Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 321, anul II, miercuri, 14 iulie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Stimate dle Petre Mihai Băcanu, vă scriu, pentru că multelor lucruri care ne leagă li s-a adăugat în aceste zile unul: amîndoi am fost generoși cu un om care ne-a bălăcărit pe unde s-a putut: prin ziare, pe la Parlament, pe la ospețe. Omul se numește Adrian Păunescu. Trecînd peste lucrurile care ne despart de el, și eu, și dumneavoastră am socotit că, orice s-ar întîmpla, suntem și rămînem oameni. În consecință, dumneavoastră i-ați publicat, riscînd să vă pierdeți cititorii, kilometrica sa scrisoare în care, printre smirocăieli și grohăituri, făcea dintr-un incident cu un polițist maghiar beat un atac la adresa suveranității și independenței naționale. La rîndu-mi, am prezentat pe larg această scrisoare, chiar dacă, spre deosebire de dumneavoastră, eu n-am avut fericirea s-o primesc de la autor cu temenelele de rigoare. Am făcut rost de ea grație amabilității unui confrate cu care mai schimb din cînd în cînd informații. Înainte de a i se întîmpla necazul din Ungaria, Adrian Păunescu a rămas fără ziarul Vremea. Altfel spus, fără posibilitatea de a se exprima în propria-i gazetă. Și eu, și dumneavoastră, știind ce înseamnă pentru un jurnalist să nu-și poată scrie oful, am considerat aceasta o mare nedreptate. Și, animați de sfînta solidaritate de breaslă și de omenia românească, am sărit în ajutorul celui ajuns la ananghie. Am adus la cunoștința opiniei publice scrisoarea lui Adrian Păunescu. Cînd am făcut-o, și eu, și dumneavoastră știam că scrisoarea e o aberație. Adrian Păunescu dădea unui incident minor, care i se putea întîmpla oricui nu numai în Ungaria, dar și în Bulgaria, în Cehia și chiar în România, proporțiile unui conflict planetar. Peste tot în lume sunt polițiști beți. Peste tot în lume e posibil ca un politician care, asemenea lui Adrian Păunescu, se află într-o călătorie particulară și nu oficială, să fie înjurat de un polițist beat. Asta nu înseamnă că întîmplarea are vreo semnificație politică. Cu toate acestea, noi am închis ochii și am răspuns rugăminții lui Adrian Păunescu. Generozitatea dumneavoastră s-a oprit aici. Eu însă am mers mai departe. I-am informat pe cititorii mei despre necazul avut de Adrian Păunescu cu Imprimeria Coresi. Am publicat știri despre activitatea lui Adrian Păunescu la Consiliul Europei, în condițiile în care, nemaiavînd ziar propriu, era lipsit de un organ public de exprimare. Cu cîteva zile în urmă, ne-a sunat la redacție fiul lui Adrian Păunescu, Andrei Păunescu, rugîndu-ne colegial să inserăm știrea că, rezolvîndu-se datoria de 13 milioane de lei la Imprimeria Coresi, Vremea și Totuși iubirea vor fi din nou pe piață. O astfel de știre e pură publicitate. În orice țară cu economie de piață, inserarea unei asemenea știri se plătește cu bani grei. Noi însă nu i-am trîntit telefonul în nas lui Andrei Păunescu. Nu i-am cerut nici să plătească la tarif de publicitate. Am tipărit imediat vestea, știind cît de greu se impune din nou pe piață un ziar care și-a întrerupt un timp apariția.
Ei bine, dle Băcanu, am fost amîndoi niște proști! Reapărut ieri, ziarul lui Adrian Păunescu ne bălăcărește pe pagini întregi. Am fost niște proști pentru că amîndoi am crezut că oameni de teapa lui Adrian Păunescu vor înțelege ceva din generozitatea noastră. Astfel de oameni, dle Băcanu, nu înțeleg astfel de lucruri. Pentru ei nu există generozitate. Pentru ei nu există fairplay. Pentru ei nu există bun-simț. Ei sunt smeriți, plîngăcioși cîtă vreme sunt la ananghie. Cînd au trecut hopul, se întorc imediat la condiția lor esențială. Aceea de a fi niște porci. Pe dumneavoastră parcă vă mai înțeleg. Sunteți la prima experiență de acest fel cu Adrian Păunescu. Pe mine însă mă înțeleg mai greu. Pentru că eu am mai avut cu Păunescu o experiență asemănătoare. Era pe vremea șefiei mele la Zig-Zag. Adrian Păunescu era ostracizat. Nu-l publica nimeni. Cînd ieșea pe stradă, lumea îl huiduia. Riscînd ca mulți cititori să mă înjure, l-am publicat în suplimentul sportiv pe care Zig-Zag-ul l-a scos cu ocazia Campionatului mondial de fotbal. Nu mai știa cum să-mi mulțumească. Din cel mai mare gazetar al momentului nu mă mai scotea. Asta nu l-a împiedicat ca, în clipa cînd eu am avut un conflict cu patronul Zig-Zag-ului, să-mi ia locul fără să clipească. Prăbușind revista de la un tiraj de 600.000 de exemplare la 100.000 într-o singură zi. Asta nu l-a împiedicat ca mai tîrziu, cînd slugărnicia față de noul stăpîn al țării – urmașul unui alt stăpîn slujit cu aceeași osîrdie – l-a adus din nou în fruntea bucatelor, să mă bălăcărească în propriile-i gazete, să-mi scormonească în viața particulară, să mă umple cu lături.
Arătîndu-ne generoși cu Adrian Păunescu, am fost niște proști, dle Petre Mihai Băcanu. Dacă mă gîndesc însă puțin, e mult mai bine să fim proști decît porci!
