Pe cimentul podelei, acoperit parțial cu un covor înfățișînd un leu care-și suge laba din motive care ne scapă, doarme unul dintre cei doi dulăi ai prăvăliei. E o nădușeală groaznică. Nevasta proprietarului stă la tejghea și-și face vînt cu un maculator ieșit din uz. În fața ei, nițel mai la dreapta, un ventilator zbîrnăie din răsputeri pentru a arăta că e harnic și nu consumă degeaba curentul electric. Prin fața ușii scoase din țîțîni, pentru că numai astfel stă larg deschisă, trec fetele mari ale Orășelului, conștiente de sînii lor fără sutien.

Am scris într-un număr anterior despre dramatica plecare de-acasă a lui Tzontzy. Voi relata mai jos Întoarcerea. Marea Întoarcere. Seara, la ceva timp după întoarcerea de la Bibliotecă, stau în biroul meu, în chip americăneşte, şi mă chinui să găsesc un loc gol pe ultimele pagini ale unui volum de Publicistică de-a lui Arghezi, pentru a-mi nota pagina şi ideea programtă a deveni, într-un timp de după Judecata de Apoi, eseu supus publicării. Uşa se deschide brusc şi soţia apare în cadrul ei cu pisoiul în braţe. În mod obişnuit, soţia nu mă bate la cap cînd sînt în biroul meu. Doar evenimentele mari, de răscruce în viaţa noastră domestică, o fac să deschidă uşa.