Peste cîţiva ani Ştefan Cîmpureanu avea să plece din Vintileasa la Floreşti, unde se va angaja ca muncitor necalificat pe şantierul Fabricii de nituri. Făcu, apoi, un curs de calificare, chinuindu-se vreo şase luni, sîmbătă de sîmbătă, să stea în băncile strîmte şi vechi, ale Şcolii generale nr. 3, Floreşti, unde se ţineau orele. Băncile erau vechi, slăbite din cuie de neastîmpărul atîtor generaţii de elevi, şi scîrţîiau la cea mai mică mişcare. De aceea, primele ore nici nu se putuseră ţine ca lumea.

Viţelul îl cumpără Tache Scocîlcă tocmai de la Bucureşti. Sigur, putea să cumpere unul de mai de aproape, de la Floreşti, de exemplu, unde miercurea era zi de tîrg, dar el luă hotărîrea asta (de a cumpăra viţelul de la 400 km de Vintileasa) dintr-o ambiţie. Cu banii pregătiţi, fusese la tîrg de cîteva ori şi, de fiecare dată, îl revoltaseră preţurile pe care le cereau bandiţii de acolo. Încercase el să facă gălăgie, trecînd de la un vînzător la altul şi indignîndu-se cu glas tare, dar aceia, după ce-l ascultau, văzînd că nu-i arde de cumpărat, îi spuneau liniştiţi, dar fermi, să-şi vadă de drum.

În fiecare an, a doua zi de Paşti, cei din Vintileasa sărbătoreau Paştele Blajinilor. Paştele Paște îl sărbătoriseră ei duminică, în prima zi de Paşti. Mai bine zis îl sărbătoriseră sîmbătă spre duminică noaptea. Sîmbătă, pe la 11 noaptea, toţi o luau spre biserică, după ce, în prealabil, împovăraseră masa din camera de sus, cea deschisă doar la marile sărbători, cu tot ce se putea mînca după lunga perioadă de Post: ouă roşii, cozonac, Pască, sarmale, fripturi, ciorbă. La mijlocul bucatelor, ca un Foişor de foc într-un tîrg de pe vremea venirii turcilor, se înălța carafa cu vin.

Vestea se răspîndise cu iuţeală în tot satul. O companie străină vine să sape o groapă uriaşă pe locul unde ședea pe hartă Vintileasa. Se spuneau tot felul de lucruri despre asta. Unii ziceau că specialiştii de la NASA găsiseră un mijloc de a pune la lucru miezul fierbinte al Pămîntului. Dacă se găseau acele puncte de pe glob în care miezul era aproape de scoarţă, se săpa o groapă uriaşă, se umplea cu apă, apa dădea în clocot şi, evident, dînd în clocot, făcea aburi, iar aburii la rîndul lor puneau în mişcare turbinele.