Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 139, anul I, marți, 1 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
A trecut aproape neobservat, în ziare și reviste, un fapt care nu mi se pare prea fericit pentru ceea ce numim cu toții adîncirea procesului de democratizare în România. La ședința Consiliului Național al C.D.R. din noaptea de 26 spre 27 noiembrie, ședință care l-a ales pe domnul Emil Constantinescu președinte al Convenției, presa a fost ținută la ușă. Și nu la o ușă oarecare, ci la una închisă cu cheia.
Nu e prima oară cînd liderii Convenției se arată reticenți față de presă. Și la desemnarea candidatului pentru președinția republicii, și în alte împrejurări, gazetarilor le-a fost refuzat dreptul la legitimă curiozitate. Mai mult, cînd Evenimentul zilei a publicat stenograma ședinței în care domnul Emil Constantinescu a fost ales candidat, liderii Convenției s-au supărat rău de tot. Aceeași supărare, nu numai pe Evenimentul zilei, dar și pe întreaga presă independentă, au împărtășit-o domniile lor ori de cîte ori în paginile acesteia au fost publicate știri privind manevrele de culise din interiorul Convenției, declarații polemice ale diferiților lideri de partide, comentarii pe marginea unor posibile rupturi. De fiecare dată sentimentul a fost însoțit de precizarea că, astfel, presa independentă ar servi puterea fedesenistă. N-au lipsit ocaziile cînd sincera dorință a presei de a aduce la cunoștința opiniei publice adevărul despre ce se întîmplă în interiorul Convenției a fost pusă pe seama unor scenarii care de care mai fantasmagorice.
Firește, în sine, argumentele liderilor Convenției împotriva iscodirilor presei stau în picioare. Ca orice formațiune politică, Convenția nu e obligată la o transparență totală. Ea are dreptul să-și ascundă culisele. Jurnaliștii se pot mulțumi cu firimiturile de adevăr obținute la conferințele de presă. Convenția nu e însă o formațiune politică oarecare. Ea reprezintă opoziția democratică din România. Partidele sale componente se consideră luptătoare pentru apărarea libertăților democratice, inclusiv a libertății de expresie, în fața tendințelor totalitariste ale puterii. În același timp însă, Convenția numără în rîndurile sale intelectuali de marcă, dintre care nu puțini sînt scriitori și jurnaliști. Adică oameni care știu ce înseamnă independența intelectualului, dar mai ales încăpățînarea acestuia de a sluji numai și numai adevărul. În aceste condiții, e cel puțin bizar ca tocmai Convenția să se ferească de ochiul pătrunzător al presei. Mai ales că nu puține au fost momentele cînd însăși puterea, des acuzată de intenții dictatoriale, a fost mult mai generoasă cu presa decît unii lideri ai opoziției.
Indiferent de părerea unor personalități din fruntea Convenției, eu continui să cred că totala transparență nu poate fi decît utilă Convenției. Această alianță a opoziției din România însumează partide și personalități puternic reliefate. Unirea acestora într-un tot viabil nu e deloc simplă. Drumul către realizarea unității și solidarității depline a partidelor și personalităților din Convenție trece prin multe dibuiri, controverse și chiar disensiuni. A refuza însă transparența în numele acestui ideal al unității mi se pare o greșeală. O unitate autentică nu se realizează în spatele ușilor închise. Ea e posibilă numai dacă dezbaterea și confruntarea rămîn în lumina orbitoare a opiniei publice. Numai în clipa cînd nimic nu se ascunde, cînd toată lumea știe ce crede și ce face fiecare partid și personalitate din Convenție, unitatea finală a alianței devine de o maximă eficiență în planul luptei pentru democrație și reformă. Ascunderea disensiunilor, a controverselor nu poate fi decît dăunătoare unei alianțe care se bazează pe respectarea deplină și democratică a independenței fiecărui membru. Dacă disensiunile din interiorul Convenției există, mai devreme sau mai tîrziu ele vor ieși la suprafață. Ascunderea lor nu le atenuează, ci, dimpotrivă, le sporește. Și cum se întîmplă, de obicei, cu tensiunile încătușate, izbucnirea lor în prim-plan poate duce la spargerea definitivă a Convenției.
Sînt convins că gesturi față de presă în genul celui din noaptea de 26 spre 27 noiembrie pot fi considerate rătăciri de moment ale liderilor Convenției. Altfel, ar fi grav nu numai pentru opoziție, dar și pentru idealul democrației, către care ne îndreptăm cu toții, opoziție și presă.
