„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Colegi de avion: Copil în față, copil, în spate

Avionul Paris-Ajaccio, cu plecare de pe Orly, e plin de familii. Cu această cursă francezii călătoresc la neamuri. Nu e de mirare acum, în toiul sărbătorilor de iarnă. Neamurile călătoresc dintr-o parte într-alta a unei țări. N-am înțeles niciodată de ce vii de la Paris în Corsica, străbătînd atîta drum (cu avionul și apoi cu mașina) pentru a te așeza la masă. Te-ai ridicat la Paris de la masă, ca să bați atîta drum pentru a te așeza la altă masă. Cam cu aceleași mîncăruri și mai ales, cam cu aceleași discuții. Discuții care de la un moment dat, o iau pe calea politicii, asemenea unui trenuleț pe o linie îngustă, care nu se mai oprește decît la cap de linie.

În fața mea, un copil. În spate, tot un copil. Cel din spate lovește cu piciorușele în spătarul scaunului meu. Ar trebui să-i arăt o mutră amenințătoare. Mă întorc și, prin despicătura dintre cele două spătare, îi dezvălui o mutră numai surîsuri, una dintre marile ipocrizii planetare de azi. Deși îți vine să-l strîngi de gît, trebuie să fii cu copilul din fața ta, care ți-a scuipat o înjurătură, numai drăgălășenii. Totuși, gestul își face efectul. Puradelul renunță la zvîrlit din piciorușe și se apucă de supt deștu cel mare. Copilul din față scapă pe jos camionul jucărie. Mămica se întoarce și mă roagă să-l caut pe la picioare. Mă aplec, îl găsesc și-l înapoiez copilului împreună cu un surîs. Un surîs de candidat american la Președinție.

Citesc Teodor Brateș „Trilogia Revoluției”.
De regulă, într-o călătorie evit să vadă ceilalți ce citesc. Măsuri de precauție inutile. Cine de pe pămîntul ăsta moare de curiozitate să afle ce citești? De Crăciun, la Sinaia fiind, am cumpărat de la Librărie Război și pace de Lev Tolstoi. M-a apucat nevoia de a  reciti capodopera scriitorului rus așa, deodată, așa cum un soț model îi spune brusc nevestei, care tocmai își drege în oglindă o șuviță de păr lirică:
– Știi, eu aș mînca o omletă!

Și nevasta, care-l știe pe soț indiferent la ce-i pune în față ca să mănînce, nu se miră.
Se întreabă dacă are prin frigider ouăle în vederea omletei.

Am Război și pace pe tabletă, în variantă electronică, și acasă, la București, în variantă pe hîrtie. De mers pînă la București de la Sinaia doar ca să iau Război și pace ar fi prea mult pentru un intelectual ca mine și dacă aș vrea să mă grozăvesc pe facebook. Varianta electronică nu mă încîntă.

Să încerc la librăria Flower Power din Centru, unde tocmai am lăsat, ca să fie date pe gratis, vreo 15 exemplare din Zig-Zag prin gîndurile mele. S-ar putea să aibă romanul. De cum intru, dau cu ochii de roman. Sînt două volume (fiecare de cîte o mie de pagini, tipărite cu litere mărunte), scoase la Corint. Cumpăr cartea și-i spun librarului că am de gînd să merg cu ea prin Sinaia astfel încît să i se vadă titlul. Ce-or să spună contemporanii mei despre unul care-l citește pe Tolstoi? Tolstoi e rus, și pentru analfabeții cu creierul fără circumvoluțiuni a fi rus, chiar dacă mort demult, înseamnă un om al lui Putin. Librarul, autor și el, îmi dezvăluie că lui nu-i place să se dea în spectacol cu titlul cărții pe care o citește.

Nici mie.
Fac o excepție de data asta pentru experimentul politic.
Un experiment de prisos.

N-am provocat nici măcar o tresărire cu coperta romanului Război și pace plimbată prin Sinaia, ca și cum aș fi ținut de mînă o iubită mult mai tînără. În avionul de Corsica îmi permit să nu ascund titlul cărții. Tovarășii de călătorie sînt toți francezi. Un titlu în românește nu le spune nimic.

M-am înșelat.
Nițel doar.
Cînd să se pună avionul în mișcare, stewardesa îmi face o surpriză. Aduce lîngă mine, tocmai cînd mă fericeam că scaunul va rămîne liber, o mămică cu un puradel.

După ce avionul s-a instalat temeinic în zborul propriu-zis, mă trezesc întrebat de colega de rînd de scaune:
– Vorbiți românește?

După efortul depus, ghicesc că e o propoziție ca din manualul Învățați limba română fără profesor. Capitolul:
În avion.

Mă lămuresc imediat.
A fost în România înainte de 1989, în copilărie, cu taică-său, director la Renault, cînd începuse contractul cu Dacia.
Acum taică-său e pensionar. S-a retras în Corsica. Ea stă în Corsica, dar lucrează la Paris.
Cică pe insulă nu se prea găsește de lucru.

Un pic mai sociabil dacă aș fi, evident aș fi tăifăsuit cu tipa pe tot parcursul zborului.
Cum nu sunt, mă întorc la Trilogia lui Brateș.
Nu fără a-mi aminti informația dobîndită ca gazetar:
Pe insulă nu se prea găsește de lucru.