Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 288, anul II, sîmbătă, 5 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Într-o scrisoare uşor stîngace, dar tocmai prin aceasta impresionantă, Mariana Crețu, o tînără de 20 de ani, dintr-un sat de lîngă Buzău, îmi povesteşte următoarea întîmplare. Într-o duminică din februarie, acest an, bunicul ei dinspre mamă, om de 67 de ani, şi fratele ei, de 15 ani, venind de la tîrg, de la Pogoane, cu căruța, au intrat în pădure şi au tăiat un salcîm pentru oişte. Bunicul domnişoarei Mariana e un om cu frica lui Dumnezeu. N-a furat în viaţa lui un capăt de aţă, n-a fost amendat niciodată.
Din cauza unei greşeli de tipar, noua ediţie din Mersul trenurilor sărea peste Gara Floreşti, trecînd direct la următoarea, Mărăşeşti. Un timp, angajaţii nu realizară gravitatea întîmplării. În loc să se îngrijoreze, mulţi făcură haz pe seama celor care tipăriseră Mersul trenurilor, ajungînd la o concluzie inevitabilă în astfel de situaţii: — Erau beţi criţă! După un timp însă, se alarmară. Treptat-treptat, numărul celor care coborau în staţie se împuţină. Tot mai mulţi călători preferau să meargă pînă la următoarea, Mărăşeşti, de unde luau autobuzul înapoi, spre Floreşti. Cînd deschideau uşa, pentru a coborî, dădeau cu ochii de o clădire din cărămidă, cu acoperiş din ţiglă roşie, pe al cărei frontispiciu scria Floreşti.
- LXXVII - La Castelul Peleş Pe şoseaua care înconjoară dîmbul, ca și cum l-ar ocroti, urcă zeci de ATP-uri, vehiculele la modă în Bucureşti şi în ţară. Ceva între Mercedesuri de lux şi tractoare IAR fabricate în România prin anii ’50 ca o sfidare adusă imperialiştilor anglo-americani. Se dau în vînt după ele nu numai băieţii de bani gata, dar şi taţii acestora. Junilor le crează iluzia sporturilor extreme, una dintre formulele de a omorî spleenul. Bărbaţilor maturi, ca să nu zicem copţi, iluzia – şi mai mare – a unei virilităţi revenite peste noapte. Arar coboară panta cîte un jeep fălos. Geamuri fumurii, bară pentru înfruntat lianele din jungă, faruri puternice, special concepute pentru a descuraja tigrii.
Deși noiembrie așteaptă să preia de la octombrie diligența timpului ca o pereche de cai de poștă înainte ca poștalionul să dea buzna pe porțile deschise, în Marele Oraș e cald. Și dacă e cald, jivinele au ieșit la soare. Pe Henry Coandă, lîngă Cafeneaua fără nume și peste drum de restaurantul „cu specific românesc”, stă covrig cîinele zis Bătrînelul. I-au căzut cîțiva dinți, iar barba albă poate fi văzută oricînd ca o bărbuță de vârstnic cochet. Puțină lume la Cafeneaua fără nume. Doar cîțiva inși – tineri și tinere – stau pe băncile în forma dolarului de pe tastatură, în fața unei cești ca pretext pentru a flecări.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Indicînd literaturii norma sesizării şi cultivării „mlădiţelor noului“, articolul „Să smulgem din noi poziţiile de auto-apărare ale capitalismului!“ introduce în critica şi teoria literară a anilor 1947-1953 faimosul concept al realismului socialist. Cu puţin timp înainte, la Consfătuirea cu cititorii a revistei Contemporanul din 26 octombrie 1947, Leonte Răutu, membru al Comitetului Central al Partidului, declara solemn că linia progresului în artă e cea a realismului socialist, linie adoptată de creatorii din România la Congresul U.S.A.S.Z. din 18-19 octombrie 1947: „Noi socotim că linia progresului în artă şi cultură...