Pe străzile înguste ale orășelului Birgu, cunoscut și drept Cittá Vittoriosa, din Malta, întîlnesc plăcuțe adresate exclusiv turiștilor:
„Păstrați liniștea în timpul nopții pentru rezidenții de aici”.
De unde trag concluzia că turiștii străini, întorcîndu-se noaptea tîrziu, la hotel, după ce s-au cherchelit zdravăn, obișnuiesc să cînte, cu gura și cu trompeta, să zbiere, să tropotească în stil Călușarii.
Promenada de pe țărmul Sliema, din La Valetta, o ia la un moment dat nu razna, ci printre blocuri. Pe pereții acestora pot fi citite texte precum acestea:
„Vă rugăm să respectați rezidenții și să nu faceți gălăgie”.
„Aceasta e o zonă rezidențială. Vă rugăm să păstrați nivelul zgomotului la minimum”.
Mulțumim pentru cooperare”.
Astfel de interdicții se găsesc în toate locurile din lume în care peste localnici năvălesc turiștii mai ceva ca mongolii lui Gingis Han peste pașnicii și civilizații chinezi. Teoretic, o interdicție de genul acesta n-ar trebui să existe. Orice om normal se potolește brusc, indiferent de cantitatea de alcool din sînge, dîndu-și seama că zbieretul său sparge liniștea nopții dintr-un cartier. Turiștii nu sînt însă oameni normali. Așa cum am mai scris, orice ins la locul lui în țara de baștină, odată devenit turist, se transformă într-un personaj de nerecunoscut. El consideră, fără să i se fi garantat asta, că banii plătiți pentru călătorie îi dau dreptul la orice năzbîtie. Și astfel ceea ce el n-ar face acasă nici în ruptul capului se grăbește s-o facă în străinătate. Evident, în casele din Birgu locuiesc oameni normali. Cei mai mulți lucrează pentru turiști. Sînt în slujba turiștilor însă cît timp sînt la serviciu. Ca ospătari, ca șoferi, ca vînzători, chiar și ca polițiști. După ce-au terminat slujba, localnicii se întorc la viața lor obișnuită. Și aici se ciocnesc zdravăn cu turiștii. Turiștii îi concurează la cumpărături. Turiștii îi concurează la un pahar de vin, la restaurant. Turiștii îi concurează la luarea unui taxi, sau la închirierea unui Uber.
Mult mai grav, turiștii nu-i lasă să doarmă.
Pentru că, în timp ce localnicii se grăbesc să se culce înainte de miezul nopții, deoarece a doua zi trebuie să meargă la serviciu, turiștii nu se așează în pat decît după unu noaptea.
Ce, au venit în excursie ca să doarmă?
Nici un avertisment nu-i va face pe turiști să se comporte ca niște localnici.
E concluzia unei experiențe personale.
Din nefericire pentru mine, am acceptat ca apartamentul de deasupra mea să fie închiriat, pe mai mulți ani, unei firme de turism. De doi ani, de cînd s-a petrecut nenorocirea, la întoarcerea acasă, noaptea tîrziu, de la Birou, primul lucru făcut e să ridic privirile pentru a vedea dacă ferestrele apartamentului de deasupra sînt luminate.
Să nu credeți că priveliștea ferestrelor întunecate mă liniștește:
Dacă nu sînt luminate, se schițează trei posibilități:
- a) După plecarea celor dinainte, n-a venit încă nimeni în apartament.
Sînt, așadar, liniștit în privința nopții.
Chiar dacă în lumea de azi mulți cred în existența fantomelor, eu sînt convins că la noi, în Moldo-Valahia, cel puțin, nu s-a ajuns pînă acolo încît apartamentele să fie închiriate unor fantome.
- b) Apartamentul e locuit, dar chiriașii s-au culcat deja.
Și asta mă liniștește.
Din experiența mea de viață am concluzionat că nici un om, nici măcar un turist, nu se trezește din somn pe la două noaptea ca să se apuce de cîntat, de zbierat sau de țopăit. În multe filme deocheate întîlnești secvențe în care o pereche blajină de jos, stînd în pat, aude zbieretele erotice ale cetățencei de sus. În Emilly la Paris, serialul pentru angajații multinaționalelor, momentul cu zbieretele e des invocat a doua zi la serviciu.
- c) Apartamentul e locuit, dar chiriașii sînt la SPA sau în Orașul Vechi.
Ambele ipoteze mă neliniștesc.
De la SPA (loc în care – am auzit – te bălăcești și halești), chiriașii se întorc de obicei după miezul nopții. Timp de jumătate de oră ei ciocăne și bocăne în contextul pregătirilor de culcare.
Din Orașul Vechi (unde se consumă droguri) se pot întoarce tîrziu: beți sau drogați.
Inutil să mai adaug ce înseamnă asta.
După doi ani de experiență, pot scrie un studiu cu tema:
Cine sînt și ce fac cei ce vin la București ca turiști străini.
Iată cîteva concluzii, emise de mine fără a mai publica studiul:
- a) Cei mai zgomotoși sînt evreii. De regulă, ei vin cu copiii, care copii, din motive care-mi scapă, aleargă cît e ziua de mare prin apartamentul de deasupra. Nevoia asta, a lor, o pun pe seama faptului că acasă la ei locuiesc într-o chichineață. Spațios, apartamentul de deasupra îi îmbie să alerge mai ceva ca în deșert sau în stepa rusească.
- b) Zgomotul depinde și de numărul celor care închiriază apartamentul. Dacă sînt un cuplu, din partea liniștii sînt asigurat. Dacă sînt vreo 8 (apartamentul are disponibilități de cazarmă), atunci și dacă ar merge în vîrful picioarelor tot ar face gălăgie.
E limpede că, asemenea tuturor turiștilor, cei care închiriază apartamentul de deasupra nu țin cont că în apartamentul de dedesubt locuiesc rezidenți, oameni supuși vieții de oameni obișnuiți și nu vieții de turiști.
Pentru a le semnala că în bloc mai sîntem și noi, rezidenții, Doina a întocmit afișe mari, cu text în engleză și română, prin care li se atrage atenția turiștilor să respecte regulile de comportare civilizată. Le-a pus pe toți pereții holului de la Intrare. De cîte ori mă întorc acasă, indiferent de oră și stare sufletească, dau cu ochii de afișe și le citesc în mod automat.
Teoretic, așa ar trebui să se întîmple și cu turiștii care intră în hol cu telefonul mobil în mînă pentru a urca scara pînă la apartamentul de deasupra noastră. Judecînd după gălăgia făcută, ei nu citesc afișele sau, dacă le citesc, nu iau în seamă cererile noastre, ale localnicilor.
Astfel că, nouă, Doinei și mie, nu ne-a mai rămas decît norocul de a avea sus, în apartamentul de deasupra, o naționalitate cît de cît civilizată. Cînd aude gălăgie pe scări, Doina se uită prin ochiul de la ușă.
Vrea să vadă cîți inși și inse vor sta în apartament.
Ce culoare a pielii au, ce vîrstă și ce înfățișare, cîți copii sînt cu ei.
Vrea să audă și ce limbă vorbesc. Dacă n-o deslușește se îngrijorează.
Înseamnă că sînt din Est! spune ea, convinsă că turiștii din Est n-au obișnuința vieții în comunitate.
Se înșeală însă.
Nu puțini sînt cei care vorbesc franceză și, cu toate acestea, fac gălăgie.
Explicabil:
Sînt din țări africane care au fost colonii ale Franței.
Norocul nostru.
Nici un turist nu stă mai mult de cîteva zile.
Astfel că gălăgia lor e trecătoare.
Ca și viața!