Din motive care-mi scapă, programul inițial al călătoriei în Coreea de Sud nu cuprindea o vizită la Daewoo. Lucru surprinzător, dacă ne gîndim că respectiva companie sud-coreeană are una dintre cele mai mari investiții de capital străin în România. Uimită și ea, reprezentanța de la București a firmei s-a dat peste cap să fie inclusă în programul meu și un popas la Daewoo. Lucru de prisos într-un fel, pentru că, ajuns la fața locului, oricum aș fi insistat să vizitez compania. Nu numai pentru că Daewoo a investit enorm în România, dar și pentru că despre afacerea Rodae au apărut lucruri controversate în presa noastră. Era normal ca jurnalistul din mine să țină să vadă ce e cu acest Daewoo.
Insistența depusă de reprezentanța la București a firmei Daewoo pentru a vizita uzina din Seul trimite la una din realitățile care explică miracolul economic sud-coreean. Ca multe țări din Asia, Coreea de Sud si-a întemeiat strategia de dezvoltare economică pe export. Pentru o țară precum această jumătate de peninsulă, n-a fost un lucru simplu. Unei puteri ca America, de exemplu, i-a fost și-i este ușor să pătrundă pe piața mondială. Dacă întîlnește probleme, cum s-a întîmplat, de exemplu, cu concurența făcută de Japonia în domeniul economicului, își aruncă în joc întreaga influență politico-militară. Chiar dacă firmele americane sînt particulare, totuși, executivul SUA nu poate rămîne indiferent la expansiunea economică a tării. Coreea de Sud nu-i o mare putere militară. Mai mult, spre deosebire de Japonia, ea depinde în aproape toate privințele de bunăvoința americană. Să nu uităm că americanii au trupe în această țară. Să ne dăm seama, realiști fiind, că oricînd America poate manevra în așa fel încît Coreea de Nord să facă probleme celei de Sud. O dificultate enormă în calea strategiei sud-coreene de dezvoltare a constat și în faptul că, în clipa cînd s-a decis să cucerească piețele lumii, Coreea de Sud s-a trezit în fața unui spațiu deja ocupat de marile puteri economice. E greu să-ți impui propriul automobil sau propriul televizor cînd deja mașinile și televizoarele occidentale sînt o prezență adînc înrădăcinată pe piețele imensei majorități a statelor lumii.
Care e legătura dintre insistența celor de la Daewoo de a vizita întreprinderea de la Seul și aceste adevăruri?
Foarte simplă.
Cum a reușit Coreea de Sud să învingă pe piața mondială o dezvăluie felul de a acționa al companiei Daewoo în cazul vizitei mele. Companiile occidentale de renume sînt în situația unor scriitori ajunși deja celebri. Aceștia ating la un moment dat un soi de siguranță trufașă, fatală creativității. Celebre deja, instalate în întreaga lume, marile companii occidentale dau semne de oboseală. Oboseala ivită din siguranța că totul merge de la sine. De aici o rutină ce la poate fi fatală. Puțin cunoscute, aflate asemenea unui scriitor talentat, dar încă neafirmat public, firmele sud-coreene au pus și pun o extraordinară ambiție în pătrunderea pe piețele străine. Acolo unde marile companii, îngîmfate, au considerat că produsul lor se cumpără de la sine, companiile sud-coreene s-au aruncat cu o veritabilă disperare de a se afirma. Au alocat sume uriașe pentru a-și face cunoscute produsele. Nu le-a intimidat nimic. Daewoo, așa cum m-am convins la fața locului, e o companie uriașă. Investiția din România nu constituie pentru ea o chestiune de viată și moarte. Nu era o chestiune de viață și moarte dacă persoana mea nu vizita întreprinderea. Cu toate acestea, reprezentanța de la București s-a dat peste cap să-mi modifice programul. La fața locului, sectorul de relații cu publicul al companiei a pus la cale o adevărată desfășurare de forțe. N-am simțit în nici un moment că e o vizită de rutină, deși, bănuiesc, nu eram singurul jurnalist străin în trecere pe acolo. Compania știa însă că nu trebuia scăpată nici o ocazie pentru a-și face o imagine bună în exterior. De aceea s-a străduit să-mi gîdile orgoliul, să mă simt ca un prim-ministru în vizită. Și asta nu pentru că eu aș fi mare sculă în gazetăria mondială, ci pentru că sînt jurnalist. Și o companie sud-coreeană știe că pentru un nou venit ca ea pe piața mondială în raport cu marile companii occidentale contează și un rînd scris de un jurnalist.
Aceeași ambiție de om care vine din urmă am regăsit-o, de altfel, în desfășurarea întregii mele vizite. Nimic nu trebuie disprețuit – socotesc sud-coreenii-pentru a impune o imagine bună pe piața mondială. De aceea vizitei jurnalistului care
eram eu, chiar dacă nu veneam de la New York Times, ci de la un ziar de care nu auzise nici dracu în Coreea de Sud, i s-a acordat toată atenția. Ambasada sud-coreeană de la București m-a asasinat pur și simplu cu organizarea călătoriei. Cîte ambasade ale unor mari puteri economice pun atîta preț pe vizita unui jurnalist român în țara lor?!. Unele abia catadicsesc să-ți dea viza! Repet, fac publice aceste lucruri nu pentru a evidenția însemnătatea propriei persoane, ci pentru a arăta că sud-coreenii au înțeles un lucru pe care marile puteri economice ale lumii l-au uitat. Pătrunderea pe piața străină presupune o extraordinară concentrare de forțe. Poate dacă Republica Coreea ar fi fost o forță politico-militară de talia Americii, poate dacă firmele sud-coreene n-ar fi pornit în cursa pentru cucerirea pieței mondiale mai tîrziu decît marile companii occidentale, această îndîrjire de impunere cu orice preț n-ar fi existat. În clipa cînd și-au întemeiat saltul economic pe export, sud-coreenii au știut că pleacă dezavantajați. Și, asemenea unor tineri inteligenți, talentați, dar fără un nume în lumea bună, ei au intuit că pentru a ajunge sus, în vîrf, trebuie o ambiție ieșită din comun. Și această ambiție a dus la formidabila vigoare manifestată în impunerea produselor pe piețele deja ocupate, o vigoare în contrast cu lenevia de rutină a companiilor occidentale deja afirmate.