Mihalache Buric venise în Vintileasa din Australia, unde emigrase cu părinţii înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Era de loc din altă parte, dintr-un sat de pe lîngă Galaţi. Cum ajunseseră ai lui în Australia nu era prea greu de ghicit. Îi mînase, ca pe mulţi alţi români, gîndul că acolo, la antipozi, se vor pricopsi, aşa cum încercau să-i convingă, de altfel, reportajele apărute în Universul. Mai greu de ghicit era cum de plecase el din Australia, la onorabila vîrstă de 40 de ani, după ce ai lui prinseseră ceva cheag.
Gigel Oraca şi-a trimis porumbiţa de 5000 de euro pe traseul Cocîrlații de Sus-Santa Fé şi retur, cu un mesaj patriotic, sugerat de şnurul tricolor legat de un picior al păsării. Potrivit Programului stabilit de Gigel, mesagera urma să facă escală pe o insulă pustie din Atlantic, să ajungă la Santa Fé, să se odihnească o zi şi o noapte, după care, luînd în cioc o crenguţă locală, să se întoarcă în Cocîrlați, tot cu o escală în mijlocul Atlanticului.
Potrivit tuturor ghidurilor – aceste Biblii ale călătorului în străinătate – în epoca Mariei Tereza, Graben era punctul de întîlnire a lumii elegante și a prostituatelor. N-aș putea spune dacă, în cele trei seri cît am bîntuit fără rost pe respectivele străzi din Centru – Graben, Kärntner și Kohlmarkt – am zărit vreo prostituată. Posibil să fi fost. Printre atîtea femei și bărbați umblînd încolo și încoace, cu sau fără treabă, se va fi găsit și vreo prostituată. Pînă la dezlegarea enigmei, cele trei străzi rămîn pentru mine nu prea diferite...
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Un caz deosebit de rescriere (la propriu) a unei opere interbelice identificate ca aparținînd realismului critic, de pe pozițiile realismului socialist, îl constituie romanul 1907 de Cezar Petrescu. Totul a început cu un alt roman al cunoscutului prozator, Oameni de ieri, oameni de azi, oameni de mîine, apărut în 1955 la Editura tineretului. Aflat în vizită la preşedintele Gospodăriei Agricole Colective 1907 din Boiştea, care e nimeni altul decît Ion Săracu, personajul narator al volumului Războiul lui Ion Săracu...
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 237, anul II, luni, 5 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Spre deosebire de alte întîlniri americano-ruse, reuniunea Bill Clinton – Boris Elțîn de la Vancouver nu s-a bucurat de o prea mare atenție din partea presei internaționale. Una dintre explicații ar putea fi oboseală faţă de subiectul pe care-l reprezintă fiecare din cei doi președinți. Atît Bill Clinton, cît şi Boris Elțîn au avut deja un moment de vîrf în mass-media de pe glob. Preşedintele american, prin răsunătoarea sa victorie electorală, Preşedintele rus, prin confruntarea sa cu Parlamentul.
Grigore Epure, ţăran sărac din Vintileasa Deal, urmă timp de cîteva luni cursurile agrozootehnice organizate de Sfatul popular. N-avea nici un chef să-şi piardă seara pe la căminul cultural şi să-şi tocească fundul pe băncile lungi, prost prinse în cuie, încît era deajuns ca cineva să se scarpine sau să tuşească pentru ca lecţia să se întrerupă imediat, învinsă de scîrţîiturile lemnului bătrîn, slăbit din încheieturi, şi, deci, fără nici o ruşine. N-avea nici un chef să umble noaptea hai-hui pe coclauri, să-l latre cîinii cînd se întorcea, bîjbîind, pe uliţele bolovănoase, care duceau, sus în Vintileasa...
- XXII - Ciocoiaşul cîinilor Calea Victoriei, pe înserat. Pe trotuarul ciupit de găuri îşi face apariţia un pechinez care dă harnic din lăbuţe. Stăpînul – un pensionar într-o cămaşă cu mîneci scurte şi pălărie uşoară, bătînd într-un cenuşiu de şoarece mort – l-a îmbrăcat într-un soi de jiletcă maro. Din curtea care nu se vede, pentru că e dincolo de o poartă metalică, spoită cu verde, se reped să-l latre trei dulăi zdraveni. Pentru a fi mai convingători, au ieşit pe jumătate prin fanta dintre pămînt şi marginea porţii.
Omul poate fi definit şi drept fiinţa cea mai adaptabilă din Univers. El a fost în stare să se adapteze din mers la realităţi dintre cele mai noi, mai diverse şi mai surprinzătoare. Cînd a venit glaciaţiunea, şi-a făcut patine. Pentru a putea vorbi cu amanta fără să-l ştie nevasta, a inventat telefonul mobil. Graţie acestei trăsături, omul a născocit, în calitate de călător în străinătate, căutarea şi folosirea wc-ului în chip preventiv. Ceva asemănător loviturii preventive, moment de esenţă al doctrinei SUA. Ce e lovitura preventivă?
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Un loc deosebit în literatura realist-socialistă dedicată trecutului îl ocupă creaţia marilor scriitori interbelici, mai precis rescrierea de către aceştia a operelor lor realist-critice trecute din unghiul de vedere al realismului socialist. Procesul poate merge de la reluarea unor teme, subiecte, personaje, pînă la refacerea totală a operei anterioare. Există în acest sens o presiune deosebită exercitată asupra marilor scriitori interbelici de a-şi reconsidera opera de pînă acum, cea care i-a consacrat, de altfel.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 236, anul II, vineri, 3 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Dna Maria Ştefan din Bucureşti îmi trimite o scrisoare prin care pune problema educării tinerilor în respectul faţă de bătrîni: „Se ştie, bătrîneţea urîţeşte, de tu însuți nu te mai recunoști. Eu am fost o femeie frumoasă în cel mai drept înţeles al cuvîntului. Acum am 71 de ani, peste mine au trecut multe necazuri, nu mai departe moartea sorei mele. Nimeni n-a intuit şocul pe care l-am făcut, muncesc, tîrguiesc, spăl, gătesc, calc, corvezi care să te îmbătrînească, nu să te facă frumoasă,...