Duminică s-au ținut în țară, în Capitală și la Radio, zeci de discursuri, toate lovind în Iuliu Maniu, în timp ce el a fost împiedecat, cu gaze lacrimogene, de a vorbi. A ataca din zece părți un om – orice păreri ar avea el – punîndu-i în sarcină mai mult decît merită și în același timp interzicîndu-i de a se apăra, este un act de lașitate care înalță pe cel atacat și înjosește pe atacatorii lui. Dacă prin ilegalități cineva mai poate încă birui, lașitatea n-a ridicat niciodată biruitori.

29 mai 1453. Aleoo ee Polis! Oraşul este pierdut! Strigătul acesta va răsuna peste veacuri. Atât timp cât va mai fi lumea. Peste sute de ani... De mă voi naşte încă o dată, la auzul acestor vorbe, părul din cap mi se va zburli, ochii mi se vor mări de spaimă.

Grija de țărani. Cînd spun grija pentru țărani – și fiecare din departamentele dvs. are legături cu această țară, pentru că de acolo vine și energia și viața, și ei mor de foame – atunci trebuie să vă preocupați de acest lucru, pentru a îmbunătăți starea țărănimii. Vă rog să luați măsuri.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, / Ţara mea de glorii, ţara mea de dor / Braţele nervoase, arma de tărie, / La trecutu-ţi mare, mare viitor  / Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, / Dacă fiii-ţi mârdri aste le nutresc; / Căci rămâne stânca, deşi moare valul, / Dulce Românie, asta ţi-o doresc. / Vis de răzbunare negru ca mormântul / Spada ta de sânge duşman fumegând, / Şi deasupra idrei fluture cu vântul / Visul tău de glorii falnic triumfând, / Spună lumii large steaguri tricoloare, / Spună ce-i poporul mare, românesc, / Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare

Pietonii reprezintă cea mai mare parte a omenirii. Mai mult chiar, constituie lamura ei. Pietonii au creat lumea. Ei au construit oraşele, au ridicat clădirile cu etaje peste etaje, au făcut instalaţiile de canalizare şi de alimentare cu apă, au pavat străzile şi le‑au luminat cu becuri electrice. Ei au răspândit cultura în lumea întreagă, au inventat tiparul şi praful de puşcă, au făcut poduri peste râuri, au descifrat hieroglifele egiptene, au pus în circulaţie lama de ras, au desfiinţat comerţul cu sclavi şi au sta­bilit că din boabele de soia se pot prepara o sută paisprezece feluri de mâncare gustoasă şi hrănitoare.

Poate părea îndrăzneață întreprinderea de a scrie în starea de astăzi a ştiinţei istorice asupra poporului nostru o istorie a acestuia. Izvoarele pentru cunoştinţa trecutului său curg adeseori numai în picături; multe părți ale istoriei sale sunt încă nişte ghicitori ce aşteaptă o dezlegare. Rodul este încă necopt pe arborele istoriei noastre. S-ar părea că culegerea lui ar fi o greşită pripire.

Zările, de farmec pline, / Strălucesc în luminiş; / Zboară mierlele-n tufiş / Şi din codri noaptea vine / Pe furiş. // Care cu poveri de muncă / Vin încet şi scîrţîind; / Turmele s-aud mugind, / Şi flăcăii vin pe luncă / Hăulind. // Cu cofiţa, pe-ndelete, / Vin neveste de la rîu; / Şi cu poala prinsă-n brîu / Vin cîntînd în stoluri fete / De la grîu. // De la gîrlă-n pîlcuri dese / Zgomotoşi copiii vin; / Satul e de vuiet plin; / Fumul alb alene iese / Din cămin. // Dar din ce în ce s-alină / Toate zgomotele-n sat, / Muncitorii s-au culcat. / Liniştea-i acum deplină / Şi-a-nnoptat. //

Eminescu n-a existat. A existat numai o ţară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe, Ca o barbă nepieptănată de crai Şi nişte ape ca nişte copaci curgători În care luna îşi avea cuibar rotit. Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Sau mai simplu: ciobani şi plugari, Cărora le plăcea să spună, Seara, în jurul focului poezii - "Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III". Dar fiindcă auzeau mereu Lătrând la stâna lor câinii, Plecau să se bată cu tătarii Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii Şi cu turcii. În timpul care le rămânea liber

A fost odată un morar care avea trei fii, un măgar şi un motan. La moartea sa, fiul cel mare moşteni moara, celui de—al doilea îi reveni măgarul şi celui mic, doar motanul. Cel din urmă nu era deloc mulţumit că obţinuse cea mai săracă parte a moştenirii. Văzând aceasta, şi fiindu—i teamă că nu cumva stăpânul său să vrea să scape de el într—un moment de disperare, motanul spuse: —Fii fără grijă, stăpâne. Dacă îmi dai un sac şi o pereche de cizme, o să vezi că nu sunt chiar atât de nefolositor precum crezi. Tânărul acceptă, căci nu avea ce pierde. Când motanul primi sacul şi cizmele, le încălata cu atâta uşurinţă, de parcă ar fi fost obişnuit să le folosească.

MATEMATICIAN. CLEON I – … Ultimul Împărat Galactic al dinastiei Entun. S-a născut în anul ll.988 al Erei Galactice, în acelaşi an în care s-a născut Hari Seldon. (Se presupune că data naşterii lui Seldon, pe care unii o consideră incertă, a fost modificată astfel încât să se potrivească cu cea a lui Cleon, cu care se spune că s-a întâlnit la scurt timp după sosirea lui pe Trantor.) eprezentat o neaşteptată perioadă de linişte în acele vremuri frământate. Fără îndoială, acest lucru se datorează priceperii de care a dat dovadă Şeful său de Stat Major, Eto Demerzel, care a evitat cu grija înregistrările oficiale, astfel încât se cunosc foarte puţine lucruri despre el. Cleon însuşi…