar fi fost profund afectată de dezastrul electoral al partidului său. Se avansează şi ipoteza potrivit căreia el ar fi cedat nervos în urma insinuărilor din presă, că împrumutul unui milion de franci pentru achiziționarea apartamentului de la Paris ar fi fost o afacere incorectă. Nu e exclusă nici presupunerea că fostul fiu al unui emigrant ucrainean n-ar fi rezistat la gîndul că actualul prim-ministru urma să facă procesul gestiunii guvernării Bérégovoy. Sînt acestea motive pentru ca un politician ca fostul premier francez să se sinucidă ca o modistă nefericită în dragoste? Firește că nu. Mai mult ca sigur, Pierre Bérégovoy trecuse, în lunga sa carieră politică, prin examene mult mai grele. Și cu toate acestea, el şi-a pus pistolul la tîmplă şi s-a împuşcat. Indiferent care dintre cauzele de mai sus se dovedește adevărată, e cert că fostul prim-ministru al Franţei s-a sinucis în urma unei crize de conştiinţă. În lumea noastră dîmboviţeană, politicienii trec şi ei prin momente asemănătoare cu cele străbătute de Pierre Bérégovoy. Pierd alegerile, sînt răsturnați din fruntea bucatelor, sînt acuzați sau chiar dovediţi ca necinstiţi. E vreunul dintre ei dispus să se sinucidă? Nici vorbă! Ei nu sînt dispuşi nici măcar să-şi dea demisia. Pierderea alegerilor îşi găseşte rapid justificarea în frauda electorală. Acuzarea de corupție, în calomniile duşmanilor. Iată un motiv în plus pentru ca noi, cei de pe malurile Dîmboviţei, să fim şocați că un politician s-a putut sinucide. Altfel spus, că un politician a putut avea o criză de conştiinţă.
