Peste cîţiva ani, după înfiinţarea GAC-ului „Drum nou”, comuna Vintileasa, Ghiţă Tovarcea avea să fie autorul unei isprăvi de care se va duce vestea cîteva sate în jur, dacă nu chiar și mai departe. Era în ziua de Paşti, care coincidea în acel an cu 1 Mai. Cei plecaţi din sat, muncitori, studenţi, elevi, profesori, veniseră acasă pentru cele trei sărbători legale, 30 aprilie, 1 mai şi 2 mai. Cu o zi înainte, pe autobuzele RATA fusese omor la cursa de patru după-amiaza. Unii călătoriseră pe acoperişul autobuzului. Erau trei inşi din Vidra: un inginer bucureştean, un profesor de sport şi un cercetător ştiinţific.
Peste cîţiva ani Ştefan Cîmpureanu avea să plece din Vintileasa la Floreşti, unde se va angaja ca muncitor necalificat pe şantierul Fabricii de nituri. Făcu, apoi, un curs de calificare, chinuindu-se vreo şase luni, sîmbătă de sîmbătă, să stea în băncile strîmte şi vechi, ale Şcolii generale nr. 3, Floreşti, unde se ţineau orele. Băncile erau vechi, slăbite din cuie de neastîmpărul atîtor generaţii de elevi, şi scîrţîiau la cea mai mică mişcare. De aceea, primele ore nici nu se putuseră ţine ca lumea.
Viţelul îl cumpără Tache Scocîlcă tocmai de la Bucureşti. Sigur, putea să cumpere unul de mai de aproape, de la Floreşti, de exemplu, unde miercurea era zi de tîrg, dar el luă hotărîrea asta (de a cumpăra viţelul de la 400 km de Vintileasa) dintr-o ambiţie. Cu banii pregătiţi, fusese la tîrg de cîteva ori şi, de fiecare dată, îl revoltaseră preţurile pe care le cereau bandiţii de acolo. Încercase el să facă gălăgie, trecînd de la un vînzător la altul şi indignîndu-se cu glas tare, dar aceia, după ce-l ascultau, văzînd că nu-i arde de cumpărat, îi spuneau liniştiţi, dar fermi, să-şi vadă de drum.
Talk-show transmis în direct la TV. E unsprezece dimineaţa, timp cu totul și cu totul contraindicat dezbaterilor despre deficitul bugetar. Şi totuşi, în platou, moderatoarea şi invitatul ei – un subsecretar de stat de la Finanţe – discută despre măsurile pe care ar trebui să le ia guvernul pentru a reduce deficitul bugetar. Pentru invitatul emisiunii e un moment ieşit din comun. Se află întîia oară într-un studio TV. A ajuns aici din întîmplare. Cel trimis, de regulă, să reprezinte ministerul la întîlnirea cu telespectatorii s-a învoit azi de la serviciu. A telefonat nevastă-sa la prima oră, că e bolnav.
În fiecare an, a doua zi de Paşti, cei din Vintileasa sărbătoreau Paştele Blajinilor. Paştele Paște îl sărbătoriseră ei duminică, în prima zi de Paşti. Mai bine zis îl sărbătoriseră sîmbătă spre duminică noaptea. Sîmbătă, pe la 11 noaptea, toţi o luau spre biserică, după ce, în prealabil, împovăraseră masa din camera de sus, cea deschisă doar la marile sărbători, cu tot ce se putea mînca după lunga perioadă de Post: ouă roşii, cozonac, Pască, sarmale, fripturi, ciorbă. La mijlocul bucatelor, ca un Foişor de foc într-un tîrg de pe vremea venirii turcilor, se înălța carafa cu vin.
Barbăroşii din Deal e un sat uitat de Dumnezeu în imensitatea Bărăganului. Uitat de Dumnezeu, pentru că – aşa cum zice Florea Floricel, proprietarul buticului La Florea lui Floricel, ar fi trebuit ca Prea Înaltul să facă rost satului dacă nu de o cale ferată, fie şi secundară, măcar de un drum, cît de cît, care să ducă spre sat din șoseaua județeană. Deşi aşa ceva n-a fost amintit în campania electorală, marcată de incidente tipice Barbăroşilor din Deal, neîntîlnite însă la Barbăroşii din Vale, pentru că satul cu numele ăsta e în Ardeal, primarul Gică Barborete a cheltuit o groază de bani...
Responsabilii cu textul puteau sta liniştiţi. Deşi nu trecuseră nici de mijlocul lui octombrie, Pluguşorul era deja terminat. Bătut la maşină cu car mare, văzut şi aprobat de şeful Secţiei, gata, aşadar, pentru a fi băgat la Secretariat. O scoseseră la capăt şi cu 23 August-ul şi încă destul de bine! După grandiosul spectacol de pe stadion, pentru care se spetiseră de prin aprilie, nu-i chemase nimeni să-i felicite. Nici n-ar fi fost cum. Era meseria lor. Pentru asta luau salariu.
Postul TV e la etajul 6 al unui bloc vechi din Centru. Că e în clădirea asta răpănoasă nu încape nici o îndoială, o dată ce pe o mare parte din faţadă o muieruşcă goală, cu dinţii proaspăt puşi, îşi arată o coapsă Marelui Bulevard. Sub juna pictată în culori violente, de iarmaroc, un îndemn te pune niţel pe gînduri: Vino să vezi! Vino să vezi ce? Birourile şi studiourile postului TV sau dedesubturile tipei care îşi arată dinţii?
Următoarea transmisie în direct o facem din Piaţa Giuleşti-Sârbi. Suiți în mașină, eu şi Moderatorul ajungem la locul întîmplării înaintea carului de reportaj. Tablei ruginite de la intrarea în incinta Pieţei îi lipsesc cîteva litere. Pea Guleşti – scrie pe frontispiciu. Producătoarea, ajunsă înaintea noastră, se dă de ceasul morţii. Dacă apare în direct chifla asta gramaticală? Bossul are o afacere grasă cu primarul de sector. Cînd o să vadă minunea, primarul o să-l sune pe Boss. Să te ţii tărăboi! O soluţie ar fi – mă vîr eu pe fir - să punem pe cineva dintre cei care tăndălesc pe la mesele terasei să dea jos firma cu totul.
Descărcînd de pe Biblioteca digitală a Bucureștilui cărți în variantă on line am descoperit existența a două volume ale lucrării Documente Putnene. Primul volum se intitulează Vrancea. Odobești-Cîmpuri, și e marcat de precizarea, Publicate cu un studiu introductiv despre Vrancea, iar al doilea, Vrancea. Irești-Cîmpuri, publicate cu un studiu introductiv despre Proprietatea colectivă vrînceană.