„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Artistul cu pisicile pe umăr, pe post de epoleți

La Nisa, oraș alintat de clima mediteraneeană, e acum, în 28 decembrie, un frig ieșit din comun. Prin magazine, vînzătoarele, indiferent de vîrstă și aspect, numai despre asta discută.
Pentru ele, e un eveniment mult mai important decît o Lovitură de stat.

În ciuda frigului, întîlnesc mulți bărbați cu capul descoperit.
Cochetăria de tip feminin a bărbaților francezi.

Pe la mijlocul Aleii Pietonale, un ins în costum de conte din filmele istorice cu buget mic, ține două pisici pe umeri. Una pe stîngul, cealaltă, pe dreptul. Ca niște fireturi ale unui general țarist de pe vremea Ecaterinei!
La îndemnul lui, pisicile pupă mîna copiilor. Contracost, firește!

Îl prind într-o poză. Stă de vorbă cu doi reprezentanți ai Poliției Municipale.
Un polițist și-o polițistă.

De marginea măsuței spînzură un carton cu următorul text:

„Mesaj
Nu sunt un vagabond
Sunt un artist independent, tată de familie și locuiesc în zonă.
Suntem aici (el și pisicile – n.n.) pentru a vă aduce un pic de bucurie și divertisment.
Fac asta de dragul copiilor, care au nevoie de visare. Fac asta, la fel, și pentru familia lor, care-i iubește.

Asta-mi permite să trăiesc.
Eu și familia mea.

Dacă spectacolul nostru (al lui și al pisicilor, firește – n.n.) v-a plăcut, puteți să ne strecurați o monedă, pe care, gîndesc, am meritat-o.
Plecați fericiți, cu un surîs.
Dar mai ales fără să mă criticați.

Admirați, aplaudați sau urmați-vă drumul.
Animalele mele nu sunt bătute.
Cu atît mai puțin, drogate.
Sunt pur și simplu foarte iubite.”

Gîndurile mele pe loc, după lectura acestui text pe cale să devină roman fluviu:

  • a) Cred că sunt singurul pe lumea asta care am avut răbdarea să citesc Mesajul pînă la capăt.
  • b) Nu-mi amintesc cum de-am reușit să-l copiez în vederea transcrierii în variantă românească.
  • c) Se vede treaba că nu-i tik-tokist.
    Altfel ar fi pus un film cu el și pisicile pe Tik-Tok!