Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 257, anul II, vineri, 30 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Arătînd că nu pot să nu fiu de acord cu măsura reducerii subvenţiilor criticam, în numărul de ieri, felul aiuritor în care guvernul a găsit de cuviinţă s-o prezinte populației. Apelînd la tradiţionalele formule ceaușiste, prim-ministrul s-a chinuit să ne convingă că, grație indexărilor şi compensațiilor, deşi preţurile vor exploda, noi vom trăi mult mai bine. Apelul la astfel de metode perimate, care şi-au dovedit caracterul dezastruos prin însăşi răsturnarea lui Ceauşescu, ne-a pus în lumină încă o dată criza de creativitate politică de la nivelul guvernului. Pus în fața unei probleme deosebite – aceea de a face faţă unei creşteri a tensiunii sociale, creştere determinată de mărirea preţurilor – dl prim-ministru a dat fuga la magazia de vechituri a propagandei comuniste. Dacă s-ar fi străduit un pic, dacă ar fi avut mai mult talent şi mai multă fantezie politică, mai mult ca sigur dl prim-ministru ar fi găsit formule mult mai eficiente pentru a prezenta populaţiei măsura reducerii subvențiilor.
Una dintre aceste formule ar fi fost, după opinia mea, cea de a atrage atenţia că nu reducerea subvențiilor e responsabilă fundamental de înspăimîntătorul salt al prețurilor. Adevăratul vinovat – cel pe care dl prim-ministru ezită să-l arate cu degetul – e starea dezastruoasă a economiei naţionale. În ce constă măsura luată de guvern? În eliminarea unei sume de bani pe care statul o dădea de la buget – adică tot din buzunarul cetăţeanului – producătorului pentru ca acesta să-şi acopere diferență dintre preţul real al unui produs şi prețul lui de vînzare pe piaţă. Să luăm, de exemplu, o pîine. Pînă la ridicarea subvențiilor, ea se vinde cu 20 de lei bucata. Nu acesta e însă prețul ei real. Adevăratul preţ este cel de 90 de lei bucata. Pentru ca producătorul să o poată vinde cu 20 de lei fără a da faliment, statul îi dă 70 de lei la bucata de pîine. Prin eliminarea acestei subvenții, prețul de vînzare al pîinii e cel real: adică 90 de lei. Obsedați de reducerea subvențiilor, nu ne-am pus însă o întrebare mai mult decît firească: de ce costă o pîine 90 de lei? Dacă
ne-am fi întrebat, ne-am fi dat seama că nu eliminarea subvențiilor face ca pîinea să fie 90 de lei, ci altceva, mult mai grav și mult mai important. Și anume starea actuală a economiei naţionale. Aşa cum arată calculul publicat de noi în numărul de ieri, în prețul de 90 de lei intră, în primul rînd, cel al făinii: 60 de lei. De ce costă atîta făina? Pentru că grîul costă 80 de lei kilogramul la achiziție. Și de ce costă atîta grîul? Răspunsul la această întrebare trimite la uriașa catastrofă care e, la ora actuală, agricultura României. O catastrofă care nu-şi are cauza – cum susține dl Nicolae Văcăroiu – în adoptarea Legii fondului funciar, ci în aplicarea dezastruoasă a acesteia. Grîul costă atît pentru că producţia e mică. Şi producția e mică pentru că ţăranii n-au nici un chef să lucreze pămîntul. Cum să aibă chef, cînd ei nici acum, la atîta timp de la intrarea în vigoare a Legii fondului funciar, nu sînt siguri că sînt proprietari. Pentru că nici acum atribuirea certificatelor de proprietate – acțiune din care guvernul Văcăroiu şi-a făcut un stindard – nu s-a încheiat. Și chiar dacă ar avea chef să muncească, ţăranii n-ar avea cu ce. Maşinile agricole aparțin în continuare unor întreprinderi de stat. Şi ca orice salariat al statului, angajații acestor întreprinderi nu se prea omoară cu munca. De aici, producțiile de grîu la hectar nemaipomenit de mici, imense terenuri lăsate nelucrate. Acolo unde țăranii au reuşit să-i convingă pe tractorişti să le are pămîntul, ei s-au văzut obligați să plătească sume uriaşe. Asta nu pentru că întreprinderile respective şi-ar fi făcut de cap, ci pentru că maşinile sînt uzate, pentru că reparațiile costă scump, pentru că prețul motorinei e mare și pentru că, fiind a statului, această motorină e risipită orbeşte. În mod firesc, ţăranul pune în prețul grîului uriaşul preț pe care trebuie să-l plătească, la rîndu-i, pentru lucrările mecanizate. Iată, aşadar, de ce grîul achiziţionat e atît de scump. Iată, aşadar, de ce, în mod firesc, preţul real al pîinii, cel de după eliminarea subvențiilor, e atît de mare. Se înțelege că altul ar fi fost prețul grîului dacă Legea fondului funciar ar fi fost aplicată pînă la capăt. Altfel spus, dacă reforma ar fi avut un alt ritm. Ezitantă sub guvernările Roman şi Stolojan, ea stagnează acum sub guvernarea Văcăroiu. Aceasta e principala responsabilitate a actualului guvern pentru înspăimîntătoarea explozie de prețuri care va avea loc după reducerea subvențiilor. În aceste condiții, am serioase îndoieli că dl prim-ministru ar fi fost dispus să explice populației adevărata cauză a creşterii preţurilor.
