(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar)
„Scepticismul ieftin al intelectualilor“, exprimat în neîncrederea în „mlădiţele viitorului“, e o atitudine permanent suspectată politico-ideologic şi chiar demascată în intervenţiile din presa literar-artistică. Editorialul revistei Flacăra din 22 aprilie 1950, Învăţăturile lui Lenin sînt şi rămîn veşnic vii“, semnalează drept principal pericol al momentului „batjocorirea elementelor noului“:
„Lenin şi Stalin ne învaţă să demascăm, de pe o poziţie principială, de partid, caracterul burghez, de clasă, care e propriu scepticismului ieftin al intelectualului mic burghez, tentaţiile sale de batjocorire a elementelor noi; ei ne cheamă să sprijinim cu dragoste tot ceea ce e nou şi se dezvoltă“.
Printre publiciştii cei mai neliniştiţi de pericolul întruchipat de „scepticismul ieftin al intelectualilor” se numără, evident, Traian Şelmaru, secretar general de redacție la Scînteia, funcție de mare importanță la vremea respectivă.
În editorialul „Unele probleme ale dezvoltării literaturii în R.P.R.“, din Lupta de clasă, nr. 7, iulie 1953, autorul articolului „Să smulgem din noi înşine poziţiile de auto-apărare ale capitalismului!“, reia semnalul de alarmă din 1948, semn că, deşi trecuseră cinci ani de literatură nouă, Traian Şelmaru constata că „scepticismul ieftin“ n-a fost smuls definitiv din conştiinţa scriitorilor şi artiştilor:
„Mai dăinuie în lumea scriitoricească urme ale acelui scepticism ieftin al intelectualului pe care-l combătea cu atîta violenţă Lenin, scepticism săpat adînc în conştiinţa intelectualilor de către burghezie , care îi împiedică să vadă mlădiţele noului, să se entuziasmeze în faţa noului, să-l crească, să militeze pentru dezvoltarea lui. Aceste concepţii, dacă nu sînt lichidate, devin deosebit de primejdioase în condiţiile actuale ale luptei de clasă, ele devin puncte de sprijin puternice ale ideologiei imperialiste în ţara noastră“.
Asumîndu-şi misiunea de îndrumător, critica literară semnalează prompt, în comentariile la volumele apărute, slăbiciunile care-şi au cauza în neîncrederea autorului în „mlădiţele viitorului“.
Cronica la romanul „Oţel şi pîine“, de Ion Călugăru, semnată de Ov. S. Crohmălniceanu în Contemporanul din 18 august 1950, e o veritabilă mustrare a autorului pentru că n-a reuşit încă să biruie în totalitate „scepticismul ieftin al intelectualilor“:
„Nu e nevoie de demonstraţii pentru a vedea că patosul revoluţionar, capacitatea de a descifra chipul zilei de mîine în cea de azi, izvorăşte din această încredere în tot ce e nou şi se luptă să biruie vechiul“.
Patosul revoluţionar, această încredere creatoare, este zăgăzuit, oprit a se dezvolta cînd în conştiinţă mai persistă şovăiala mic-burgheză. Neîncrederea este tocmai apa rece de gheață care paralizează entuziasmul.
„(…) rămăşiţele ideologice mic-burgheze persistă adesea în conştiinţa unora din scriitorii noştri sub forma unei umbre de neîncredere în forţele noului, sub forma şovăielii în afirmarea lui, ceea ce frînează curajul romancierului de a se asvîrli în clocotul vieţii şi a căuta locurile unde vîrtejul este mai puternic“.
Conform comentariului, acţiunea comuniştilor, fazele cele mai importante ale bătăliei partidului, noul director, „toate acestea sînt relatate mai mult din afară, vlăguite parcă de pulsaţia vieţii“.
Cauza?
„Există aici o neîncredere în forţele noului, în puterile oamenilor care duc cu ei acest nou şi nu trebuie să ne sfiim a recunoaşte la baza ei încă urme ale şovăielii mic burgheze“
Sînt însă şi cazuri cînd comentariile devin deosebit de severe, în vecinătatea demascării publice, dacă opera nu respectă riguros norma „mlădiţelor viitorului“, aducînd din realitate şi ceea ce se consideră fi fapte neesenţiale.
Primirea făcută volumului de debut al lui Marin Preda, „Întîlnirea din Pămînturi“ (1948) e semnificativă în acest sens. Dacă Ov. S. Crohmălniceanu în Contemporanul, 23 aprilie 1948, Petru Dumitriu, în Viaţa Românească, nr. 1, iunie 1948, Octav Suluţiu, în Naţiunea, 26 aprilie 1948 i se declară entuziasmaţi de volum, ultimul sesizînd chiar o tendinţă socială („Nu este totuşi lipsită de oarecare tendinţă critică, socială această literatură, aşa cum s-ar părea la o lectură superficială“), Flacăra din 9 mai 1948 şi România liberă din 9 aprilie 1948, dar mai ales Scînteia din 7 iunie 1948, îl fac praf şi pulbere.
Explicaţia?
„Întîlnirea din pămînturi“ de Marin Preda n-a respectat normativul „mlădiţelor viitorului“. Comentariul „Un scriitor talentat şi o concepţie depăşită“, de J. Popper, Flacăra, 9 mai 1948, reproşează lui Marin Preda că nu a sesizat noile elemente din satul românesc, „mlădiţele noului“. Viziunea sa asupra realităţii e denunţată ca anacronică:
„Cînd însă istoria produce o transformare esenţială în structura colectivităţii ţărăneşti dezrobind-o definitiv de sub exploatarea moşierească, spărgînd zidul ce-o despărţea de oraş şi reintegrînd-o în circuitul progresului, această viziune încetează de a mai fi «permanentă» pentru a deveni anacronică. Vrem să spunem prin aceasta nu că întîmplările narate de Marin Preda nu ar mai avea loc în satul românesc de astăzi, ci numai că, în schimbarea rapidă pe care o parcurge astăzi lumea noastră rurală, ele încetează de a mai fi esenţiale“.
Care sînt aceste „elemente esenţiale“, obligatorii de a fi descoperite şi cultivate de literatură absente din cartea lui Marin Preda? Evident, „mlădiţele noului“:
„Noi aşteptăm de la scriitorii noştri portretul ţăranului împroprietărit, în care se naşte conştiinţa demnităţii omeneşti şi certitudinea drumurilor care i se deschid, aşteptăm de la el poveşti despre ţărani care lucrează alături de brigadieri pe şantiere şi atîtea alte aspecte ale ţărănimii noi care se ridică azi în ţara noastră“.
Trecînd în revistă subiectele povestirilor lui Marin Preda, cronica literară din Scînteia, 7 iunie 1948, semnată de Nicolae Corbu, constată cîteva dintre „mlădiţele noului“ absente din satul de astăzi:
„În bătălia însămînţărilor s-au înregistrat cazuri minunate de iniţiativă în muncă. Plugarii pornesc în multe locuri la muncă voluntară, repară drumuri, poduri şi şosele. Ei îşi trimit copiii să muncească şi de multe ori vin – singuri chiar – pe şantierele de muncă voluntară (…)“.
O absenţă care transformă volumul „Întîlnirea din pămînturi“ într-o gravă manifestare a ideologiei burgheze:
„O asemenea literatură descurajatoare şi profund pesimistă, cu o aparentă prezentare obiectivă a realităţii, nu este decît o manifestare a ideologiei decadente burgheze, o cursă primejdioasă pe care duşmanul de clasă o pune în drumul către literatura realistă“.
O absenţă care refuză volumului necesara dimensiune educativă:
„Volumul «Întîlnirea din pămînturi», ajuns într-un sat sau pe un şantier, nu învaţă nimic bun pe eventualii cititori, nu contribuie la munca şi lupta generală pentru progres, ci trage înapoi“.