„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

admin_adrian

Isaac Asimov, „Preludiul Fundaţiei” din „Fundația”

MATEMATICIAN. CLEON I – … Ultimul Împărat Galactic al dinastiei Entun. S-a născut în anul ll.988 al Erei Galactice, în acelaşi an în care s-a născut Hari Seldon. (Se presupune că data naşterii lui Seldon, pe care unii o consideră incertă, a fost modificată astfel încât să se potrivească cu cea a lui Cleon, cu care se spune că s-a întâlnit la scurt timp după sosirea lui pe Trantor.) eprezentat o neaşteptată perioadă de linişte în acele vremuri frământate. Fără îndoială, acest lucru se datorează priceperii de care a dat dovadă Şeful său de Stat Major, Eto Demerzel, care a evitat cu grija înregistrările oficiale, astfel încât se cunosc foarte puţine lucruri despre el. Cleon însuşi…

Continuați lectura >

Urșii care votau cu Dreapta

Gigi Toloacă îşi amenajase o grădină de legume dincoace de Vîrvănoaia, pe locul unei cărămidării scoase din circuit. Fusese ambiţia lui să desăvîrşească o grădină model. Nu se uitase la bani. Rîndurile de ardei graşi, roşii, ceapă, castraveţi, primeau apă printr-un sistem asemănător celui folosit de evrei în ţara lor secetoasă. Dintr-o uriaşă bilă argintie, cocoţată pe un podium de beton, apa se prăbuşea pe o ţeavă care se ramifica ulterior în mai multe ţevi înguste corespunzătoare fiecărui soi de legume. Un computer sofisticat de la baza schelei de beton repartiza fiecărei porţiuni de grădină cantitatea de apă prevăzută prin manualele de specialitate.

Continuați lectura >

A te p… la Paris!

torie satirice din străinătate, din care am publicat pînă acum două volume: Prin dormitoarele Casei Albe şi În vestă, printre fracuri. Al treilea ar fi trebuit să fie: Un subiect mai mult decît ruşinos, W.C.-urile. Scriam în prefața la acest volum: „Toate reportajele de călătorie în străinătate se ocupă pe larg de muzee, expoziţii de artă, locuri istorice, peisaje. Sunt descrise amănunţit emoţiile profunde provocate de întîlnirea cu capodoperele artistice sau cu răscrucile istorice. Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a ocupat de W.C.-uri. Căutînd o explicaţie, o găsesc, e drept, cu timiditate, în felul aparte al călătorului peste hotare.

Continuați lectura >

„Șmecher de se înnegrea pămîntul sub el”

După Sir Alvin Toffler din Șocul viitorului, în viaţa omului modern perindarea obiectelor, locurilor, oamenilor e mult mai rapidă ca altădată. Cu alte cuvinte, omul modern nu se mai leagă de nimic. Sentimentalisme de genul „casa mea dragă”, „locul în care m-am născut”, „cărţile mele” vor trece într-o desuetudine ridicol-înduioşătoare, asemenea jurămintelor focoase ale junilor primi de prin 1924-1929. E firesc, atunci, să ne punem întrebarea: Dar cu memoria scriitorului cum rămîne? Căci noi, oamenii tradiţionali asta ştim din cărţile noastre tradiţionale, cărți de care – lipsiţi de orice simţ al ridicolului – ne simţim legaţi pînă la înduioşare:

Continuați lectura >

Cecilia Caragea, Dialog cu Ion Cristoiu, editura Dacia, 2001 (partea a XI-a)

Pe cît m-am împlinit ca jurnalist, pe atît m-am ratat ca scriitor. Am vrut să scriu o carte despre Beniuc, de exemplu. Dar eu împing atît de departe documentarea pentru o carte încît nu o mai temin niciodată... Uneori seriozitatea mea e chiar stupidă! Dar nu sînt un superficial, am obsesia preciziei! Fiind asistent, trebuia să-mi dau doctoratul. M-am înscris cu o teză despre politica partidului în domeniul literaturii. Era simplu, putea să fac o compilaţie din Marx, Engels şi Ceauşescu şi... cam atît. Mai ales că profesorii îmi spuneau că mai important e cheful de după susţinerea lucrării.

Continuați lectura >

Transmisie în direct a unui leșin de intelectual

Restaurantul e de găsit într-un cartier liniştit al Bucureştilor. Una dintre acele oaze de verdeaţă şi mică-burghezie dintr-un oraş de blocuri şi de proletari. Grădiniţe cu viţă de vie, zarzavat şi pomi fructiferi servesc drept prefeţe la căsuţele cu un singur cat sau doar cu parter, din cărămidă roşie şi cu burlane pentru ca apa să se dea de-a dura în jos, fără să-şi spargă capul. Ca multe localuri din Bucureşti, proprietarul restaurantului n-a făcut altceva decât să-şi amenajeze casa pentru a o transforma în loc propice mâncatului şi băutului.

Continuați lectura >

Ion Luca Caragiale, „Situaţiunea”

A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopţii, parcă s-a mai potolit puţin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul... să respirăm. Stau în faţa unui local de noapte, o mică berărie, şi fiindcă am poftă de vorbă, aştept, nu cumva o pica vreun alt bucureştean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtăşită e pe jumătate uşurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Aşteptând, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe când un municipal îşi face cu măturoiul lui enorm datoria...

Continuați lectura >

Fata urîtă a Muzeelor din Paris

În materie de muzee, Parisul e asemenea Planetei în materie de ţări. În cuprinsul Planetei sînt ţări foarte mari, țări mari, țări mici şi mijlocii, ţări pe care turiştii se bat să le viziteze şi ţări la care orice străin se gîndeşte – cu groază – că serviciul l-ar putea obliga să ajungă pe teritoriul lor, ţări despre care pînă şi oamenii străzii au auzit şi ţări despre care n-au auzit nici profesorii de Geografie. Pe Planetă, se află SUA, China, Marea Britanie, Federaţia Rusă, India, dar şi Burundi, Muntenegru, Tuvalu, Nauru.

Continuați lectura >

În căutarea Casei în care stat Cuza în timpul vizitei la Sultan

Clădirea repartizată lui Cuza pe timpul călătoriei la Sultan, în 1859, apare în toate cărţile de istorie ca argument pentru atenţia acordată de Sublima Poartă vizitei celui pe care trebuia să-l investească în calitate de Putere Suverană. Indiscutabil m-am dus din nou la BAR, pentru a căuta lucrările ajutătoare! Căutînd în sertarul cu litera C, ultimul, deoarece e vorba de Cuza şi nu de Caragea, mă trece gîndul că e pe cale să se întîmple o nenorocire previzibilă.

Continuați lectura >

Cecilia Caragea, Dialog cu Ion Cristoiu, editura Dacia, 2001 (partea a X-a)

Pe la jumătatea lui ianuarie a venit la mine domnul Cornel Nistorescu, pe care îl ajutasem de-a lungul anilor în carieră, şi mi-a zis: „Ioane, vreau să fac o revistă săptămînală!“ Ştiind că eu mă pricep să fac reviste, a apelat la mine ca să-l ajut. Ţin minte că era duminica după-amiaza. Eu am început să-i spun titluri de rubrici, iar el să bată la maşină. Pe vremea aceea publicam tablete în „Observator“ şi în „Magazin“. În Piaţa Universităţii era un fel de agora...

Continuați lectura >