În 1955 se înfiinţă în sat prima echipă de fotbal. Se numea „Avîntul roșu Vintileasa”. Era pe vremea cînd totul în Vintileasa, ca și în țară, se înroșise iremediabil. Moara de pe gîrlă se numise pînă atunci a lui Biju, după cum i se zicea proprietarului. I s-a schimbat numele în Moara roșie. Roșie era și școala primară din sat. Roșie, ba chiar roșie rău de tot, era și halta trenulețului Florești-Vidra. La un moment dat se punea problema să i se spună și gârlei care trecea prin sat, Gîrla Roșie. Cineva de la raion, care făcuse facultatea, obiectă, susținînd că trimite la sînge.
De la Mica Valahie am cumpărat și Raportul secret al lui Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS, tipărit la editura Majadahonda înainte ca politicaly corectennes s-o fi transformat în Mica Valahie. Documentul, apărut sub genericul Crimele lui Stalin din colecția Dosarele comunismului, ceea ce înseamnă punerea sub semnul propagandei anticomuniste, beneficiind de o copertă naiv comercială, n-a fost publicat în România pînă în 1998 și nici după aceea de o altă editură.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 216, anul II, joi, 11 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Nu ştiu cum se face, dar mai tot ce se întîmplă la noi în politică devine rapid enigmă. Acest proces de transformare a normalului în mister a lovit şi un fapt petrecut în ultimul timp: iniţierea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Văcăroiu. Pe seama acestei inițiative s-au făcut fel de fel de scenarii. S-a vorbit de o capcană întinsă de Cotroceni Opoziției. Ca de obicei, domnului Ion Iliescu i s-au presupus abilităţi malefice.
Pe locul de lîngă uşa care nu se închide, deoarece e sărită de pe şine, stă o femeie din Dobroneasa, judeţul Arad, care merge în celălalt capăt al ţării ,după o sticlă de lampă. Compartimentul e plin de persoane care şi-au luat Bacalaureatul. Pe locul de lîngă geam e un domn cu doctoratul la Paris. Se fereşte s-o spună celorlalţi temîndu-se ca nu cumva să se creadă că e doctor şi să fie invitat să pipăie locul de sub sîni al vreunei doamne.
M-am întrebat, deseori, ce s-ar fi întîmplat dacă pe vremea Înaltei Porți ar fi existat o presă a Țărilor Române? O presă liberă și independentă, firește. Răspunsul l-am primit pe parcursul recentei călătorii făcute în America de o delegație alcătuită din mai mulți șefi de publicații românești actuale. Neîndoielnic, aflată în vizită la Constantinopol, delegația jurnaliștilor din Țările Române s-ar fi interesat, cu o înverșunare ieșită din comun, de imaginea Țărilor Române la Înalta Poartă.