Se spunea prin sat că Petrică Norocea se făcuse strigoi, deoarece, după ce-l îngropaseră, i se furaseră pantofii nou-nouţi, luaţi de la Floreşti de la un magazin din Centru. Erau atît de frumoşi, cu botul lor ascuţit, tip ştiucă, cu șireturile terminate într-un ciucure, încît alor lui le păruse rău că trebuie să încalțe mortul cu ei. Ba chiar şi şovăiră un pic înainte de a-i pune. Le trecu prin cap să-i schimbe. În Vintileasa se credea însă că mortul fără pantofi noi nu-i primit pe Lumea Ailaltă şi, drept urmare, rămîne prin sat, bîntuind noaptea prin casele oamenilor.
Un turist japonez, venit în România ca s-o bifeze ca vizitată, după care urma să meargă în Bulgaria şi Grecia, potrivit hărţii, a fost muşcat de un maidanez. Călătorul din Țara Soarelui Răsare se afla în Piaţa Revoluţiei, fostă a Republicii, întrebîndu-se cum s-ar putea trage în poză împreună cu Nicolae Ceauşescu, executat la Târgoviște, cînd un maidanez jigărit, fără o parte din coadă, tăiată de nişte derbedei, s-a apropiat pe nesimţite şi şi-a înfipt colţii în turul pantalonilor.
La 2 iunie 1922, moare la Roma Take Ionescu. Personalitate de prim rang a României atît în varianta de Românie Mică, dinainte de Unire, cît și în varianta de Românie Mare, de după Unire, poreclită și ea Cea Mare, Take Ionescu e bocit de întreaga presă. Face excepție Contimporanul, prin tableta Take Ionescu, semnată de Ion Vinea pe 5 iunie 1922. E puțin spus că autorul scoate limba la zicerea Despre morți numai de bine. Textul trebuie pus sub învățătura Despre morți numai rău. O violență pamfletară mai greu de imaginat chiar și cînd ar fi fost vorba de un om viu, d-apoi de unul mort:
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 204, anul II, joi, 25 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ De la Cotroceni vin tot mai multe semne că aşteptatele consultări cu partidele nu vor avea nici un rezultat concret. Perindarea politică pe la preşedintele Ion Iliescu se dovedeşte o splendidă pierdere de timp. Jurnaliştii pîndesc zadarnic pe la colțurile fostului Palat al pionierilor. Liderii partidelor politice ies aşa cum au intrat. Dl preşedinte îi primeşte cu zîmbetu-i devenit deja legendar şi-i ascultă grăbit să le spună cum e cu NATO şi cu Programul de guvernare.
Plecat dintr-o capitală unde pînă și un congres al cultivatorilor de leuștean dă totul peste cap, mă așteptam ca reuniunea la vîrf a Consiliului Europei să-ți sară în ochi: printr-o pancartă, printr-un afiș, printr-un polițist în plus. Nimic din toate acestea pe aeroportul din Viena. Nici un semn că, începînd de mîine, va avea loc aici Un eveniment politic major al vieții internaționale. Că orașului puțin îi pasă, ne convingem pornind în căutarea biroului Information. Consiliul Europei ne-a dădăcit, înainte de a o lua spre Viena, să ne prezentăm la acest Birou imediat după aterizare. Evident, dacă vrem să ajungem la hotel.
Şcoala elementară din Vintileasa Centru s-a pomenit peste noapte cu un computer ultraperformant, unic în ţară şi, deci, rîvnit de Centrul de fizică a Pămîntului de la Măgurele, de SRI şi chiar de Administraţia prezidenţială. Lucrurile s-au petrecut aşa. Compania Sidelco din Suedia, una dintre cele mai cunoscute în lume în domeniul forării calotei polare, a trebuit să-şi înlocuiască în totalitate computerele vechi, cu altele noi, corespunzătoare progresului tehnico-ştiinţific.
Prin Legea adoptată de Parlament în unanimitate, s-a înființat profesia de avocat al animalelor. Acesta poate reprezenta în instanță clienți precum oi, capre, vaci, curci, cai, care depun plîngeri împotriva stăpînilor pentru rele tratamente. Aceeași Lege prevede sancțiuni severe pentru infracțiunile comise de oameni față de animale, inclusiv față de cele sălbatice. Dacă-i spui unui cîine Marș de aici! și acesta depune plîngere penală împotriva ta, riști să te pricopsești cu o amendă contravențională strașnică. Animalul poate cere și despăgubiri morale.
Joi, 7 octombrie 1993. Mîine începe la Viena reuniunea șefilor de stat și de guvern din țările membre ale Consiliului Europei care va dura două zile: 8 și 9 octombrie 1993. Potrivit Agendei deja publicate, la reuniune România va semna documentele de aderare. Decizia a fost luată la ședința Comitetului de miniștri ai Consiliului Europei din 4 octombrie 1993. Prin raportare la Uniunea europeană, club select al puterilor occidentale, Consiliul Europei e un fel de restaurant din centru unde se țin nunțile protipendadei locale. Învingător în Războiul rece, Vestul a decis să vîre țările din Est mai întîi în Consiliul Europei ca să se despăducheze de comunism.
Luni, 11 ianuarie 1993, în cadrul ciclului de emisiuni, Veniți cu noi pe programul doi, Mihai Tatulici și Marina Almășan au dezbătut sub titlul Umorul la români răspunsul la întrebarea De ce rîd românii. Am participat la emisiune alături de Mircea Dinescu, George Stanca, George Pruteanu, Ștefan Cazimir, Mihai Ispirescu, Mircea Sântimbreanu, Ion I. Brătianu, Liviu Mihaiu, Doru Bușcu și Mircea Toma. Printre altele s-au dezbătut și reportajele realizate pe stradă de Marina Almășan și Viorel Gaiță în care românii au fost puși în fața unor situații absurde.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 202, anul II, luni, 23 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Un tînăr domn din provincie, stăpînit de orgoliul contactului cu oamenii simpli, cei care dau majoritatea electoratului nostru românesc, îmi relatează, într-o epistolă de peste opt pagini, următoarea întîmplare. De curînd, la trei ani de la revoluție deci, un țăran în jurul vîrstei de 50 de ani i-a justificat astfel antipatia sa față de PNŢCD: „– Păi, domnu’ inginer, dvs. ştiți că țărăniştii au omorît unşpe mii de ţărani în 1907?“ Cititorul meu comentează astfel întîmplarea: