Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 276, anul II, sîmbătă, 22 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Mult mai tinerii confrati de la Radio DELTA m-au întrebat, în cadrul unei anchete consacrate scandalului Florică, despre efectele acestui scandal asupra simplului cetăţean. Ar fi fost frumos să pot spune, nu fără o anume mîndrie națională, că scandalul Florică l-a zguduit pe omul de pe stradă. Că uimirea, indignarea, revolta s-au amestecat toate într-o stare de spirit favorabilă luptei împotriva corupţiei. Din nefericire, lucrurile nu stau aşa.
Deşi intens mediatizat, scandalul Florică n-a stîrnit prea mari reacţii în rîndurile opiniei publice. O simplă anchetă făcută pe stradă
ne-ar arăta că nimeni nu e dispus să moară nici pentru Florică, nici împotriva lui Florică. Explicaţia acestei apatii trebuie căutată într-o lungă istorie a scandalurilor de corupție din ultimii trei ani şi ceva. Scandalul Florică nu e primul scandal de după decembrie 1989 pe tema traficului de influenţă şi a corupţiei la nivel înalt. De 3 ani şi ceva, de cînd în România au prins să înmugurească relaţiile economiei de piaţă, societatea românească e marcată sistematic de scandaluri privind implicarea unor demnitari în afaceri îndoielnice. Nici unul însă nu s-a soldat cu ceva deosebit în plan concret. Nici unul n-a avut drept urmare demisia vreunui atotputernic al zilei sau judecarea şi condamnarea vreunui demnitar. Toate scandalurile au urmat o schemă unică, pe care, mai mult ca sigur, o vor urma şi alte scandaluri viitoare. Presa scrie pe rupte, oamenii politici îşi încrucişează spadele polemice. Vîlvătaia durează însă numai cîteva zile. După aceea, ea se stinge ca şi cum n-ar fi fost. Procesul de aprindere şi de stingere a scandalurilor de corupţie are la bază o tactică bine gîndită de cei interesați să facă jaf pe banii statului. Presa se năpusteşte asupra cuiva. Se fac anchete, se aduc dovezi, se publică documente. Ai impresia, citind materialele din jurnale, că acuzatul nu mai ştie unde să se ascundă de ochii opiniei publice. Acuzatul îşi vede însă mai departe de treburi. După cîteva zile de tăcere, el dă o replică într-una din publicaţiile care-l sprijină. Deşi confuză, replica sa e supralicitată de publicația respectivă. Dat fiind că la noi presa urmează într-un fel împărţirea de pe eşichierul politic, alte publicaţii sar în sprijinul acuzatului. Atacurile sînt puse pe seama unor jocuri politice. Autorii dezvăluirilor din presă sînt acuzaţi, la rîndul lor, de corupţie.
Faţă în faţă cu o asemenea hărmălaie, omul simplu nu mai înţelege nimic. Întreaga bătălie din presă nu l-a lămurit dacă acuzatul e sau nu vinovat. Nici n-avea cum să se întîmple aşa ceva. Abaterea de la subiect, care, iată, e o tactică, şi-a spus cuvîntul. După vreo săptămînă de polemici, de acuzații reciproce, de denunțuri şi de pamflete, omul simplu nu-şi mai aminteşte nici măcar de unde a plecat scandalul. Această schemă – valabilă şi în cazul Florică – îşi are cauza în precaritatea instituţiilor statului nostru de drept. Rămasă la stadiul dezvăluirilor din presă, orice afacere de corupţie are şanse depline de a fi înmormîntată. Dacă ea ar intra imediat în maşinăria justiţiei, lucrurile s-ar limpezi în vreun fel. Cel acuzat în presă ar putea fi găsit vinovat sau nevinovat. Scandalul ar avea astfel un efect cît de cît concret. Cum însă, de-a lungul celor trei ani şi ceva, justiţia n-a făcut nimic în ce priveşte acuzațiile de corupţie aduse celor plasaţi în posturi cheie, toate scandalurile s-au stins ca prin farmec.
Oricît de combativă ar fi presa pe o anumită temă, ea n-o poate duce la infinit cu o campanie împotriva unei afaceri de corupție. Normal ar fi ca afacerea să fie preluată de către justiție. Cum însă orice afacere la nivel înalt are, în ultimă instanţă, o conotaţie politică, şi cum justiţia noastră, deşi independentă prin statut, ezită să atace subiecte cu semnificație politică deosebită, nici o afacere de corupție n-a ajuns la tribunal. Această schemă aprindere-stingere, urmată de toate scandalurile de corupţie de pînă acum, l-a făcut imun pe omul simplu la apariţia unui nou scandal de corupție. El ştie că orice nou scandal se va sfîrşi ca şi celelalte. Adică fără nici un rezultat concret.
În aceste condiții e normal ca omul de pe stradă să nu se sinchisească prea tare de scandalul Florică. El e convins că şi acest scandal se va încheia în coadă de peşte. Şi, judecînd după ultimele evoluţii ale scandalului Florică, se pare că omul de pe stradă are perfectă dreptate.
