Se hotărî pe neaşteptate, într-o noapte, mai spre sfîrşitul verii, cînd şedeau – el şi nevastă-sa – la masa din curtea casei, lungind din plictiseală cina, începută cu vreo oră mai înainte. Mai tîrziu, cînd Virgil Toloacă ajunse la Sanatoriul de Boli Nervoase, cu un diagnostic deloc favorabil, nevastă-sa, Lucreţia, revăzu o serie de lucruri întîmplate înaintea momentului crucial şi trase concluzia că ar fi trebuit să se îngrijoreze. De exemplu, bărbatu-său începuse să fie preocupat de situaţia crocodililor.
- XXV - Aşteptînd telegrama Ecaterina Bereleu n-a reuşit nici anul ăsta la facultate. Taică-său zice prin sat că profesorii i-au pierdut teza şi că, în momentul cînd o găsesc, o vor chema imediat la Bucureşti pe fiică-sa. Drept urmare, merge în fiecare zi la Poştă, să vadă dacă n-a venit telegrama. * Autostrada gropilor La intrarea pe autostradă, o plăcuţă te informează că de acolo începe Autostrada. Dedesubt, cineva a scris, cu cărbune, după ce a încercat să taie numele vopsit anterior:| Autostrada gropilor. Mîna păcătosului adevăr grăieşte!
Fumatul e interzis pe toate aeroporturile lumii. Inclusiv pe cel din Milano. Ca să fie bine înţeleasă decizia, pe toţi pereţii aeroportului tronează o ţigară uriaşă de proporţiile unei rachete de croazieră, tăiată de o linie roşie, trasă de o mînă hotărîtă. La Milano fac escală în drumul spre Marsilia. După trei ore de zbor, în care nu numai că n-am fumat, dar, mai mult, am fost nevoit să suport zîmbetele politicoase ale stewardeselor, simt o nevoie năprasnică să trag un fum. Popasul e de două ore. Îmbarcat pe alt avion, voi petrece încă două ore fără ţigară.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) În prima parte a anului 1948, contactul scriitorilor cu noua realitate, înţeleasă ca mutaţie spectaculoasă în statutul unor clase şi categorii sociale (noua poziţie în societate a clasei muncitoare, de exemplu), cît şi ca manifestare a unor noi procese şi fenomene (şantiere naţionale, conştiinţa socială etc.) e deja o permanenţă a vieţii literar-artistice româneşti. Considerat a fi una dintre modalităţile educării revoluţionare a scriitorilor şi, prin aceasta, a făuririi unei literaturi socialiste, contactul scriitorilor cu noua realitate face subiectul unor gesturi largi, patetice.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 240, anul II, joi, 8 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ În replică la editorialul „Bătrîneţea, faţă în faţă cu nesimţirea“, o cititoare care semnează Luana Şuhan îmi trimite o lungă scrisoare. Aşa cum susține distinsa noastră corespondentă, deşi are 30 de ani, domnia-sa se consideră încă o componentă a generației tinere. În consecință, dna sau dra Luana Şuhan mă lasă să înțeleg că vorbeşte în numele acestei generații tinere. În editorialul meu, plecînd la un moment dat de la o scrisoare trimisă de o cititoare mai în vîrstă, analizam fenomenul tinerilor care nu-i respectă pe bătrîni.
Cu adevărat în încurcătură intrară cei de la Consiliul Popular Vintileasa cînd primiră, prin Poşta secretă, Decretul Consiliului de Stat cu numărul 4000/1987. Numărul ăsta nu era unul izvorît din fantezia odihnită a celor de la Cancelaria Consiliului de Stat. Era, într-adevăr, cel de-al patrumiilea Decret emis pînă la acea dată de la începutul anului. La sediul Primăriei se aduce poşta secretă. E dimineaţă, pe la nouă, secretara îşi bea cafeaua împreună cu contabila. Sorbind repede, să nu le frigă, stau pe scaunele înalte, incomode şi tăifăsuiesc despre scumpirea preţurilor.
- XXIV - Accident pe pod Circulaţia de pe pod s-a oprit pe ambele sensuri. Maşinile stau cu motorul stins şi uşile larg deschise. Călătorii au luat-o în sus, către capul coloanei unde, dată fiind lumea adunată, e clar că s-a întîmplat ceva. Pare să se fi petrecut un accident. Sunt, într-adevăr, toate datele unui accident nu grav, ci extrem de grav. Cel puţin, aşa se schiţează din clipa cînd, ridicîndu-te pe vîrfuri, reuşeşti să arunci o privire. Chiar în mijlocul drumului şade lungit pe asfalt un tînăr pletos, într-un trening verde cu dungă albă
Istoria modernă a Americii este marcată, din cîte se ştie, de drama minorităţii negre. Discriminarea la care a supus-o majoritatea albă este cunoscută de generaţia matură din România de azi, încă de pe vremea propagandei comuniste de tip stalinist. Simplistă pînă la primitivism, această propagandă exagera la modul absurd. Dacă ar fi fost să-i dăm crezare, copacii americani gemeau de negrii atîrnaţi în ştreang de către albi, albi fioroşi, nu numai pentru că aveau brîul burduşit cu pistoale, dar şi pentru că beau Coca-Cola.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Este, oare, într-adevăr „Mitrea Cocor“ un salt în creaţia sadoveniană? Răspunzînd afirmativ, critica perioadei 1950-1953 se referea, fără s-o mărturisească deschis, la saltul ideologic, la mutaţia survenită în viziunea de lume a marelui scriitor. Această referire exclusivă la mutaţia în ideologie nu mărturiseşte, nicidecum, o anume stînjeneală produsă de realizarea estetică a romanului. În contextul perioadei 1950-1953, după dezbaterile din jurul romanului „Negura“, de Eusebiu Camilar (ianuarie-februarie 1949)...
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 238, anul II, marți, 6 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Mult timp după alegerile din mai 1990 a fost limpede că presa regimului Iliescu nu se va putea bucura de semnăturile unor personalități intelectuale de prestigiu. Azi şi Dimineața, pe atunci înfrățite sub semnul alianţei de nezdruncinat Roman – Iliescu, abia dacă puteau să smulgă colaborarea unor mediocrități autohtone. În criză de autorități morale şi intelectuale, cele două publicații au apelat atunci la tot felul de necunoscuți din străinătate, necunoscuţi drapaţi însă sub titluri pompoase.