„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Afacerea certificatelor de luptător

Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 299 anul II, vineri, 18 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“

Confuzia din România de azi nu-şi putea găsi o mai bună expresie decît emisiunea TV consacrată de Mihai Tatulici scandalului cu certificatele de luptător. Așa cum au fost ele puse în emisiune, ca şi în campania declanşată de Evenimentul zilei, lucrurile erau cum nu se poate mai limpezi. Legea 42 oferă drepturi substanţiale celor ce deţin certificatul de luptător în Revoluția din decembrie 1989. Într-o economie de piață, aceste drepturi (scutirea de impozite, spre exemplu) se pot constitui într-o premisă serioasă pentru obţinerea unor importante avantaje materiale. Atrase de perspectiva acestor avantaje, personaje îndoielnice moral s-au străduit și au reuşit, în cele din urmă, să obțină pe nedrept certificatul de luptător. Astfel s-a ajuns ca pe lista deținătorilor de certificat să apară, alături de veritabilii participanţi la Revoluție, şi impostori indiscutabili. Această situație bizară, prin care ni se va duce din nou buhul în lume, compromite Revoluţia şi pe adevărații luptători. Afacerea cu certificatele de luptător reprezintă, în acelaşi timp, punctul culminant pe care îl putea atinge corupția în România ultimilor trei ani. Incontestabil, impostorii au obținut certificatele prin fraudă. Unii au profitat de posturile cheie în care se aflau. Alții au dat bani grei. Nu de dragul de a le rămîne numele în cartea de istorie, ci de dragul scutirii de impozite. Această scutire de impozite, precum și alte avantaje obţinute pe nedrept reprezintă însă o pagubă făcută bugetului şi, prin aceasta, contribuabililor.

Există, astfel, toate temeiurile pentru a considera afacerea cu certificatele de luptător drept una dintre cele mai murdare afaceri de după Revoluția din decembrie 1989. Emisiunea Veniţi cu noi pe programul doi, ca şi campania începută de Evenimentul zilei n-au pus la îndoială necesitatea drepturilor obținute de adevărații revoluţionari în virtutea Legii 42. Cu atît mai mult, emisiunea TV și inițiativa ziarului nostru nu și-au propus să arunce o lumină defavorabilă asupra Revoluției din decembrie. Dimpotrivă, atît realizatorii emisiunii de luni seara, cît şi redactorii care ţin campania din Evenimentul zilei au considerat că denunţarea impostorilor de pe lista deţinătorilor de certificat contribuie la aplicarea în practică a Legii 42. Să nu uităm că, în unele situaţii, impostorii au obținut mult mai repede certificatul decît adevărații revoluţionari. Mulţi dintre aceştia din urmă continuă să fie plimbați de colo pînă colo, pentru obţinerea drepturilor care li se cuvin, de către crîncena birocrație românească. În acelaşi timp, dezvăluirea celor care au dobîndit certificatul pe nedrept poate fi considerată şi ca un efort de păstrare a legendarei imagini asupra revoluţiei, asupra revoluţionarilor. Ziariştii de la TV şi din presă care au declanşat scandalul au mizat pe faptul că reacția de indignare a revoluţionarilor autentici, a opiniei publice va duce la retragerea certificatului celor care l-au obţinut prin impostură. În acest fel, ar rămîne pe documentul fundamental care e lista deținătorilor de certificat numai cei care au participat cu adevărat la evenimente. Credincioase acestui ţel, atît emisiunea TV, cît şi campania Evenimentului zilei s-au limitat la dezvăluirea unor cazuri concrete de persoane care dețin pe nedrept certificatul de luptător.

În fața acestor dezvăluiri, reacția normală a tuturor revoluţionarilor adevărați ar fi trebuit să fie revolta. Pe fundamentele acesteia ar fi fost de aşteptat ca ei să ceară rediscutarea numelor suspecte de pe listă și, în eventualitatea descoperirii fraudelor, retragerea certificatului de luptător şi pedepsirea pentru fals şi uzurpare de titlu. Din nefericire, nu aceasta a fost reacția unor revoluționari. Aşa cum toată lumea a văzut, ei au găsit de cuviință să se revolte nu împotriva impostorilor de pe listă, ci împotriva emisiunii de luni și a campaniei duse de Evenimentul zilei. Evenimentele sînt deja cunoscute: acuzațiile aduse de mulţi dintre cei prezenți la Clubul 22 CC, încercarea de a intra prin forță în Televiziune, apariția, în direct, pe post pentru a protesta şi a cere demiterea lui Mihai Tatulici.

Concluziile desprinse din ecoul stîrnit de scandalul certificatelor de luptător ar fi fost deplin pesimiste dacă, în zilele care au urmat emisiunii, nu s-ar fi înregistrat şi reacţiile unor revoluționari autentici. În semn de protest față de prezenţa impostorilor pe listă, Dumitru Dincă şi Nicolae Dide au renunţat la certificatul de luptător, depunîndu-le la redacția Evenimentului zilei. Prin gestul lor, cei doi ne-au reamintit că, în decembrie 1989, adevărații revoluţionari n-au ieşit în stradă pentru a fi scutiţi de impozite!