(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar)
15 ianuarie 1950 va rămîne în istoria literaturii noastre contemporane ca momentul sărbătoririi de proporţii naţionale a Centenarului naşterii lui Eminescu.
Ziua de 15 ianuarie 1950 e doar un punct dintr-un program mai larg, cuprinzînd aproape întreaga lună ianuarie 1950.
Potrivit unui Comunicat apărut în presă, are loc ”Sărbătorirea lui M. Eminescu în școlile de toate gradele
Sub auspiciile și prin îndrumarea Ministerului învățământului Public, școlile de toate gradele vor sărbători, în săptămâna de la 9-15 ianuarie, centenarul nașterii marelui poet Mihail Eminescu. Cu acest prilej, opera lui Eminescu va fi popularizată printre elevi, atât în orele de curs cât și în cadrul activității extrașcolare. Elevii vor avea astfel prilejul să asculte referate asupra vieții și operii marelui nostru poet, atât în orele educative cât și în cercurile de literatură. Se vor scoate cu acest prilej gazete de perete festive și se vor organiza concursuri literare la care se vor prezenta lucrări asupra vieții și operei poetului. In ultima oră de școală, la 14 Ianuarie, cursurile vor fi suspendate și se va organiza un festival la care va participa întreaga școală. In cadrul acestui festival se va vorbi despre Mihail Eminescuși se vor face prezentări artistice cu subiecte scoase din opera poetului. Se va organiza vizitarea expozițiilor documentare asupra vieții lui Mihail Eminescu, deschise cu prilejul centenarului, precum și a locurilor unde a trăit și scris poetul. In București se va organiza pelerinagii la mormântul poetului. Elevii vor urmări, deasemeni, conferințele publice care se vor ține și vor sprijini, prin programe artistice, activitatea întreprinsă de căminele cultuturale și ateneele populare cu prilejul centenarului.”
Pe 7 ianuarie 1950, Maria Banuş susţine la Sala Dalles conferinţa „Natura şi dragostea în opera lui Mihai Eminescu“. Pe 10 ianuarie 1950, se deschide în holul Teatrului Naţional Bucureşti, sala Comedia, expoziţia documentară „Eminescu şi teatrul“. Pe 11 ianuarie 1950, la Festivitatea de la Teatrul C.F.R. Giuleşti, iau cuvîntul Stelian Moraru şi Mihai Beniuc. Recită din Eminescu Fory Eterle şi Clody Bertola. Sesizată de această amplă mişcare, Scînteia îşi propune să consemneze riguros principalele momente ale sărbătoririi Centenarului. Articolul bilanţ „Mari manifestări în întreaga ţară“ din 12 ianuarie 1950 conturează imaginea unei ţări consacrate deplin unei probleme literare:
„În întreaga ţară oamenii muncii sărbătoresc zilele acestea centenarul naşterii marelui poet al poporului nostru, Mihai Eminescu. Sărbătorirea aceasta capătă pe zi ce trece un adevărat caracter de masă.“
În aceeaşi zi, două momente semnificative:
Şedinţa festivă a Uniunii Scriitorilor, la care vorbesc Al. Sahighian, Cezar Petrescu, Vasile Iosif şi Şedinţa festivă a Cenaclului Tineretului din Capitală.
După cuvîntul introductiv, susţinut de Zizi Munteanu, citesc poezii consacrate centenarului: Ştefan Iureş („Lumina stelei astăzi ne-a ajuns“), Florin Mugur („Scăpărase revolta în glasul tău“), Vasile Iosif („Te purtăm cu noi spre mîine“). Apropierea sărbătoririi conferă evenimentelor obişnuite precipitarea specifică momentelor politice de proporţii naţionale. 12 ianuarie 1950 marchează un pelerinaj la mormîntul lui Mihai Eminescu de la Bellu. Printre persoanele oficiale: Ofelia Manole, membru supleant al CC al partidului, Al. Buican, ministrul învăţămîntului public, N. Voiculescu, preşedintele Comitetului Provizoriu al Capitalei. Tot în 12 ianuarie 1950, un recital de poezie eminesciană la Teatrul Municipal se bucură de contribuţia actorilor:
Dan Nasta, Fory Eterle, Sarah Manea, N. Sireteanu, Lucia Sturdza Bulandra, Ion Manta, Marieta Sadova, Corina Constantinescu, Liviu Ciulei, N. Tomazoglu, Beate Fredanov.
În 14 ianuarie 1950, evenimentele au un asemenea ritm încît numai împărţirea lor pe ore le mai poate limpezi. La orele 13 se face în mod oficial schimbarea numelui străzii Romană în strada Mihai Eminescu. Peste două ore, la 14, se deschide Şedinţa publică a Academiei. Iau cuvîntul:
Mihail Sadoveanu („Masele populare în poezia lui Mihai Eminescu“), A. Toma („Lui Eminescu“), Barbu Lăzăreanu („Eminescu, om al cărţii“). La orele 18, la Sala Dalles, Zahaaria Stancu susţine conferinţa „Moştenirea lui Eminescu“.
Vine şi ziua de 15 ianuarie 1950.
Zi plină de manifestări în întreaga ţară. La cluburi, atenee populare, la căminele culturale, au loc serbări dedicate aniversării. La Ipoteşti, în prezenţa a 1.000 persoane, se dezveleşte o placă memorială. În 16 ianuarie, în Pavilionul din B-dul General Magheru nr. 28, are loc vernisajul Expoziţiei documentare „Mihai Eminescu“. Punctul culminant al sărbătoririi îl reprezintă festivitatea din Sala „Ateneului Român“, care se bucură, printre altele, şi de prezenţa unor înalte oficialităţi politice:
Ion Niculi, vicepreşedinte al Prezidiului M.A.N., dr. Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, Ana Pauker, secretar al CC al partidului, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, ministrul afacerilor externe, I. Chişinevschi, secretar al CC al Partidului.
Participă, de asemenea, delegaţiile de scriitori de peste hotare invitate cu ocazia Centenarului:
Delegaţia scriitorilor sovietici (S. P. Scipaciov şi G. N. Leonidze), delegaţia scriitorilor bulgari (D. Polianov şi Mladin Isaeev), delegaţia scriitorilor cehoslovaci (Maria Majerova, Jan Kostra, Pavel Bojar), delegaţia scriitorilor maghiari (Devacseri Gabor, Barabas Tibor şi Korinty Iosif).
Iau cuvîntul: acad. Prof. Petre Constantinescu-Iaşi, M. Sadoveanu, S.P. Scipaciov, G. N. Leonidze, MariaMajerova, Devacseri Gabor, Dimităr Polianov. Punctele de vedere expuse de oaspeţi nu diferă prea mult de cele ale gazdelor. S. P. Scipaciov spune la un moment da:
„Odiosul regim capitalist asupreşte încă jumătate din planeta noastră. Urez scriitorilor de astăzi din Republica Populară Română ca, luînd pildă de la Eminescu, să demaşte cu aceeaşi ascuţime în faţa poporului planurile mîrşave ale domnilor imperialişti, cărora nu le este pe plac că poporul român, prieten cu marea Uniune Sovietică, cu marea Republică Populară Chineză şi cu celelalte ţări de democraţie populară îşi construiesc o viaţă fericită“. (Scînteia, 17 ianuarie 1950).
Cuvîntărilor le-a urmat un program artistic, susţinut de:
Corul Radio, Irina Răchiţeanu, Mircea Buciu, Zenaida Palli, Marieta Sadova.
Ecourile sărbătoririi depăşesc hotarele ţării. Pe 14 ianuarie 1950, la Casa Centrală a scriitorilor sovietici din Moscova are loc reuniunea consacrată Centenarului eminescian. Iau cuvîntul: Alexei Surcov şi Anatoli Sofronov.
La rîndu-i, presa consacră spaţii ample evenimentului; gest menit a semnifica un eveniment naţional de excepţie. Astfel, după ce, în numerele anterioare, aniversarea fusese prezentă în mod semnificativ, Scînteia din 15 ianuarie 1950 apare cu un titlu uriaş pe manşetă: „100 de ani de la naşterea lui M. Eminescu“. Sărbătoririi Marelui Poet îi sînt consacrate nu mai puţin de patru pagini. Scînteia tineretului din 15 ianuarie 1950 rezervă şi ea sărbătoririi două pagini cuprinzînd versuri eminesciene selectate după criteriile epocii, documente inedite, articole teoretice. În numerele anterioare sub genericul „100 de ani de la naşterea marelui nostru poet – Mihai Eminescu“, ziarul publicase versuri eminesciene şi reportaje de la sărbătorirea marelui poet de către tineri. Un reportaj din Scînteia tineretului, 7 ianuarie 1950, poartă titlul „O seară printre tinerii muncitori de la Griviţa-Locomotive citind din versurile lui Eminescu“ şi semnat de S. Damian. Contemporanul din 13 ianuarie 1950 apare pe prima pagină cu editorialul „După 100 de ani” și amplul articol „Eminescu în conștiința clasei muncitoare” de Ion Vitner. Alte două pagini, din interior, sînt consacrate Centenarului.
Gazeta învățămîntului din 13 ianuarie 1950 are pe prima pagină articolele „O sărbătorire care va continua…” de Ion Vitner și „Eminescu și literatura rusă” de Gh. Ursu, inspector general
Tot cu ocazia Centenarului, cele două mari edituri ale momentului: Editura de Stat şi Editura pentru literatură şi artă – scot două ediţii din versurile eminesciene, amîndouă intitulate „Poezii“.
România liberă din 15 ianuarie 1950 publică pe prima pagină o fotografie astfel explicată:
„Cu prilejul sărbătoririi centenarului lui Mihai Eminescu, Editura de stat scoate un volum festiv cuprinzînd o parte din paginile marelui poet.
În clișeu, muncitoarea Mandache Anastasia de la tipografia «Universului» lucrînd de la o mașină de cusut cu ață” e trimiterea la un amplu reportaj din pagina 6. Merită reprodus în întregime :
”MUNCITORII TIPOGRAFI LUCREAZĂ CU AVÂNT PENTRU TIPĂRIREA EDIŢIEI FESTIVE A OPEREI LUI EMINESCU
La mesele de lucru ale secţiei de legătorie a Întreprinderii Industriale de Stat «Universul» sunt aşezate în teancuri mari coli de hârtie pe care maşinile plane au aşternut slova poeziilor celui mai de seamă poet al ţării noastre, Mihail Eminescu. Muncitoarele făţuiesc cu atenţie fiecare coală.
La una dintre mesele de lucru lucrează şi tovarăşa Ioniţă Elena. Privirea îi este aţintită asupra fascicolelor făţuite aşezate în teancuri. Un fâşâit continuu. Mâinile îi alunecă de-a lungul teancurilor înalte de fascicole. Cu o îndemânare deosebită, ia din fiecare teanc câte o fasciculă, aşezându-le unele peste altele. Într-o clipă, în braţul îndoit ca un arc, tovarăşa Ioniţă Elena a adunat fascicolele pentru patru exemplare. Le aşează apoi cu grijă la capătul celălalt al mesei, astfel încât fascicolele să nu se încurce. Îşi atinge din nou degetele de buretele aşezat într-o cutie şi adună mai departe, cu aceeaşi iuţeală, fiecare fasciculă. Şi aşa, operaţia aceasta se repetă clipă de clipă. Exemplarele adunate sporesc necontenit. 100… 150… 300… 500…
„Abia acum am putut să cunosc adevărata operă a lui Eminescu”
Tovarăşa Ioniţă Elena lucrează de mult la secţia de legătorie. Ea a adunat fascicolele şi la cărţile otrăvite ale burgheziei şi moşierimii. Lucra cu silă. Își dădea bine seama câtă minciună şi venin strecurau în fiecare cuvânt, în fiecare rând de carte, exploatatorii. Ei voiau să înşele şi să deruteze pe cei ce muncesc.
Acum, ea lucrează la opera reconsiderată a lui Eminescu, pe care Editura de Stat o scoate cu prilejul împlinirii unui secol de la naşterea poetului. Îşi aminteşte că şi în trecut a lucrat la tipărirea volumelor de poezii ale lui Eminescu.
„Burghezia şi moşierimea — ne spune muncitoarea Ioniţă Elena, adunând mai departe fascicol cu fascicol din fiecare teanc — au ascuns în mod voit adevăratul caracter şi tot ce este mai bun în opera lui Eminescu. Ei au prezentat versurile marelui poet cum le-a convenit, pentru ca ele să nu trezească, în inimile celor ce trăiau în mizerie, ura împotriva exploatatorilor. Acele poezii ale lui Eminescu care arătau nedreptăţile sociale nici nu au fost publicate.
Când am auzit că vom începe să lucrăm la tipărirea cărţii jubiliare cu poeziile lui Eminescu, am simţit multă bucurie, pentru că, pe de o parte, abia aşteptam să cunosc şi eu adevărata faţă a operei lui Eminescu, iar pe de altă parte, pentru că putem și noi contribui ca masele largi de muncitori să aibă la îndemână poeziile poetului aşa cum le-a scris el, fără tălmăcirile murdare ale capitaliştilor.
Abia acum am putut să cunosc adevărata operă a lui Eminescu.
Am citit și eu câteva poezii de-ale poetului. Mi s-au întipărit în minte câteva versuri pline de adevăr, ce oglindesc viaţa noastră, așa cum o duceam sub regimul de cruntă exploatare.
Și muncitoarea Ioniță Elena își întrerupe pentru o clipă lucrul. Ea începu să recite cîteva versuri pe care le-a reținut din poeziile citite:
„Prin bunurile jurate în veci vezi că conspiră
Tăcut contra acelor ce n-au nimic în lume
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.”
„E îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă
Şi sucul cel mai dulce-a pământului îl sug.”
„Aşa ne-au supt multă vreme vlaga capitaliştii, — continuă tov. Ioniţă Elena. Ei îşi făceau toate poftele, iar noi nu aveam nici ce mânca.”
Tov. Ioniţă Elena lucrează acum cu dragoste, pentru ca această ediţie festivă, scoasă de Editura de Stat, să fie tipărită în cele mai bune condiţii tehnice.
„Lucrăm cu drag, pentru că ştim că toţi oamenii muncii sunt dornici să cunoască adevărata operă a poetului”
O muncitoare îşi umple braţul cu fascicolele pe care le duce la maşinile de cusut. Un ţăcănit continuu. La o maşină lucrează muncitoarea Elena Calalb. Pune cu atenţie fasciculă cu fasciculă pe vinclu.
„Lucrăm cu drag la cartea omagială cu poeziile lui Eminescu, — ne spune tovarăşa Elena Calalb, punând mai departe fascicolele pe vinclu, — pentru că ştim că toţi oamenii muncii sunt dornici să cunoască adevărata operă a poetului. Degeaba au căutat exploatatorii să ascundă tot ce este mai bun în opera lui Eminescu. Partidul clasei muncitoare, prin analizarea lucrărilor clasicilor noştri, pune în valoare adevăratele merite ale scriitorilor care au arătat felul în care exploatatorii au asuprit pe oamenii muncii. Atenţia noastră se îndreaptă asupra fiecărei fascicole, iar noi lucrăm cu grijă ca această carte să nu aibă greşeli, să fie cusută bine şi prezentată cât mai frumos.”
Muncitoarea Elena Calalb nu întrerupe nicio clipă lucrul. Ea a lucrat cu multă râvnă pentru ca această carte să apară la timp, cu prilejul solemnităţilor comemorative.
Deja, după maşinile de cusut, fascicolele trec la maşinile de presat şi încleiat. Şi aici muncitorii lucrează cu acelaşi avânt, folosind fiecare clipă pentru ca volumul de poezii scos de Editura de Stat să apară cât mai repede.
După ce au fost încleiate fascicolele, li se ataşează coperţile. Muncitorii lucrează cu multă atenţie.
”Să avem grijă tovarășă, se adresează o muncitoare celeilalte, care lucrează la aceeași masă, să nu cumva să le lipim greșit. Orice greșeală de a noastră înseamnă timp pierdut și deci întîrziere în apariția cărții.
„Înlocuiesc cuţitele pentru ca marginile cărţii să fie cât mai bine tăiate”
În jurul maşinilor de tăiat sunt aşezate în teancuri mari exemplarele cărora li s-au lipit coperţile. Acum urmează ultima operaţie: tăierea marginilor.
La maşina din mijlocul secţiei lucrează muncitorul Porca Gheorghe. Îl găsim cu cheia tubulară în mână. Desface şuruburile cuţitelor. Le scoate şi le înlocuieşte cu repeziciune. Operaţiile, destul de complicate, au durat doar câteva clipe.
„Înlocuiesc cuţitele pentru ca marginile cărţii să fie cât mai bine tăiate. Vrem ca ea să apară cît mai bine, căci prin asta noi arătăm dragostea cu care am lucrat la tipărirea acestei cărţi, dragoste pe care o simt toţi muncitorii când citesc poeziile lui Eminescu.”
În timp ce vorbea, cărților introduse în mașina de tăiat li se netezesc marginile. Vinclul împinge cele trei cărți așezate în mașină. Tov. Porca apasă pe manetă. Un țăcănit. Cele trei cuțite taie marginile cărților. Teancul lor sporește necontenit.
De la mașina de tăiat cărțile trec la ambalaj. Se împachetează cu repeziciune. Pachetele, o odată etichetate, iau drumul spre librării. 1.000 exemplare… 5.000… 10.000… 15.000…
Cu ocazia sărbătoririi centenarului lui Eminescu, oamenii muncii vor avea la îndemână cărţile cu opera poetică a lui Eminescu, a cărei justă valorificare a fost cu putință doar în zilele noastre, în condiţiile democraţiei populare.”
Centenarul Eminescu, cele două ediţii apărute cu acest prilej, comentariile consacrate operei eminesciene în întreaga presă, principalele direcţii ale valorificării operei eminesciene sînt tot atîtea puncte de plecare pentru a dezbate cîteva dintre problemele perioadei 1947-1953:
Semnificarea politică a literaturii – modalitate de creştere a interesului şi consideraţiei faţă de literatură; influenţa polemicii cu perioada interbelică asupra literaturii; mînuirea trecutului pentru realizarea unor obiective ale prezentului.