Punctul culminant al literaturii despre continua ascuţire a luptei de clasă rămîne însă poemul Lazăr de la Rusca, de Dan Deşliu, publicat în Scînteia din 6 august 1949 cu următorul motto:
„În memoria lui Lazăr Cernescu, ţăran sărac, şi a tovarăşilor săi căzuţi în lupta împotriva duşmanilor clasei muncitoare şi a ţărănimii muncitoare, în lupta pentru socialism, pentru înflorirea patriei.“
Cum îi stă bine unei capodopere a momentului, poemul ia calea tipăririi în mai multe ediții succesive.
Lazăr de la Rusca e transcrierea literară unui caz real, pentru care s-au documentat, în vederea unor texte de publicat în ziare, doi scriitori fruntaşi: Dan Deşliu şi Petru Dumitriu (autorul reportajului Lazăr Cernescu – ţăran sărac, Scînteia, 25 iunie 1949, şi al povestirii Vînătoarea de lupi).
În 21 iunie 1949 debutează la Tribunalul Militar Timişoara procesul Grupului Spiru Blănaru – Petre Domoşneanu, acuzat de furturi, schingiuiri, asasinate, atacarea sediilor unor instituţii de stat. Printre victime se numără şi ţăranul sărac Lazăr Cernescu, din satul Rusca, comuna Teregova, membru de partid din 1946, cîntăreţ cu lăuta, responsabil (din 1947) cu propaganda şi agitaţia la nivelul organizaţiei de Plasă a PMR.
După ce-a fost torturat, Lazăr Cernescu a fost ucis la 8 noiembrie 1948 şi aruncat într-o groapă. Dat dispărut, ba chiar suspectat de a fi fugit la banda din munţi, el e descoperit în primăvara lui 1949 în cadrul unei operaţiuni desfășurate de trupele Ministerului de Interne.
În jurul lui Lazăr Cernescu, dar şi în jurul procesului, se stîrneşte o vîlvă de proporţii. Scînteia consacră pagini întregi Procesului, în numerele din 22, 23, 24, 25 şi 26 iunie 1949.
Sînt reproduse:
Scrisoarea soţiei celui asasinat, Călina Cernescu, şi a mamei, Iconia Cernescu, în care acestea cer condamnarea la moarte a asasinilor; fotografia eroului împreună cu fiica sa, Maria.
Editorialul ziarului poartă titlul:
Să stîrpim năpîrcile!
Sînt puse la lucru toate mijloacele gazetăreşti menite a impresiona. În numărul din 23 iunie 1949, pe pagina întîi sînt plasate alături două fotografii.
Prima îl reprezintă pe Lazăr Cernescu împreună cu familia.
Fotografia are un titlu sugestiv:
„ACESTA A FOST LAZĂR CERNESCU,
ţăran muncitor, ucis mişeleşte de banda subversivă teroristă, al cărei proces se judecă acum în faţa Tribunalului Militar din Timişoara“.
Textul de sub fotografie apelează la acelaşi stil agresiv:
„Iată-l pe ţăranul muncitor Lazăr Cernescu împreună cu soţia sa Călina şi fetiţa sa, Maria (e o fotografie de acum cîţiva ani). Din mijlocul lor l-au smuls ucigaşii fără de suflet. Pentru ca fetiţa lui dragă să nu mai cunoască mizeria şi exploatarea sîngeroasă a chiaburilor şi moşierilor, pentru ca tot omul muncitor să aibă parte de o viaţă fericită, pentru acesta a luptat Lazăr Cernescu. Pentru aceasta a intrat el în Partid. În faţă i se deschideau zorii unei vieţi noi. Aceasta nu i-au putut-o ierta exploatatorii, acei ce simt că pe zi ce trece pierd ultimele posibilităţi de a jefui şi împila poporul muncitor.“
Alături, fotografia cadavrului, aşa cum a fost descoperit, în primăvara lui 1949, însoțită de acest text:
„Şi iată cum a fost găsit în pădure cadavrul ui Lazăr Cernescu, fruntaş al organizaţiei de Partid din comuna Rusca-Teregova. Bandiţii i-au scos ochii, i-au tăiat nasul, i-au jupuit pielea, şi apoi l-au ucis. O ură de fiară mocnea în sufletele lor întunecate împotriva acestui comunist neînfricat, a acestui om dintr-o bucată din care Partidul a făcut un luptător de frunte. Dar a sosit vremea ca bestiile să răspundă pentru fărădelegile lor. Şi glasul ţăranilor muncitori care l-au cunoscut şi iubit pe Lazăr Cernescu, se aude cerînd apăsat. «SĂ FIE STÎRPITE DE PE FAŢA PĂMÎNTULUI BESTIILE CARE AU FOST ÎN STARE SĂ SĂVÎRŞEASCĂ CRIME ATÎT DE CUMPLITE!»“.
În întreaga ţară au loc mari şi răsunătoare adunări ale oamenilor muncii, în care se cere pedeapsa capitală pentru membrii bandei. Un articol din Scînteia, 23 iunie 1949, dă seamă de cum se desfăşurau aceste adunări:
„În întreg Banatul, la oraşe şi sate
Oamenii muncii cer pedeapsa cu moartea pentru membrii bandei subersive-teroriste
TIMIŞOARA (prin telefon)
Actul de acuzare în procesul bandei subversivo-teroriste a produs o profundă impresie în Banat. Oamenii muncii de la oraşe şi de la sate au luat cunoştinţă cu nemărginită ură şi indignare de crimele bandei de terorişti al cărei proces se judecă de către Tribunalul Militar din Timişoara. În meetinguri înflăcărate, muncitorii din fabrici şi uzine au cerut o pedeapsă necruţătoare pentru aceşti duşmani înverşunaţi ai poporului muncitor.
Luînd cuvîntul în cadrul meetingului ţinut eri la fabrica C.A.M. din Timişoara, muncitoarea Maria Ion a spus:
«Bandiţii care sînt judecaţi acum de către Tribunalul Militar din Timişoara au uneltit împotriva vieţii noastre, au ucis muncitori şi ţărani muncitori, au vrut să distrugă tot ce construim noi. În ţara nouă pe care o făurim, nu este loc pentru asemenea bestii. Noi cerem să li se aplice cea mai aspră pedeapsă prevăzută de legile ţării, pedeapsa cu moartea».
La fel s-au exprimat şi muncitorii Alexandru Cuciuc, Aurel Mariţa şi Elena Stefanov.
La meetingul de la atelierele C.F.R. Timişoara au luat cuvîntul muncitorii Brâncoveanu Palici, Anghel Mates, Gheorghe Crăciun, Constantin Tătaru. Apoi muncitorii au votat o moţiune în care cer condamnarea la moarte a bandei de terorişti. Muncitorii ceferişti au ţinut să înmîneze personal această moţiune preşedintelui Tribunalului Militar, alegînd în acest scop o delegaţie din mijlocul lor.
La Reşiţa, un număr special al ziarului local a anunţat începerea procesului bandei de terorişti. Crimele monstruoase împotriva unor muncitori şi ţărani muncitori, membri de Partid, au zguduit profund pe reşiţeni, făcîndu-i să fiarbă de mînie.
În timpul repausului de la ora 10 şi la terminarea lucrului, muncitorii s-au întrunit în toate secţiile, înfierînd faptele bestiale ale complotiştilor. Muncitorul Nicolae Bugariu a spus:
«Teroriştii au căutat să surpe regimul nostru drag. Sîntem datori să-i demascăm şi să-i nimicim».
Tînărul muncitor Novac Ştefan a cerut cu energie pedeapsa capitală pentru bandişţi.
La adunarea de la fabrica de motoare electrice, muncitoarea Serghie Darie a spus:
«Noi, femeile, nu putem fi indiferente faţă de aceste crime. Văduvele şi orfanii, victime nevinovate ale acestor bandiţi cer ca să-i pedepsim cu toat asprimea. Să fie condamnaţi la moarte bandiţii din boxă».
Muncitorii de la fabrica de locomotive au trimis Tribunalului Militar următoarea telegramă:
«Noi, muncitorii fabricii de locomotive, întruniţi în adunări, citind cuprinsul actului de acuzare şi dîndu-ne seama de grozăvia crimelor şi tîlhăriilor acestor bandiţi, cerem într-un singur glas pedeapsa cu moartea pentru ei. Această pedeapsă să fie învăţătură pentru toţi duşmanii de moarte ai regimului de democraţie populară.»
Muncitoarele de la fabrica Romitex din Timişoara au trimis la Tribunalul Militar o delegaţie în frunte cu tovarăşele Maria Drăgan şi Ana Ţembel, care a prezentat moţiunea prin care cele 1200 de muncitoare din fabrică cer condamnarea la moarte a bandiţilor.
Muncitorii de la industria Textilă Lugoj au trimis de asemeni o telegramă Tribunalului cerînd pedeapsa cu moartea pentru bandiţi. Telegrama este semnată de 900 de muncitori din fabrică.
Au mai trimis moţiuni, cerînd pedepsirea cu moartea a bestiilor teroriste, muncitorii de la fabricile «Ştefan Plavăţ», «Atlanta», «Ambalajul Metalic» şi alte întreprinderi din Timişoara, muncitorii fabricii «Mondial» din Lugoj, etc.
Acelaş val de ură şi de indignare l-a stîrnit şi în rîndurile ţărănimii muncitoare dezvăluirea crimelor bandei teroriste.
Numai într-o singură plasă, plasa Centrala din jud. Timiş-Torontal –, au avut loc ieri adunări în 22 de comune. Clocotind de mînie, ţăranii muncitori au cerut pedepsirea cu moartea a bandei teroriste.“
Potrivit relatării din Scînteia, 23 iunie 1949, publicată sub titlul – DESBATERILE PROCESULUI BANDEI SUBVERSIVE TERORISTE. Încolţiţi şi puşi în faţa dovezilor de netăgăduit, acuzaţii recunosc acţiunea lor criminală împotriva regimului de democraţie populară şi dezvăluie schingiuirile şi asasinatele bestiale săvîrşite – atmosfera din sala în care se desfăşoară Procesul nu diferă cu nimic de cea din ţară:
„Cu sufletul clocotind de ură şi mînie au ascultat cei din sală acest şir de mîrşăvii. Numai cu mare greutate şi din respect pentru tribunal, muncitorii şi ţăranii din sală au reuşit să stăpînească mînia răscolită în ei la auzul crimelor săvîrşite de monştrii din boxă.
— Ăştia-s duşmanii noştri de moarte care vor să ne puie iar de gît lanţul capitaliştilor! – spune fierbînd de mînie în pauza care a urmat citirii actului de acuzare, tov. Gropşian Dumitru, prim topitor furnalist de la Reşita.
Iar tov. Vidican Ilie, de la fabrica de zahăr Freidorf, adaogă: Procesul acesta ne învaţă să fim vigilenţi. Şi tov. Vidican, după o tăcere de cîteva clipe continuă: «Ştii, sînt unii printre noi care-şi mai închipuie că exploatatorii se cuminţesc, dacă nu cumva s-au şi cuminţit de-a-binelea, că s-a făcut lupul miel blînd. Ehei, eu zic că procesul ăsta o să-i mai dezmeticească. O să-i facă să priceapă că din ce în ce, cu cît îşi simte mai apropiat sfîrşitul, cu atît duşmanul se preface în fiară».
Ţăranul muncitor Caraiman Alexandru, unul dintre cei care au ajutat la prinderea bandiţilor, povesteşte cîte au îndurat ţăranii muncitori din plasa Teregova de pe urma bandei de terorişti.
Ochii ţăranului muncitor Caraiman scapără plini de ură amintindu-şi ce a însemnat viaţa lui sub regimul burghezo-moşieresc.
— Ăştia ne săpau groapa, nouă, ţăranilor muncitori – rosteşte apăsat Badeţ Silvia, ţărancă muncitoare din comuna Irtov, plasa Oraviţa. Acum trebuie să vadă toţi ticăloşii de soiul lor, cine e mai tare!“
Uşor de observat pentru un cunoscător al literaturii dedicate luptei de clasă în anii 1947-1953 că nu altfel vorbesc personajele pozitive despre autorii acţiunilor duşmănoase şi că nu altfel se pronunţă chiar autorii în intervenţiile partinice din text.
În 24 iunie 1949, are loc ultima zi a procesului, în care procurorul cere pedeapsa cu moartea pentru toţi membrii grupului. Scînteia din 25 iunie 1949 publică sub semnătura lui Nicolae Corbu o relatare mai mult decît semnificativă pentru atmosfera în care s-a desfăşurat Procesul:
„În sala de şedinţă
E ultima zi a dezbaterilor procesului bandei subversive teroriste. Cu mult înaintea orei opt dimineaţa sala e arhiplină. Şi oriunde îţi roteşti privirile, întîlneşti chipuri purtînd aceeaşi expresie de îndîrjire, chipuri de muncitori şi ţărani muncitori cu frunţile încruntate, cu ochii scăpărători; dezbaterile din cele două zile precedente au aruncat o lumină neiertătoare asupra criminalei activităţi a bandiţilor din boxă.
Sînt aduşi bandiţii. Ei simt acest uriaş zid de mînie şi îndîrjire care-i înconjoară şi care-i strînge neiertător. Păşesc împleticindu-se, cu ochii în pămînt, aruncînd pe furiş cîte o privire neliniştită spre oamenii din sală.
Preşedintele, deschizînd şedinţa, dă cuvîntul procurorilor pentru rechizitorii. Cîteva clipe de tăcere grea, apăsătoare ca liniştea dinaintea unei furtuni. Apoi rechizitoriul începe şi creşte puternic, ţîşnit din sufletul milioanelor de oameni ai muncii din ţara noastră, pe care banda teroriştilor îi urăşte sîngeros.
Şi într-adevăr, ca o dovadă vie a împletirii dintre legile R.P.R. şi voinţa maselor, când procurorul a arătat că pedeapsa legală cuvenită bandiţilor este pedeapsa cu moartea, el a fluturat şi un teanc din vraful de scrisori, telegrame şi moţiuni trimise Tribunalului Militar prin care muncitorii şi ţăranii muncitori din regiunile Timişoarei, Caransebeşului, Severinului, cît şi cei din restul ţării, cereau pedeapsa cu moartea pentru terorişti!
*
În pauză, grupuri, grupuri, muncitorii şi ţăranii muncitori din sală discută cu însufleţire, exprimîndu-şi satisfacţia faţă de pedeapsa cerută de procurori.
Iosif Ghimboaşe din comuna Prigor-Caraş, un ţăran muncitor cu ochi negri, ageri, scăpărători şi vorba iute, vorbeşte înflăcărat cu Roşu Ion din comuna Şuşdea, jud. Timiş:
Pentru de ăştia – şi pedeapsa cu moartea parcă-i prea blîndă!
Se amestecă în vorbă şi ţăranul muncitor Jiteanu Moise din comuna Petnic de prin regiunea Tergovei:
— Uite, auziţi, îmi părea rău că nu-s aici toţi oamenii muncitori de prin părţile noastre. Să fi dat bandiţii cu ochii de ei! Cît nu ne-am zis noi în sinea noastră: «Las-că o să vă primiţi răsplata după faptă!» Ne aţineau drumurile, îţi băgau puşca-n piept. Auzi, de ce ţii cu regimul!…
— Adică de ce nu îţi place slugă la chiabur, îi răspunde Iosif Ghimboaşe.
— Da! Numai pedeapsa cu moartea li se cuvine. Pui de pui să nu mai rămînă din bandiţi ca ăştia!
Soneria vesteşte încetarea pauzei. Au cuvîntul avocaţii.
Grea sarcină. Ce se poate spune în apărarea monştrilor din boxă? Ce poate clinti zdrobitorul act de acuzare, constituit de dovezi, de depoziţiile martorilor, de însăşi recunoaşterile bandiţilor puşi în faţa unor fapte de netăgăduit?
Preşedintele dă cuvîntul acuzaţilor. Ultimul lor cuvînt.
Dar şi o ultimă probă a mărşăviei, a nemăsuratei viclenii pe care au dovedit-o aceşti duşmani ai poporului nostru muncitor. Monstruoşii criminali şi terorişti – Spiru Blănaru, care organiza în munţi «judecăţi legionare» şi condamna la moarte pe ţăranii muncitori fruntaşi în comune. Domoşneanu, care îşi exprimase bucuria pentru uciderea muncitorului ceferist Cornel Novac, vicleanul şi crudul chiabur Smultea, care nu a şovăit să tragă în ostaşi la arestarea sa, chiaburul Puşchiţă, zis Mutaşcu, care şi la proces şi-a rîs de lacrimile mamei lui Cernescu – ei bine, aceste năpîrci cu chip de om au îndrăznit să se prefacă în «pocăiţi», în «oameni cu remuşcări», care şi-ar da seama că «ar fi greşit faţă de oamenii muncii».
Le-a răspuns din sală un murmur nestăpînit de indignare şi revoltă. Nu, pe nimeni nu poate înşela sîngeroasele fiare din boxă. Ele pot doar să arate că duşmanul înfrînt nu şovăie să folosească cele mai felurite viclenii, doar, doar, va mai putea să lovească din nou cu înzecită turbare.
De aceea ultimul cuvînt nu a constituit în realitate decît un nou capăt de acuzare împotriva bandiţilor, a căror pedepsire exemplară – cu moartea – poporul muncitor o cere şi o aşteaptă cu legitimă încredere. “
Dată a doua zi, 25 iunie 1949, sentinţa e publicată de Scînteia din 26 iunie 1949:
„SENTINŢA ÎN PROCESUL BANDEI SUBVERSIVE-TERORISTE
TIMIŞOARA, 25 (prin telefon). –
Tribunalul Militar din Timişoara, deliberînd în secret, în unanimitate de voturi a găsit vinovaţi pe Spiru Blănaru, Domoşneanu Petre, Vernichescu Aurel, Tănase Ion, Popovici Gheorghe, Ungureanu Teodor, Smultea Gheorghe, Puşchiţă Petre, zis Liber, Puşchiţă Petre, zis Mutaşcu, Ghimboaşe Nicolae, zis Micluţ, Mariţescu Romulus, şi Luminosu Gheorghe, pentru faptele prevăzute în ordonanţa de trimitere în judecată şi în consecinţă, în numele legii, hotărăşte:
Spiru Blănaru, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare şi confiscarea averii.
Domoşneanu Petre, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare şi confiscarea averii.
Vernichescu Aurel, condamnat la muncă silnică pe viaţă, confiscarea averii şi 5.000 lei amendă.
Tănase Ion, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare şi confiscarea averii.
Popovici Gheorghe, condamnat la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii.
Ungureanu Theodor, condamnat la 20 de ani muncă silnică, confiscarea averii şi 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Smultea Gheorghe, condamnat la 20 de ani muncă silnică, 10 ani degradare civică, 5.000 lei amendă şi confiscarea averii.
Puşchiţă Petre, zis Liber, condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică, confiscarea averii şi 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Ghimboaşe Nicolae, zis Micluţ, condamnat la 20 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi 5.000 lei amendă corecţională şi confiscarea averii.
Puşchiţă Petre, zis Mutaşcu, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare şi confiscarea averii şi 5.000 lei amendă.
Mariţescu Romulus, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare, confiscrea averii şi 5.000 lei amendă.
Luminosu Gheorghe, condamnat la 10 ani închisoare corecţională, 5 ani interdicţie corecţională şi 20.000 lei amendă, drept cheltuieli de judecată.
Hotărîrea a fost dată şi citită în şedinţă publică în ziua de 25 Iunie 1949 la orele 12.
Sala Tribunalului Militar din Timişoara a fost plină pînă la refuz de oameni ai muncii cari au aplaudat îndelungat, exprimîndu-şi satisfacţia pentru sentinţa justiţiei populare.”
În numărul din 29 iunie 1949 Scînteia publică sub tilul Aşa sunt pedepsite nelegiuirile duşmanilor poporului! aceste considerații despre sentință, semnificative pentru atmosfera de la vremea respectivă:
„Spiru Blănăru, Petre Domoşneanu, Tănase Ion, Puşchiţă Mutaşcu, Mariţescu Romulus au fost condamnaţi la moarte. Ceilalţi membri ai bandei au primit la rîndul lor pedepsele legale, ce li se cuveneau. Tribunalul Militar din Timişoara, aplicînd legile Republicii Populare Române, a rostit sentinţa dreaptă, pe care au cerut-o şi pe care o aşteptau oamenii muncii din ţara noastră.
Încă din prima zi, de la publicarea actului de acuzare, care făcea cunoscute nemerniciile săvîrşite de odioşii criminali şi terorişti, un val uriaş de indignare şi mînie s-a ridicat în rîndurile masselor populare. Muncitorii şi ţăranii muncitori din regiunile Timişoarei, Aradului, Lugojului, Caransebeşului, ţaranii muncitori de prin împrejurimile Teregovei şi au făcut auzit glasul clocotitor de ură şi mânie. «Bandiţii au uneltit împotriva vieţii noastre, au ucis muncitori şi ţărani muncitori, au vrut să ne împiedice să construim. În ţara nouă pe care o făurim nu e loc pentru asemenea bestii. Noi cerem să se aplice cea mai aspră pedeapsă prevăzută de legile ţării, pedeapsa cu moartea», au spus muncitorii de la fabrica C.A.M. din Timişoara. «Cerem cu toţii pedeapsa cu moartea pentru aceşti duşmani ai poporului muncitor» – au scris Tribunalului Militar muncitorii de la Uzinele Oţelul Roşu. Au cerut pedeapsa cu moartea pentru faptele şi planurile mîrşave ale bandiţilor cei 1400 muncitori de la Fabrica de Ceramică din Jimbolia, cei 1200 de muncitori de la fabrica timişoreană «Romitex», miile de muncitori de la Uzinele Textile Arad, de la Industria Textilă Lugoj, au cerut-o studenţii bănăţeni ai facultăţilor de Filologie, Filosofie, Psiho-Pedagogie, Istorie şi Geografie de la Universitatea «C. I. Parhon».
În sute de meetinguri şi adunări care s-au ţinut in satele bănăţene, nenumăraţi ţărani săraci şi mijlocaşi au cerut cu îndîrjire pedeapsa cu moartea pentru banda de legionari, speculanţi, chiaburi şi antonescieni în slujba agenturilor imperialiste. Izolaţi şi urîți de masse în timpul sîngeroasei lor activităţi, aceşti ticăloşi au fost de fapt judecaţi nu numai de completul Tribunalului, ci şi de miile de oameni ai muncii pe care au crezut în nebunia lor că vor putea să-i terorizeze.
Cei ce şi au cucerit cu preţul sîngelui şi a nespus de multe suferinţe libertatea, cei ce sunt astăzi stăpînii propriei lor ţări şi păşesc victorioşi pe drumul socialismului, au cerut dreaptă pedeapsă pentru ticăloşii bandiţi şi jefuitorii care, ca unelte plătite ale agenturilor imperialiste, au încercat să împiedice prin asasinate, jafuri, acte de eroare, munca paşnică constructivă a muncitorilor şi ţăranilor muncitori.
Bandiţii condamnaţi şi stăpînii lor care credeau că prin acte teroriste vor sparge unitatea şi solidaritatea oamenilor muncii din partea locului, s-au înşelat.
Ce dovadă mai emoţionantă a strînsei solidarităţi ce uneşte marea familie a celor ce muncesc, decît pilda grăitoare a muncitorilor de la Gospodăria Agricolă de Stat din Comuna Maureni-Timiş, care şi-au luat angajamentul să crească şi să educe pe cel mai mic din cei cinci copii ai văduvei muncitorului ceferist Novac Cornel, ucis mişeleşte de bandiţi! Cît de imensă este prăpastia dintre această iniţiativă luminoasă, caldă, de frăţie muncitorească şi ticăloşiile criminale ale bandiţilor, îmbibate de ura otrăvită pe care clasele exploatatoare o poartă poporului muncitor.
Rostind sentinţa, justiţia populară a arătat încă odată că legătura ei cu massele poporului muncitor este de nezdruncinat, că înţelege să aplice fără şovăire legile Republicii Populare Române, care exprimă voinţa şi interesele poporului nostru muncitor. Condamnarea aspră a bandiţilor constitue o nouă dovadă a împletirii vii şi strînse dintre legile R.P.R. și voinţa masselor, a FORŢEI STATULUI CARE ŞTIE SĂ STRIVEASCĂ FĂRĂ CRUŢARE, CU O FERMITATE DE NECLINTIT, ORICE ÎNCERCARE, în orice colţ al ţării s-ar produce ea, de a împiedica prin acte de sabotaj, prin jafuri, aţîţări sau crime, munca paşnică a poporului muncitor care construeşte socialismul.
Cerînd şi aplicînd pedeapsa cu moartea acestui pumn de criminali, înnebuniţi de ură, încurajaţi de propaganda posturilor imperialiste de radio, poporul muncitor şi Statul său au arătat cu cîtă străşnicie înţeleg să pedepsească asemenea acţiuni monstruoase.
Dreapta sentinţă trebuie să dea de gîndit tuturor duşmanilor poporului muncitor. Iar oamenii muncii, salutînd cu satisfacţie sentinţa rostită de Tribunalul Militar din Timişoara, trebuie să considere ca o datorie de frunte a lor, ascuţirea vigilenţei. Căci cu căt mai puternice sunt loviturile pe care le primesc şi le vor mai primi duşmanii poporului muncitor, cu cît se înalţă mai trainice izbînzile oamenilor muncii, cu atît duşmanii înfrînţi, izolaţi, în deznădejdea lor plină de ură, caută să lovească mişeleşte pe la spate, aşa cum făceau bandiţii din munţii Teregovei.
Duşmanii trebuie să ştie că, milioane şi milioane de ochi, treji şi scrutători le urmăresc fiecare mişcare – şi că puterea poporului muncitor va zădărnici şi pedepsi aşa cum se cuvine orice nelegiuire.”
Pe 17 iulie 1949, cei condamnaţi la moarte sînt executaţi.