Vlad Vlădescu, proprietarul celei mai frumoase case din sat, ce mai încolo şi încoace, palat în toată regula, a ajuns la sapă de lemn. N-ar fi cine ştie, dacă, printre alte multe proprietăţi de care Vlad Vlădescu a vrut să scape, înainte de a se muta la Floreşti, într-un apartament de bloc, n-ar fi fost şi un leu, singura fiară sălbatică din ceea ce el şi-ar fi dorit să fie Grădina sa zoologică. Aşadar, Vlad Vlădescu a donat comunei Vintileasa, cum scria actul depus la Primărie, „un leu (adică animalul, nu bancnota)“.
- LXXX - Realul În scuarul de pe stînga al Șoselei Kiseleff, cum te duci spre Casa Scînteii, s-a deschis un Tîrg Second hand. Celălalt scuar e ocupat cu statuia în bronz a unui înțelept pakistanez, dezvelită cu ani în urmă, cînd la noi venise președintele Pakistanului pentru a verifica dacă Drumul Mătăsii ar putea trece prin România. A plecat apoi convins că nu poate trece. S-a pricopsit în schimb cu o statuie. Aici se vînd: Mobilă sculptată, gramofoane, medalii de pe vremea lui Stalin, șfeșnice de bronz, dar și de argint, oglinzi coclite, carnete de partid, dintre cele pe care posesorii nu le-au aruncat, după decembrie 1989...
Pe Coasta de Azur, unde tot mai mult cîini țin locul copiilor pentru Strada mare, loc de promenadă, de ieșire în priveală, zic, căcărezele sînt cea mai mare problemă. Localitățile de pe Coasta de Azur, încercate de invazia noilor barbari, turiștii, au multe WC-uri publice. Pentru oamenii sub formă de turiști, indicatoare ostentative arată cu degetul încotro să meargă pentru a-și face treaba (mică sau mare) altfel decît în tufișuri. Cîinilor nu le e de nici un folos. Urinării în public, pentru a-și marca teritoriul, i se adaugă facerea trebii mari pe unde apucă.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Stă în firea scriitorilor, criticilor şi publiciştilor, ba chiar şi a tuturor condeierilor, să se considere, într-o confruntare de idei, ca fiind singurii deţinători ai adevărului. Cu atît mai firească e, în contextul anilor de început ai literaturii socialiste, pretenţia unor critici şi publicişti, a unor grupări literare că punctele lor de vedere şi nu altele exprimă cu adevărat concepţia revoluţionară în domeniul creației. Şi ca urmare a politicii speciale din anii 1944-1947...
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 292, anul II, joi, 10 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Drama tuturor dezvăluirilor din presă privind afacerile de corupție a constat, din decembrie 1989 pînă acum, în ineficienţa lor absolută. Deşi fiecare caz denunţat a fost însoțit de dovezi elocvente, nimic nu s-a pus în mişcare. În aceste condiții, a fost mai mult decît normal ca fiecare scandal să se stingă în cele din urmă. Oricît de înverşunată ar fi fost o publicaţie în campania sa, era inevitabil ca, după un timp, să renunţe. E o lege a jurnalisticii româneşti că nu poți susţine o campanie prea mult timp, mai ales dacă e nu e luată în seamă.