Mariana Preutu, contabilă la C.A.P. Vintileasa, 34 de ani, căsătorită cu un tehnician de la M.A.T., rămas fără un deget dintr-o zi, cînd a încercat să taie o bucată de sîrmă cu patentul, are doi copii: Laura, o fetiţă de vreo 11 ani, preşedintă de detaşament, şi Nicuşor, un băieţaş de şase ani, care era gata-gata să moară de febră tifoidă acum cîţiva ani. Prin 1960, Mariana Preutu, care nu reuşise la Filologie şi voia să dea, anul următor, la Drept, se angajă bibliotecară la Căminul cultural. Toate au mers bine, pînă într-o zi de septembrie, cînd ţaţa Catrina, mama Marianei, se luă la ceartă, pentru nişte raţe obraznice, cu ţaţa Năstac, vecina de peste drum. Fiţa Năstac îl puse pe Mielu, băiatul ei cel mare, unul dintre proştii recunoscuţi ai satului, s-o aranjeze pe Mariana Preutu la ziar. Ajutat şi de Victor Popostac, un nepot al Fiţei, profesor de Sport şi Naturale la Şcoala elementară de 7 ani din Vintileasa, Mielu compuse o scrisoare către ziarul judeţean, în care descria situaţia de plîns a bibliotecii din sat. Mielu Năstac era atît de prost, încît, la încheierea stagiului militar, trebuind să se întoarcă acasă, cei de la Unitate i-au prins o tăbliţă în piept, pe care scria:
„Ajutaţi pe acest nefericit să ajungă în comuna Vintileasa, raionul Floreşti.”
Masiv, blond, gen mălai mare, Mielu împlinise 25 de ani şi nu se culcase cu nici o femeie. Înnebunit de vorbele şi povestirile celorlalţi flăcăi, el pîndi un moment cînd bărbatul Alinei, şoferul, vecinul din spatele casei, era plecat la pădure şi se înfăţişă la poartă.
– Ţaţă Alină, ţaţă Alină! făcu el cu glas schimba, de femeie venită în vizită la ţaţa Alina. Crezînd că e vreo vecină, femeia, care cernea nişte făină de porumb, îi strigă să vină în casă. Mielu Năstac deschise uşa şi, nici una nici alta, începu să răcnească: „Treci la pat!”. Bineînţeles că a zburat imediat afară. În scrisoarea lui Mielu, publicată de ziarul regional la rubrica „Ni se scrie din regiune”, se spunea că el, Mielu Năstac, întorcîndu-se seara de la cîmp, ar vrea şi el să citească o carte bună, să-şi îmbogăţească spiritul. Ar vrea, dar uite că nu poate! Pentru că, din nu ştiu ce motive, biblioteca căminului cultural e mereu închisă şi un lacăt uriaş străjuieşte intrarea. Iar bibliotecara Mariana Preutu – plătită pentru asta, sublinia veninos Mielu Năstac – stă mai mult pe acasă. Cînd am întrebat-o – continuă să mintă Mielu – de ce nu deschide? că doar pentru asta e plătită, mi-a zis cuvinte incalificabile şi a spus că pot s-o reclam, că ei nu-i pasă. – O să te scriu la ziar, i-am zis, adăuga Mielu Năstac în final, un final care n-a intrat bineînţeles în paginile ziarului, dar ea a zis că pot să scriu şi la mama ziarului, că o doare drept în ….. de ziar.
După ce puseră scrisoarea la Poştă, ai lui Năstac începură să aştepte. Erau acum asemenea unei gospodine care a așezat nişte ouă necunoscute sub cloşcă şi, în fiecare dimineaţă, ridică ţoala patului să vadă ce-a ieşit. N-a ieşit nimic. Zi de zi, pîndeau pe Mariana Preutu, cînd se întorcea de la serviciu, să vadă pe faţa ei dacă venise sau nu controlul. O cercetau cu un fel de atenţie bucuroasă, în care însă era şi multă-multă spaimă:
Ai lui Năstac n-avuseseră de-a face cu presa niciodată şi habar n-aveau cum se poate manifesta. Ba chiar, la un moment dat, Gavrilă Năstac, bărbatul Fiţei, care era să moară într-o zi, cînd coborîse în beci, ameţit de mustul în fermentaţie, începu să se îndoiască că au făcut bine. – Numai tu eşti de vină, prinse el să mîrîie la nevastă-sa, dacă cei de la ziar află cine a scris-o, că doar ei ştiu totul. Noroc cu Victor, care venea în fiecare seară şi-i mai potolea.
Marianei Preutu nu i se întîmplă nimic. Dezamăgită, Fiţa Năstac începu să cîrtească împotriva mincinoşilor de la ziare. Cum nimeni n-o contrazicea, se enervă şi mai mult şi, într-o zi, cînd îi poposiră în casă membrii unei echipe pentru răspîndirea ştiinţei şi culturii, găsi de cuviinţă să critice şi regimul comunist, care a luat pămîntul de la oameni.
După care, speriată de ce-i ieşise pe gură, se închise în camera de la drum, îmbrăcată în haine de doliu, aşteptînd maşina care trebuia s-o aresteze.