Am plecat în vacanță lăsînd pisoiul singur în apartament. Era pe vremea cînd în viața noastră nu apăruse Motty. Prin urmare pisoiului îi spuneam Pisoiul și nu Tzontzy. Nevoia de a-l boteza a venit în clipa cînd în casă zburdau doi pisoi și trebuia să-i deosebim. Contracost, o femeie din bloc a venit din cînd în cînd și i-a dat de mîncare. De fiecare dată, respectiva i-a trimis un beep Doinei, și Doina a sunat-o imediat, ca să aflăm amănunte despre pisoi. Sîntem la Nisa, pe legendara Promenade des Anglais. Avioane uriașe zboară la cîteva sute de metri deasupra mării pentru a putea prinde pista aeroportului, care începe chiar de la mal. Sînt sigur ca pasagerii, prinși în centuri, dar și în tensiunea aterizării, se uită pe hublou.
Le fac semne cu mîna.
Nu-i exclus să mă observe cineva din avion.
Telefonul face bang-bang.
Doina a ales drept semnal soneria unui tramvai înainte de a intra într-o intersecție. De fiecare dată cînd îl aud, chiar și noaptea, în apartament, tresar speriat, gata să mă dau la o parte, să nu mă calce tramvaiul. Doina scoate iute telefonul din poșetă. După ce vede numărul, pleacă de lîngă mine mai spre mare, depărtîndu-se de Promenadă cu mașini fugind încolo și încoace. Vrea să audă cît mai bine. Îmi văd de mers pe Promenadă. Pînă la mine ajung doar schițele de întrebări puse telefonic de Doina. Deodată o văd venind spre mine cu telefonul în mînă. A terminat? Da, ea a terminat, dar vrea să-i spun cîteva cuvinte Pisoiului, ca să nu se mai simtă singur. Înțeleg că la un moment dat i-a zis femeii să i-l dea pe Pisoi la telefon, ca să vorbească cu el. Cum o fi procedat femeia? S-a aplecat și i-a pus Pisoiului telefonul la ureche? A pus telefonul pe speaker? A luat Pisoiul de pe podele și l-a așezat pe masă?
– Ce să-i spun? întreb eu, încurcat, întîia oară în viață pus în fața unei discuții la telefon cu un pisoi. Nu prea știu eu ce să-i spun nici cînd e lîngă mine acasă, d-apoi acum, cînd trebuie să-i zic ceva la telefon!
– Spune-i ceva drăguț!
„Spune-i ceva drăguț” e prima parte a tradiționalei indicații pe care mi-o dă Doina cînd sînt prin preajma Pisoiului. A doua parte sună astfel:
Și mîngîie-l pe căpșor!
Iau telefonul și strig:
– Ce mai faci, mă, prostule?
Reacția, Doinei e împărțită.
– Nu mai striga la el, îmi spune. O să-l sperii.
În același timp e satisfăcută că i se confirmă din nou (a nu știu cîta oară!) axioma:
Nu mă pricep la cîini și mîțe. (Se înțelege, spre deosebire de ea, care se pricepe.)
De regulă, nu am nici o replică la o astfel de observație.
De data asta am:
– Strig, ca să mă audă la telefon, nu vezi ce gălăgie e în jur?
Întorși acasă ne confruntăm cu o Criză. Nu, nu e vorba de Centrală, care s-ar fi stricat. E vorba de Pisoi. De cum intrăm se năpustește la picioarele noastre și se freacă intens, mieunînd tragic.
La întoarcerea din străinătate, mie îmi revine misiunea de a căra valizele (grele ca niște bolovani de rîu) pînă sus, în apartament. Nu numai pentru că sînt grele nu le duc în mînă, ci și de-al dracului, ca să le fac pulbere roțile prin izbire de marginile treptelor. Doina are misiunea de a se ocupa de Pisoi. Cînd revenim de la Sinaia, cu Pisoiul în cușcă, Doina mă lasă în mașină și o ia spre apartament cu prețiosul Chiriaș. Se grăbește. De cum am intrat în București, Pisoiul a prins să miaune dramatic. Doina spune că abia așteaptă să ajungă acasă. Eu spun că-i dezamăgit:
Credea că intră în Paris și nu în București!
Am ajuns noaptea tîrziu de la Nisa.
Doina s-a culcat.
N-a reușit să-i epuizeze Pisoiului Sindromul Singurătății. Prin urmare, Pisoiul se năpustește asupra mea. Se ține după mine prin casă, se freacă de piciorul meu, se dă cu burta în sus și miorlăie, miorlăie de ar trezi tot blocul daca am sta la bloc, desigur. Într-un tîrziu se potolește. M-am retras în birou, să mă uit pe site-uri. De cum a văzut că mă îndrept spre birou, Pisoiul a luat o înaintea mea. Pășește țanțoș, cu coada în sus. Nu găsesc cu ce să-l compar. Cu o șefă de protocol care o ia înaintea Președintelui, pentru ca acesta să știe pe unde să calce? Cu o navă a căpităniei venită în larg ca să ghideze Pachebotul la intrarea in port?
După mai multe asalturi, Pisoiul se resemnează. S-a așezat pisicește pe covor, fără a lăsa o clipă impresia că i-ar trece prin cap un gînd. L-aș putea interpreta astfel:
– Stau și eu aici, cu tine.Vezi-ți de treabă, nu te deranjez.
Doina îl explică pe Pisoi astfel:
E animal de companie.
– Aha! trag eu o concluzie mai mult decît înțeleaptă:
Animal de companie înseamnă animal căruia îi ține companie omul și nu invers.