Primăriţa din Floreşti candidează la un nou mandat.
În orăşel nu s-a făcut nici un sondaj de opinie.
Nu pentru că n-ar fi bani pentru a comanda unul, Doamne fereşte! ci pentru că nu se pot face.
Înaintea scrutinului anterior, un institut de la Bucureşti, primind comanda de la partidul primăriţei, a încercat să realizeze un sondaj de opinie.
A fost un dezastru.
Toate femeile oprite pe stradă şi întrebate Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, dumneavoastră cu cine aţi vota? au refuzat categoric să răspundă. Cum cel ce o întreba era un bărbat, unele, mai gingaşe, s-au înroşit brusc şi au rupt-o la fugă. Altele, mai bărbătoase, i-au zic că-i dau una cu poşeta în cap.
Toate au crezut că e vorba de o formulă de agăţat în plină stradă.
Cu bărbaţii a mers şi mai rău.
Pe aceștia îi opreau ca să-i întrebe june bine făcute și cu un aer dinadins vesel.
Dacă se nimerea să fie cu nevestele, se încruntau deodată şi începeau să facă morală junei care-i oprise, comentînd că muierile din ziua de azi nu mai au nici o ruşine.
Dacă erau singuri, lucrurile se complicau şi mai rău.
– Cît mă costă? se interesau ei, aruncînd o privire semnificativă junei în fustiţă şi cu maieu, pe sub care împungeau sînii fără sutien.
– Cum cît? E pe gratis! răspundea operatoarea.
La aceste cuvinte, unii rămîneau descumpăniţi. Şi nu găseau altă ieşire din situaţie decît ştergînd-o din loc. Alţii, mai tari de fire şi cu timp la dispoziţie, o invitau pe jună la ei acasă. Juna, care nu se prindea despre ce-i vorba, se scuza, politicoasă, că n-are voie să meargă la domiciliul celui chestionat. Abia atunci, dîndu-şi seama că era un sondaj de opinie şi nu o agăţare din partea unei prostituate, bărbatul se înfuria şi, dacă n-o înjura, atunci măcar o bombănea în timp ce o rupea din loc.
Dar şi fără sondaj de opinie e clar că primăriţa va cîştiga şi al doilea mandat.
Nu pentru că ar fi făcut cine ştie ce pentru viaţa de fiecare zi a celor din Floreşti. De făcut a făcut cîte ceva, dar nu într-o asemenea măsură încît să justifice uriaşa simpatie de care se bucură în rîndul electoratului. A amenajat o baie publică, frecventată cu deosebire de tineri, deoarece, la adăpostul aburilor, se poate face sex fără probleme. A vîrît apă pe cîteva străduţe din marginea orăşelului, pentru că aici s-a ridicat un cartier rezidenţial, dar lucrul a fost de folos şi amărîţilor din căsuţele ţărăneşti, înconjurate de grădini de zarzavat.
Capitalul electoral de care se bucură primăriţa izvorăşte din altceva. Şi anume din satisfacţia locuitorilor faţă de șicanele făcute de primăriţă celor ce trec cu maşina prin orăşel. Localitatea e străbătută de-a lungul de Drumul European Bucureşti-Iaşi. N-are şosea de centură. Sau, mai bine zi, a avut, dar a fost retrocedată unui tip care a pretins că pe acolo trecea, cu un secol în urmă, o potecă făcută de străbunii săi. După ce a luat Şoseaua, tipul a desfundat-o şi a amenajat în loc un rîu de munte, în care creşte păstrăvi.
În aceste condiţii, de dimineaţa pînă seara şi de seara pînă dimineaţa, maşini după maşini străbat orăşelul, huruind, duduind, pufăind şi scrîşnind din frîne. Aplecîndu-şi urechea la plîngerile locuitorilor, primăriţa a încercat să-i convingă pe cei de la Bucureşti să mute Drumul European. I s-a spus însă că asta nu depinde de Bucureşti, ci de Bruxelles:
Drumurile europene cad sub autoritatea Comisiei Europene.
A înaintat o petiţie la Bruxelles. I s-a răspuns că petiţia a fost înregistrată şi că urma procedurile tipice unor asemenea cazuri. Asta s-a întîmplat în primul an al mandatului. După vreun an s-a interesat la Bruxelles, mergînd personal la Comisia Europeană, ce s-a întîmplat cu petiţia iscălită nu numai de toţi locuitorii Floreştilor, dar şi de mulţi din satele din jur, neamuri de-ale celor de la oraş. A aflat cu acest prilej că petiţia nu reuşise să treacă nici măcar de una dintre clădirile Comisiei, obligată cum fusese să ia la rînd toate birourile. După cum mergeau lucrurile, era greu de presupus că, va primi un răspuns mai devreme de un deceniu.
Dînd curs unei stări de spirit împărtăşite de toţi cetăţenii Floreștilor – ciuda pe cei care străbat cu maşinile orăşelul – primăriţa a plănuit să le facă viaţa un chin. Sigur, traficul nu s-a redus. Cei în trecere prin Floreşti nu mureau să traverseze de-a lungul orăşelul. N-aveau însă încotro. Singura şosea directă spre Moldova era cea care trecea prin Floreşti. E drept, puteai ajunge la Bacău, de exemplu, şi ocolind pe la Paris, Berlin, Kiev. Vedeai lumea şi, pe deasupra, puteai ajunge la destinație cu gîtul tăiat de rakeţii ucraineni şi dezbrăcat de vameşii moldoveni. Cei care treceau prin Floreşti aveau nevoie însă să ajungă vii la Bacău.
Cu toate acestea, măsurile luate de primăriţă i-au adus o simpatie uriaşă.
Cei din Floreşti s-au văzut răzbunaţi.
Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi.
Le făceau viaţa un chin cei care treceau cu maşina prin orăşel?
Ei bine, iată că şi acestora li se făcea viaţa un chin!
Pe traseul care străbate orăşelul au fost plantate stopuri din zece în zece metri. Dinadins reglate pentru ca, ajuns în faţa următorului, să se pună imediat roşul. Agenţi de circulaţie au fost postaţi nu numai la stopuri, dar şi în alte locuri. Pe şoferiţe mai ales, care o scoteau din sărite pe primăriţă, adeptă a tezei că femeile n-au ce căuta la volan, le treceau toate căldurile la vederea puzderiei de şapcălii, vînturînd din mîini poruncitor, suflînd premeditat în ţignale, cu obrazul împietrit de severitate, aşa cum li se ordonase să fie.
Dar ceea ce stîrnise entuziasmul cetăţenilor, făcînd chiar ca primăriţa să fie iubită, era chestia cu indicatorul fals.
La un moment dat, din Drumul European, făcînd la dreapta, se putea ajunge într-o margine a oraşului. Primăriţa pusese să se planteze acolo, în zilele de week-end, cînd cei din Floreşti aveau timp să-l piardă, un indicator care spunea: spre Iaşi. Mulţi dintre cei care nu ştiau drumul, făceau la dreapta, înşelaţi şi de faptul că, în timp ce porţiunea de asfalt a adevăratei şosele arăta prost, artera indicată de tăbliţă arăta splendid. Era o capcană abil întinsă de primăriţă. După două sute de metri de carosabil perfect, începea o porţiune plină de hîrtoape, după care drumul devenea de pămînt, despărţind două terenuri agricole. Dacă nu-şi rupeau roţile prin hîrtoape, cei înşelaţi se întorceau pleoştiţi la intersecţie. Aici îi aşteptau pe trotuare cetăţenii localităţii, care-i aplaudau batjocoritor.
Graţie unui circuit de televiziune, primăriţa urmărea şi ea din birou scena.
Numai că ea nu se distra.
Ea se gîndea ce alte mizerii să mai facă nenorociţilor ăstora care, în loc să stea la casa lor, o porneau hai-hui prin ţară şi, pe deasupra, mai treceau şi prin oraşul ei.
Acestora li se adresa afişul electoral plantat de-a lungul traseului, înfăţişînd-o pe primăriţă cu o bîtă în mînă, pe care scria fără echivoc:
Vă arăt eu vouă!