În iarna lui 1949 Vintileasa trecu prin cel mai cumplit ger din Istoria sa. Atunci cei cîţiva bătrîni ai satului se străduiră să-şi amintească ceva asemănător în copilăria sau tinereţea lor. Dar oricît se chinuiră, nu le reuşi mare lucru. Amintirea în care ei se întorceau ori de cîte ori, ca să se grozăvească, dădeau să compare iarna asta cu alte ierni, era doar un gol uriaş şi cenuşiu, în care pluteau arare scame albe, de nerecunoscut. Și ciudat, chiar şi pentru aceste fragmente trebuia procedat în mod deosebit: să te întorci în trecut prin surprindere, fără o pregătire prealabilă, altfel pînza aceea s-ar fi deşirat şi destrămat şi mai mult.
- XLI - În vagonul restaurant Vagonul restaurant se deschide cu o jumătate de oră întîrziere. Forţat din ambele părţi sau, mai precis, din flancuri, el se umple cît ai clipi. E un vagon nou, corespunzător unei îndrăzneţe concepţii a harnicilor noştri constructori de trenuri: mult mai strîmt, cu mult mai multe locuri, sugrumat din loc în loc de un fel de ieşinduri din placaj. La cîteva minute de la ocuparea locurilor, cînd toată lumea, după ce-a aranjat şi rearanjat tacîmurile, şi-a aşezat coatele pe masă, aşternîndu-se pe aşteptare, îşi face apariţia unul dintre cei doi ospătari.
Toate însemnările de călătorie cuprind în chip necesar evocarea drumului aeroport-hotel. În toate, autorul se răsuceşte radios în dreapta şi în stînga, se interesează sîcîitor de tot ce întîlneşte în cale şi consemnează în carneţel, cu o deosebită forţă lirică, pietrele kilometrice, tăbliţele indicatoare, iarba de pe margini, ghereta din care paznicul tocmai a plecat după apă. La două-trei fraze, el constată “mă aflu deja pe pămîntul străvechii Anglii, Grecii, Franţe, etc”, ceea ce mă face să cred, judecînd şi după surprinderea totală cu care sînt spuse, că în avion s-a dat de băut pe gratis.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Dacă Eminescu al perioadei interbelice e un Creator falsificat, altul decît cel adevărat, se înţelege că Eminescu al perioadei 1947-1953 e cel autentic. Numeroase studii şi articole depun stăruitoare eforturi pentru a convinge că imaginea lui Eminescu de acum, aşa cum se conturează ea din studii şi articole, din lecţii şcolare şi conferinţe publice, din noile ediţii, este imaginea cea adevărată. Impulsul hotărîtor în ascensiunea acestei teze îl dă însuşi studiul de îndrumare Cu privire la opera lui Mihail Eminescu de Nestor Ignat (Scînteia, 13, 14, 15 ianuarie 1950):
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 260, anul II, miercuri, 5 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ La vreo cîteva zile de la învestirea sa de către Parlament, am luat dlui prim-ministru un interviu. A fost primul interviu dat de dl Nicolae Văcăroiu, în noua sa calitate, unui cotidian. I-au urmat altele, în alte publicaţii. Întorcîndu-mă la acel moment, nu pot să nu-mi amintesc faptul că, la acea oră, m-a impresionat modestia noului prim-ministru. Acum, dl Nicolae Văcăroiu e de o aroganţă sfidătoare. Ce s-o fi petrecut în sufletul domniei-sale? Ce se întîmplă cu toți cei ce ajung prim-miniştri?